teatrul din cartier sibiu

Luna august are iz de vacanță și fiindcă serile de vară petrecute în aer liber, în compania prietenilor, sunt atât de plăcute, Asociația Culturală BIS demarează cea de-a patra ediție a proiectului Teatrul din Cartier, ce se va desfășura în perioada 1 august – 12 septembrie 2018 în cinci cartiere din Sibiu: Trei Stejari, Valea Aurie, Gușterița, Terezian și Ștrand.

afis Teatrul din Cartier

Încă din prima zi a lunii publicul este așteptat la spectacolul ”Orașul meu” (Sezon 2018) în regia lui Bogdan Sărătean, având la bază o idee de Flaviu Suhastru. Andrada Grosu, Aneea Opriș, Claudiu Fălămaș și Mihai Alexandru sunt interpreții dar și autorii textului, ei rememorând prin intermediul mai multor monologuri momente din propria copilărie, petrecută în cartierele Sibiului. Creșterea și maturizarea se leagă și de o anume identitate locală, de existența în sânul unei comunități și într-un anumit spațiu. Poveștile prezentate cu umor și nostalgie vor trezi cu siguranță amintiri dragi spectatorilor sibieni. Reprezentația va avea loc în Grădina BIS, pe Ștefan cel Mare, nr. 56, miercuri, 1 august de la ora 20.00.

Născut in '90

Născut in ’90

”Născut în ’90”, al doilea spectacol prezentat în cadrul proiectului Teatrul din Cartier, va avea loc joi, 2 august, de la ora 21.00, în Grădina BIS. Regizorul Bogdan Sărătean și actorii Andrada Grosu, Aneea Opriş şi Claudiu Fălămaş recreează atmosfera primului deceniu postcomunist prin imagini de arhivă, inserții muzicale, scheciuri și confesiuni ale artiștilor implicați. Este imaginea unei Românii care nu are încă exercițiul democrației, care păstrează încă tare comuniste, în care adulții câștigă cu dificultate traiul zilnic, în schimb copiii trăiesc cu intensitatea specifică vârstei evenimentele esențiale din viața familiei și a țării. Detașarea ironică, umorul și ironia amară se împletesc într-un show interactiv și educativ.

Spectacolul ”Născut în 2018”, o nouă producție marca BIS Teatru, aflat încă în faza de work in progress, se circumscrie aceleiași tematici ce privește viitorul tinerilor într-o Românie ce se pregătește de aniversarea centenarului Marii Uniri, motiv pentru care organizatorii vor invita publicul la o dezbatere, în aceeași seară, de la ora 22.30.

Vineri, 3 august, de la ora 20.00, la Grădina BIS, publicul este invitat la cel de-al al treilea spectacol inclus în proiectul Teatrul din Cartier. Este vorba despre ”Planeta roz bombon”, un show muzical, prezentat de Lipicioșii, având ca temă principală iubirea, cântată în diferite limbi ale pământului: română, engleză, franceză, germană, spaniolă, sau coreană.

Proiectul va continua în Valea Aurie (pe Stadionul de rugby Bebe Boboc), în Gușterița (la Biserica Evanghelică), în Terezian (sub Podul Neculce) și în parcul din cartierul Ștrand.

Program Teatrul din Cartier 2018

Închiderea oficială din data de 12 septembrie 2018 va oferi un best of al întregului proiect, la Grădina BIS, pe Ștefan cel Mare, nr. 56.

A patra ediție a proiectului Teatrul din Cartier este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, precum și de Consiliul Județean Sibiu. Asociația Culturală BIS le mulțumește tuturor celor care au alergat în cadrul Maratonului Internațional Sibiu pentru acest proiect.

logo-revista-teatrala-radioVezi: Arhiva rubricii Știri

costintuchilaȘTIRIsibiu,Teatrul din Cartier
Luna august are iz de vacanță și fiindcă serile de vară petrecute în aer liber, în compania prietenilor, sunt atât de plăcute, Asociația Culturală BIS demarează cea de-a patra ediție a proiectului Teatrul din Cartier, ce se va desfășura în perioada 1 august – 12 septembrie 2018 în cinci...