george constantin evocare revista teatrala radio

George Constantin

Era fascinant. În primul rând datorită unei candori, unei purități, unei sincerități cu totul de negăsit la alții. Și-n al doilea rând din cauza ludicului său atât de straniu. Înfricoșător! Care tulbura apele. Generația mea a avut norocul să-l cunoască și să lucreze cu el la teatru, la radio, la film.

La radio veneam de dimineața la 8 și la toți ne era rușine să întârziem pentru că venea El. Datorită faptului că era distribuit într-o piesă, toți ceilalți cu mic și mare ne dădeam măsura noastră de sus.

amintiri cu george constantin

George Constantin

Când era El în fruntea distribuției, noi toți eram foarte talentați. La radio am jucat în mari texte. Era savant, era tulburator să joci lângă el. Aveai starea pe care o trăiești când iei un premiu. O stare de mândrie, de bucurie și de frică – și cu întrebarea ascunsă – merit oare eu? Însă în metaforă, visa în metaforă. Era trist, singuratic, rătăcitor în El și în viață. Cum l-am văzut eu prima oară? Jucând teatru! În Pygmalion și Frații Karamazov, două valuri diferite.

Un distins LORD și un sălbatic îndrăgostit. Am făcut pe loc o mare pasiune pentru el care durează și astăzi la fel de puternică, deși nu mai sunt studentă. Când scrii un laudatio, riști să vorbești schematic și stupid, dar mă străduiesc pentru că n-aș vrea să-l supăr.

În Frații Karamazov, Dmitri Karamazov o iubea pe Grușenka. Și avea cu Liliana Tomescu un număr de dans fierbinte, înamorat. Mă duceam săptămânal să văd această scenă. Era pe alte coordonate și cu scena asta intrasem și eu în lumea aceea și visam nemăsurat.

george constantin fratii karamazov

George Constantin în Frații Karamazov

Era un actor așa de mare, URIAȘ, și-n în fiecare seară făcea publicul să fie măreț. Pentru că El era în sfera metafizică. Nimic nu era obișnuit la El. Are Ingmar Bergman un cuvânt despre ACTOR. Actorul acela la care se referea Bergman nu era așa oarecum, era George Constantin: „Îi iubesc pe actori, le iubesc profesiunea, le iubesc curajul, le iubesc disprețul lor față de minte sau cum vrei să-i spui. Le înțeleg pornirile, fuga lor continuă ca și sinceritatea lor neîndurătoare, aspră, întunecată. Le admir viclenia și credulitatea. Îi iubesc mai ales pentru neliniștea lor de-a zbura, și mai sunt așa de vulnerabili.” Nu se poate un portret mai bun pentru George Constantin.

george constantin portret de rodica mandache

Era un om bun, generos. Un om frumos cu grație interioară. Avea ceva de copil. Avea ceva de demon. Privirea, mersul lui de fiară care mă înfiora și pe scenă și pe stradă. Noi toți, mai mari, mai mici, ne uitam la el ca la Dumnezeu.

Venea din Olimp. Cu siguranță duminica vorbea cu Dumnezeu. Exista în fiecare celulă a corpului său o conectare la marele HAR. De câte ori eram într-o distribuție cu el, la radio sau la TV, fugeam pe stradă, să ajung mai repede, să nu pierd ceva din miracol.

Era extrem de modest, aproape bolnav de modestie. Era ca o bucată de stea. A plecat de atât de mult timp. Mi-e atât de dor și de câte ori trec pe lângă Teatrul Nottara, am inima sfâșiată.

george constantin prospero

George Constantin în Prospero

Atât de mulți dintre noi sunt dispăruți. Așa se primenește lumea și cei tineri preiau ștafeta și vin la schimb. Iar noi care avem norocul să trăim mai mult, ne simțim din ce în ce mai singuri. Și ne gândim cu dragoste la cei care au strălucit atât de tare încât noi mai purtăm luciri minunate, doar pentru că am jucat alături de El. Nu-l pot uita spunând monologul lui Prospero din Furtuna. Avea un fel special de a pune punctul, virgula, de a respira, încât în sală eu am avut impresia că și eu îl spuneam, nu credeam că sunt la teatru, ci că mă rugam, spuneam o rugăciune:

„Copiii mei, păreți cuprinși de tulburare

Și-aș zice triști. Vă înseninează;

Acum serbarea noastră s-a sfârșit,

Actorii au fost doar duhuri

Și-n văzduh

S-au destrămat cu toții

Întreg pământul se va topi

Și duși ca și această scenă efemeră

Nici spulber n-au să lase în urma lor.

Suntem făcuți și noi din plămada viselor

Și scurta noastra viață este

Împrejmuită doar de somn.

Iertați-mă! Mi-e mintea răvășită

Să nu va miște slăbiciunea mea.

De vreți să v-odihniți,

Eu mă mai plimb puțin,

Să-mi vin în fire.”

Rodica Mandache

 

Reamintim că Revista Teatrală Radio a dedicat luna mai 2014 actorului

GEORGE CONSTANTIN

george constantin comemorare 20 ani revista teatrala radio

Vezi: Annie Muscă: „Mergem la teatru și parcă așteptăm să apară pe scenă George Constantin”

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance, cronică de teatru radiofonic de Cristina Chirvasie

George Constantin, un mare timid de Loreta Popa 

Revista Teatrului Național Radiofonic, 18–25 mai 2014, realizator: Domnica Țundrea

Evocare George Constantin la Majestic

George Constantin în „Candida” de G. B. Shaw de Costin Tuchilă

George Constantin în „Iona” de Marin Sorescu

George Constantin la rubrica „Remember” de Annie Muscă

20 de ani de la plecarea lui George Constantin de Costin Tuchilă

Luna mai, dedicată actorului George Constantin

 

costintuchilaPROFIL TEATRALactori cu har,amintiri cu george constantin,duminică,frații katamazov,george constantin,liliana tomescu,prospero furtuna,rodica mandache

George Constantin Era fascinant. În primul rând datorită unei candori, unei purități, unei sincerități cu totul de negăsit la alții. Și-n al doilea rând din cauza ludicului său atât de straniu. Înfricoșător! Care tulbura apele. Generația mea a avut norocul să-l cunoască și să lucreze cu el la teatru, la...