1 iunie teatrul ion creanga

Miercuri este ziua în care îi sărbătorim pe copii! Și pentru că știm cât de mult îi bucură basmele și întâmplările hazlii, Teatrul „Ion Creangă” din București a pregătit un program special. Astfel, Ziua Internațională a Copilului va prilejui întâlnirea tinerilor spectatori cu atelierul 1 iunie cu povești, coordonat de Alexandrina Halic și spectacolul de teatru-circ Clowns.

povesti teatrul ion creanga

Atelierul 1 iunie cu povești

1 iunie 2016, ora 18.00, Sediul administrativ al Teatrului Ion Creangă (Str. General Constantin Budişteanu nr. 24)

Începem cu a fost odată un împărat, lustruim o lampă de 7 ori, tragem pupăza de coadă… și îi lăsăm să se gândească. Le vor putea descurca? Jocul este simplu. Vom pune alandala cei mai bravi eroi, apoi vom lua faptele lor neînfricate și le vom întoarce pe dos. Vom completa totul cu o mână de zmei sau spâni, care în final devin buni. Atelierul este dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 11 ani, aceștia fiind invitați de actrița Alexandrina Halic să descopere lumea fascinantă a personajelor poznașe și să se distreze creând noi povești.

Accesul la atelier este gratuit, în limita locurilor disponibile. Persoana de contact este  Corina Petrache, Asistent PR, e-mail: corina.petrache@teatrulioncreanga.ro, nr. tel.: 0724.013.537.

clowns

Spectacolul Clowns

1 iunie 2016, ora 18.00, Sediul Televiziunii Române, acces din Str. Muzeul Zambaccian

Poate cineva să facă muzica să nu se audă? La această întrebare vom afla răspunsul împreună, alături de ștrengarii Hanso și Lora, de clovnul-orchestră Consi și de ursuzul Morbus, pe care îi vom cunoaște în spectacolul de teatru-circ Clowns. Adresată copiilor cu vârsta peste 4 ani, producția se joacă în cadrul programului „Teatru în TVR”, care își propune să transforme Grădina televiziunii în spațiu de spectacol pentru teatre, actori și publicul lor.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim, online pe www.eventim.ro, la Centrul de relații cu clienții Eventim (Bd. I.C.Brătianu, nr 6) și la magazinele partenere: Germanos, Domo, Vodafone, Orange, Librăriile Cărturești și Humanitas.

Pentru mai multe informații despre program, accesați site-ul www.teatrulioncreanga.ro – secțiunea Noutăți și https://www.facebook.com/TeatrulIonCreanga.

Comunicat al Teatrului „Ion Creangă” din București

logo revista teatrala radioArhiva rubricii Știri

costintuchilaȘTIRIalexandrina halic,atelier cu povesti
Miercuri este ziua în care îi sărbătorim pe copii! Și pentru că știm cât de mult îi bucură basmele și întâmplările hazlii, Teatrul „Ion Creangă” din București a pregătit un program special. Astfel, Ziua Internațională a Copilului va prilejui întâlnirea tinerilor spectatori cu atelierul 1 iunie cu povești, coordonat...