cronica de teatru radiofonic cristina chirvasie inima de piatra

sigla cronica de teatru radiofonicA fost odată… o vreme în care una dintre întrebările pe care mi le puneam cu insistenţă era legată de ataşamentul copiilor faţă de poveşti, de câtă nevoie mai au ei de basme, de ce ar mai asculta clasicele născociri literare. Această întrebare cu variaţiuni cerea imperios un răspuns convingător pentru mine însămi, doar şi pentru faptul că, la vremea aceea, mă îndeleniceam cu scrierea unor poveşti radiofonice. Am tâlcuit argumentele după ce am colindat câteva librării, am întrebat câţiva părinţi şi am „descusut” câţiva micuţi apropiaţi mie. Răspunsul a fost afirmativ. Pe vremea aceea copiii încă nu erau abandonaţi în faţa televizorului, nici nu erau învăţaţi să socializeze cu computerul.

Trecut-au anii, ani în care copiii au descoperit America, ani în care Harry Potter, Spiderman, Charlie şi hobbiţii au luat cu asalt lumea celor mici, generându-le derapaje de gândire şi percepţie firească şi, mai cu seamă, dramatice concedieri din chiar lumea lor.

inima de piatra teatru radiofonic pentru copii vasile manta

De curând însă am simţit că într-o oarecare măsură lucrurile par să se restabilească. Şi parcă nu numai Batman se poate întoarce, ci şi clasicul „a fost odată…”. Dar acest lucru se întâmplă cu efort. Un efort voluntar de a nu lăsa „hăţurile din mână”. O strădanie care se măsoară în zeci de ani şi poate chiar vieţi. Ei bine, de această „gură de oxigen” am avut parte când, pe 14 aprilie, am audiat la Clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti recenta premieră a Teatrului Naţional Radiofonic pentru Copii cu spectacolul Inimă de piatră. Un text clasic scris de unul dintre cei mai iubiţi şi prolifici scriitori germani de la începutul secolului al XIX-lea. Wilhelm Hauff, căci despre el este vorba, a sporit rafturile literaturii pentru copii cu basme romantice, fantastice, cu miresme orientale. El însuşi era un copil al clasicismului şi la propriu şi la figurat, dacă ne gândim la opera lăsată în urmă după numai 24 de ani de viaţă. El este „tatăl” lui Muck cel mic, el ne-a lăsat Povestea Califului Barză şi de la el am aflat povestea lui Peter Munk şi a Inimii de piatră. M-am rezumat la a aminti doar de poveştile pe care le-a scris Hauff, fără să mai pun la socoteală şi povestirile umoristico-fantastice sau nuvele satirice cu tentă social-politică.

vasile manta

Vasile Manta

Cu o distribuţie bine „dospită”, regizorul Vasile Manta, plin de vivacitatea-i caracteristică, a adus în undă unul dintre cele mai bune spectacole ale Teatrului Excelsior din Bucureşti. Tradus şi dramatizat de minunatul şi regretatul actor Ion Lucian, textul lui Hauff şi-a demonstrat şi de această dată universalitatea. Spectacolul propus de Vasile Manta nu este o simplă punere în undă a unei poveşti clasice. Chiar dacă basmul în sine are o pură menire moralizatoare, spectacolul în această versiune radiofonică (să nu uităm de spectacolul radiofonic semnat de regizorul Cristian Munteanu în anii ’70) capătă în adaos valenţe artistice şi estetice aparte.

Regizorul Vasile Manta, care a pus în scenă acest text la Teatrul Excelsior, a izbutit să naturalizeze discursul teatral, destrucând sensurile basmului şi creând o atmosferă radiofonică inteligent construită, într-o fină armonie a cuvântului cu acţiunea.

Povestea ambiţiosului cărbunar Peter Munk, cel care credea că banii aduc fericirea şi, prin natura sa credulă, cel care acceptă să-şi dea inima la schimb, pare o emblemă a lumii moderne. Dramaticele întâmplări prin care trece Peter pentru a descoperi cel mai important dar cu care este înzestrat omul sunt admirabil aduse în undă de actorii Teatrului Excelsior.

