sala mica tnb spectacol actorchestra

Miercuri, 17 septembrie  2014, la ora 20.00, la Sala Mică a Teatrului Național „I. L. Caragiale” va avea loc premiera oficiala a spectacolului ActOrchestra – primul spectacol al programului „9G” inclus în repertoriul TNB. 

ActOrchestra nu este concert, nici teatru muzical, nici improvizaţie muzicală. Și este mai mult decât un exerciţiu de actorie… dacă vrem să definim genul. Este puțin din fiecare într-un joc la care se râde… serios, cu 3 actori şi încă 20 de parteneri… sau instrumente muzicale. Orchestra de la TNB transformă concertul într-un spectacol de teatru, unde instrumentele o iau razna, iar artiştii devin o prelungire a sunetelor. Într-o luptă comică, dar purtată pe viață și pe moarte, între trei muzicieni, pentru supremația pe scenă, tinerii actori Petre Ancuța, Florin Călbăjos, Emilian Mârnea jonglează cu mijloace teatrale dintre cele mai surprinzătoare. Regia este semnată de Horia Suru. Consultant costume: Alina Herescu. 

actorchestra

Foto: Daniel Rude

Un concert împachetat scenic într-o poveste veselă, sonoră, ritmată. Sunteţi pregătiţi pentru un maraton muzical şi teatral de o oră, unde se trece cu viteza luminii, de la Mozart la rock… şi la șansonete? 

costintuchilaPREMIERĂ9G,actorchestra,caragiale,orchestra,șansonetă,teatrul național bucurești
Miercuri, 17 septembrie  2014, la ora 20.00, la Sala Mică a Teatrului Național „I. L. Caragiale” va avea loc premiera oficiala a spectacolului ActOrchestra – primul spectacol al programului „9G' inclus în repertoriul TNB.  ActOrchestra nu este concert, nici teatru muzical, nici improvizaţie muzicală. Și este mai mult decât un exerciţiu...