teatrul din cartier sibiu

Miercuri, 2 august 2017, începe a treia ediție a proiectului ”Teatrul din Cartier”. Acțiunea, organizată de o structură independentă (Asociația Culturală BIS – BIS Teatru), presupune faptul că timp de trei luni un grup de actori tineri oferă spectacole de teatru în cartierele Sibiului, către spectatori care din varii motive nu obișnuiesc să meargă în sălile de spectacol.

18 evenimente vor avea loc în intervalul 2 august–2 noiembrie 2017 în cinci cartiere din Sibiu și în orașul Mediaș.

Noutatea acestei ediții constă în faptul că pe lângă spectacole de teatru, vor fi susținute concerte, dar și ateliere de teatru-forum. O altă inițiativă nouă a proiectului este aceea de a organiza evenimente pe malul Cibinului, conștientizând astfel publicul sibian asupra potențialului râului care traversează orașul.

Afis teatru-din-cartier2017

Caravana de spectacole pornește miercuri, 2 august, la ora 20.00, în Cartierul Trei Stejari, în aer liber, în Grădina BIS Teatru (strada Ștefan cel Mare, nr. 56). Spectacolul prezentat în deschidere se numește ”Orașul meu (sezon 2017)” și îi are în distribuție pe actorii: Claudiu Fălămaș, Mihai Alexandru, Andrada Grosu și Aneea Opriș. Scenariul are la bază poveștile de viață ale actorilor, cu aplecare asupra copilăriei petrecute în cartiere diferite din orașul Sibiu. Pe lângă latura comică și nostalgică, ”Orașul meu” conține muzică live, iar textele sunt rescrise de actori de la un an la altul, în funcție de reacțiile publicului și de specificul cartierelor vizate. Prețul biletului pentru spectacolul de deschidere este unul simbolic, de 5 lei, respectiv 10 lei, și poate fi achiziționat numai în seara spectacolului de la spațiul de joc.

Orasul meu. Un spectacol marca BIS Teatru, Sibiu

”Orașul meu”. Un spectacol marca BIS Teatru, Sibiu

În continuare, de-a lungul lunii august vor fi jucate alte șapte spectacole, în două cartiere, după următorul program:

6 august, ora 21.00: ”Planeta Roz Bombon” – (Lipicioșii), Cartier 3 Stejari, Grădina BIS

9 august, ora 21.00: ”Născut în 90”, Cartier 3 Stejari, Grădina BIS 

10 august, ora 21.00: ”A fost doar un vis”, Cartier 3 Stejari, Grădina BIS

16 august, ora 21.00: ”Monoloagele vecinului”, Cartier 3 Stejari, Grădina BIS

17 august, ora 21.00: ”Clandestino”, Cartier 3 Stejari: Grădina BIS

30 august, ora 19.00: ”Orașul meu”, Cartier Terezian, Malul Cibinului

31 august, ora 19.00: ”Planeta roz Bombon” – (Lipicioșii), Cartier Terezian,  Malul Cibinului.

După cartierele Trei Stejari și Terezian, actorii se vor îndrepta, în ordine, către cartierele: Ștrand, Hipodrom, Valea Aurie. În 8 octombrie va avea loc o reprezentație cu spectacolul ”Născut în ’90” la Sinagoga din Mediaș.
Proiectul se va încheia oficial în 2 noiembrie, cu spectacolul ”Clandestino”.

foto TDC

Teatrul din Cartier este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, precum și de Consiliul Județean Sibiu. Partener: Unimat. O parte din fonduri au fost obținute de la comunitatea sibiană prin intermediul Maratonului Internațional Sibiu.

teatru bis logo”E înduioșător să vezi acești tineri artiști care duc mesajul artei teatrului de la an la an în cartierele Sibiului. Ei sunt actori, tehnicieni, mașiniști, organizatori. Iar publicul e minunat – cel mai curat și onest public posibil. Cu mult suflet facem acest proiect, iar faptul că sibienii au alergat pentru Teatrul din Cartier în cadrul Maratonului Internațional Sibiu care a avut loc la finele lunii mai, înseamnă mult pentru noi. Înseamnă că, o dată, comunitatea știe de noi și de proiectele BIS Teatru, iar a doua oară înseamnă un semn de încredere și de prețuire. Vom face în așa fel încât proiectul să fie pe măsură, să bucurăm oamenii și să oferim prilej de comuniune. Teatrul are darul acesta special, de a aduce oamenii împreună. Vă așteptăm!”Bogdan Sărătean, inițiator proiect.

Programul complet al spectacolelor, precum și detalii despre proiect, pe pagina https://www.facebook.com/teatruldincartier/

contact: bisteatru@gmail.com/ 0740860746.

logo-revista-teatrala-radio3Vezi și: Arhiva rubricii Proiecte

costintuchilaPROIECTEbogdan saratean,medias,nascut in 90,sibiu,teatru în cartiere sibiu,Teatrul din Cartier
Miercuri, 2 august 2017, începe a treia ediție a proiectului ”Teatrul din Cartier”. Acțiunea, organizată de o structură independentă (Asociația Culturală BIS – BIS Teatru), presupune faptul că timp de trei luni un grup de actori tineri oferă spectacole de teatru în cartierele Sibiului, către spectatori care din varii...