inima de piatra teatrul excelsior vasile manta

Inimă de piatră la Teatrul Excelsior, regia: Vasile Manta

Cristian Nicolaie „asamblează” cu sensibilitate şi deplină intuiţie un Peter Munk dezumanizat, biruit de semeţie, dar care îşi regăseşte cu sensibilitate pacea lăuntrică şi îşi asumă cu voinţa unui om înţelept drumul pe care trebuie să meargă. Glasul blând, cu un „buchet” de nuanţe distincte, al actriţei Paula Sorescu-Lucian imprimă rolului mamei lui Peter o delicateţe specială. Dedicată trup şi suflet teatrului pentru copii, actriţa Annemary Ziegler formulează partitura personajului Lizbeth, soţia lui Munk, folosindu-se de subtilităţile suave ale glasului cu care este înzestrată, dar şi de discrete accente dramatice care dau „rotunjime” rolului. Personaj-cheie al basmului, Omuleţul de cristal, protectorul tainic al lui Munk, cel născut în jurul prânzului într-o zi de duminică şi care locuieşte tocmai pe Colina brazilor, este interpretat cu o surprinzătoare savoare şi un rafinament impresionant de Petre Lupu. Prin Omuleţul de cristal Hauff dăruieşte copiilor morala poveştii, morală care pare că devine o poveste în sine. Îndemnurile pe care Omuleţul i le face lui Peter de a fi harnic şi de a nu se avânta necugetat în periculoasa „suburbie” a societăţii, printre pehlivani şi cartofori, pentru a nu „cădea de sus” pricinuindu-şi o durere greu de suportat, sunt cheile poveştii lui Hauff. Pentru rolul insensibilului duh al pădurii, Michel Olandezul, regizorul Vasile Manta a făcut o alegere perfectă. Robert Radoveneanu, posesor al unui registru vocal valoros, dă personajului său forţă, atingând cu talent „corzile” acestuia. Ezechel, rivalul în „duh” şi în faptă al lui Munk, este bine definit de Robert Emmanuel care mânuieşte cu precizie mecanismele unei partituri dramatice deloc uşoare. Ciprian Cojenel (Birchel) şi Violeta Berbiuc (O femeie din sat) întregesc atmosfera de basm creată cu dăruire de regizorul Vasile Manta, atmosferă însoţită din „umbră” de George Marcu, care semnează regia muzicală şi de producătoarea spectacolului, Irina Soare.

wilhelm-hauff-inima-de-piatra in premiera la teatrul national radiofonic pentru copii

Înţelepciune, dragoste, voinţă, stăruinţă şi trudă. Acestea sunt câteva dintre „comorile” morale despre care Wilhelm Hauff vorbeşte în povestea sa. Imaginaţie, bucurie, dăruire şi armonie. Acestea sunt câteva dintre „comorile” spectacolului radiofonic propus de regizorul Vasile Manta şi de actorii Teatrului Excelsior. Toate la un loc mi-au răspuns încă o dată la întrebarea pe care mi-am pus-o cu mulţi ani în urmă. Pesemne că trebuia să învăţ şi eu lecţia răbdării. Ei bine, cum sună acest răspuns, de data aceasta multiplu? Da, copiii au nevoie de poveşti, ca de nişte porţi deschise pentru suflet. Da, copiii au nevoie de fermecătoarea lume a basmului, ca de o poartă către inimă. Da, copiii au nevoie să asculte basme şi poveşti pentru a nu li se împietri inimile.

Cristina Chirvasie

teatrul national radiofonic pentru copii siglaInimă de piatră de Wilhelm Hauff. Traducerea şi dramatizarea: Ion Lucian. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie actori ai Teatrului Excelsior din Bucureşti: Paula Sorescu-Lucian, Cristian Nicolaie, Annemary Ziegler, Petre Lupu, Robert Radoveneanu, Ciprian Cojenel, Robert Emmanuel şi Violeta Berbiuc. Regia de montaj: Bogdan Golovei şi Monica Wilhelm. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Redactor şi producător: Irina Soare. Data difuzării în premieră: duminică, 21 aprilie 2014, ora 9.05, Radio România Actualități.

 Inimă de piatră de Wilhelm Hauff, regia artistică: Vasile Manta, 2014 – fragment

Alte cronici de Cristina Chirvasie:cristina chirvasie

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile urii

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICa fos odată,cristina chirvasie,cronica d eteatru radiofonic,gingăsie,inimi de piatră,povesti clasice,teatru radiofonic pentru copii,teatrul excelsior,wilhelm hauff
A fost odată… o vreme în care una dintre întrebările pe care mi le puneam cu insistenţă era legată de ataşamentul copiilor faţă de poveşti, de câtă nevoie mai au ei de basme, de ce ar mai asculta clasicele născociri literare. Această întrebare cu variaţiuni cerea imperios un răspuns...