teatrul national radiofonic program 12_19 oct 2014

premiera tnrDuminică, 19 octombrie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră: Ultimul pact de Oana Maria Cajal. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Gavriil Pinte. În distribuţie: Mircea Albulescu, Irina Movilă şi Virgil Ogăşanu. Regia de montaj: Florina Istodor şi Radu Verdeş. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea.

oana maria cajal

Oana Maria Cajal

Absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, Oana Maria Cajal a plecat în 1980 în Statele Unite ale Americii, unde a obţinut o bursă oferită de Asociaţia Criticilor de Teatru Americani, apoi un Master of Fine Arts în dramaturgie, la University of California, San Diego. De asemenea, şi-a exersat talentul şi creativitatea teatrală studiind „New Dramatists New York”. În prezent, locuieşte la Montréal şi este membră a Asociaţiilor „Dramatists Guild of America” din New York şi „Playwrights Workshop” din Montréal, a Academiei Româno-Americane pentru Arte şi Ştiinţe, dar şi a Uniunii Scriitorilor din România şi a UNITER. Este, în egală măsură, un apreciat artist plastic şi a avut propria expoziţie de pictură Posters for Unwritten Plays. Piesa Ultimul pact de Oana Maria Cajal a fost distinsă cu Premiul UNITER pentru „Cea mai bună piesă românească a anului 2011”.

Georges_Clemenceau

Georges Clemenceau

Dramaturgia Oanei Maria Cajal este fascinantă prin lumina interioară pe care o răspândeşte, prin profunzime, sensibilitate şi vibraţie emotivă… Scriitoarea recreează lumi trecute şi, în egală măsură, plăsmuieşte lumi posibile, lumi paralele, reînviind personalitatea marelui om politic francez Georges Clemenceau, reflectată nu doar în conştiinţa lumii, ci şi în ochii prietenului său, pictorul Claude Monet şi mai ales în privirea femeii iubite, Marguerite Baldensperger… Oana Maria Cajal recompune o poveste de dragoste peste timp, o întâmplare ai cărei protagonişti sunt celebrul actor Maestro, aflat acum la finalul carierei şi retras, în calitate de custode, la muzeul Clemenceau din Paris, prietenul său, actorul Costello şi mai tânăra actriţă Valérie. Piesa se petrece, conform autoarei, în „timpul prezent, timpul istoric, timpul retrăit, timpul în afara timpului”… Teatrul şi realitatea se întrepătrund, istoria se suprapune prezentului, destinele se contopesc, au loc adevărate transferuri de identitate, emoţiile devin copleşitoare… Iminenţa sfârşitului accelerează trăirile şi determină intensitatea sentimentelor şi a stărilor sufleteşti, iubirea capătă conotaţii tragice, prin apropierea morţii…

Alte recomandări din programul Teatrului Național Radiofonic în perioada 12–19 octombrie 2014, fragmente audio-video din spectacole, în noua ediție a Revistei Teatrului Național Radiofonic. Realizator: Domnica Țundrea. 

Pentru noua ediție multimedia, a treizecea și șaptea, a RTNR, accesați pagina Teatrul Național Radiofonic, secțiunea Revista Teatrului Național Radiofonic 2.

Edițiile anterioare ale Revistei Teatrului Național Radiofonic, din perioada 4 noiembrie 2013–28 septembrie 2014, pot fi citite în pagina Teatrul Național Radiofonic, secțiunea Revista Teatrului Național Radiofonic.

revista teatrului national radiofonic multimedia

siglA RTNRRevista Teatrului Național Radiofonic este singura emisiune publicistică de actualitate teatrală, cu rol informativ şi de promovare a producţiilor Teatrului Naţional Radiofonic şi a evenimentelor teatrale în care este implicată Redacţia Teatru.

Pe acest site găsiți informații la zi, comentarii, cronici de teatru radiofonic, sinteze referitoare la istoria teatrului la microfon, emisiuni de teatru și fragmente audio-video din spectacole radiofonice.

Vezi: arhiva Revistei Teatrului Național Radiofonic 

costintuchilaREVISTA TNRclaude monet,domnica tundrea,il gattopardo,Irina Movilă,leonard popovici,maestro,mircea albulescu,oana maria cajal,revista teatrului național radiofonic,tirso de molina,titel constantinescu,ultimul pact,valeriu agfencu
Duminică, 19 octombrie, la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră: Ultimul pact de Oana Maria Cajal. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Gavriil Pinte. În distribuţie: Mircea Albulescu, Irina Movilă şi Virgil Ogăşanu. Regia de montaj: Florina Istodor şi Radu Verdeş. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică...