actorchestra festivalul de la ohrid macedonia

Spectacolul Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, ActOrchestra, realizat ȋn cadrul programului 9G la TNB, participă la cea de-a 56-a ediţie a Festivalului Internaţional de Vară de la Ohrid, Macedonia, manifestare de anvergură, cu profil unic în această zonă şi totodată unul din cele mai importante festivaluri europene, care se desfăşoară anual,  în perioada 12 iulie–20 august.

ActOrchestra

ActOrchestra

Reprezentaţia TNB va avea loc joi, 28 iulie 2016, în aer liber, într-unul dintre spaţiile neconvenţionale ale festivalului – curtea bisericii medievale Sfânta Sofia.

Saint Sophia Church ohrid

Biserica Sfânta Sofia, Ohrid. Foto: © OurOyster

Creaţie colectivă ȋn regia lui Horia Suru, cu Petre Ancuţa, Florin Călbăjos şi Emilian Mârnea ȋn distribuţieActOrchestra a avut premiera ȋn 2014 la Sala Mică a Naţionalului din Bucureşti. De atunci, spectacolul a participat la peste 20 de festivaluri, iar protagoniștii au devenit unii din cei mai tineri actori ai trupei TNB. După îndelung aplaudatul lor recital  muzical din „Magic Naţional”, pentru toamna acestui an vă pregătesc o altă surpriză pe scena TNB, premiera cu piesa lui Matei Vişniec, Angajare de clovn, în regia lui Ion Caramitru.

Actorchestra_2

ActOrchestra. Foto: Augustin Bucur

Ȋnfiinţat ȋn 1961, Ohrid Summer Festival are loc ȋntr-o zonă culturală şi istorică aparte. Oraşul, lacul Ohrid şi biserica – unde va avea loc şi reprezentaţia Teatrului Naţional din Bucureşti  – sunt incluse ȋn patrimoniul mondial UNESCO. Din 1994, Festivalul Internaţional de Vară din Ohrid face parte din Asociația Festivalurilor Europene (EFA).

De-a lungul celor 55 de ediţii, pe scena festivalului au urcat artişti de renume ca José Carreras, Leonid Kogan, Sviatoslav Richter, Grigori Sokolov, Maxim Vengerov,  Zubin Mehta, Vadim Repin, Ennio Morricone, Andra Navara, Ruggiero Ricci, Katia Ricciarelli, mulţi alţii, între care şi Corul „Madrigal” din România.

Actorchestra_foto augustin bucur

Foto: Augustin Bucur. Sursa foto: TNB

În deschiderea ediţiei din acest an au participat mezzosoprana Elīna Garanča şi dirijorul Ion Marin, ȋntr-un concert susţinut de Opera din Macedonia. Între invitaţii actualei ediţii se numără şi Teatrul Sfumato din Bulgaria, Teatrul Naţional din Ljubljana, sextetul de jazz Arturo Sandoval şi mulţi alţii. Festivalul este susţinut financiar de Ministerul Culturii al Macedoniei şi de sponsori şi este patronat de Preşedintele Republicii Macedonia, Gjorge Ivanov, cel care a rostit cuvântul de deschidere la actuala ediţie, subliniind importanţa culturală a acestei prestigioase manifestări artistice, al cărei renume, de la un deceniu la altul, a trecut graniţele Macedoniei şi cele europene.

Comunicat al Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București

logo-revista-teatrala-radio3Vezi: arhiva Teatrul Național din București

Arhiva rubricii Festivaluri

costintuchilaFESTIVALURI9G la tnb,actorchestra,elina garanca,horia suru,ion marin,leonid kogan,Ohrid Summer Festival,teatrul național bucurești
Spectacolul Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, ActOrchestra, realizat ȋn cadrul programului 9G la TNB, participă la cea de-a 56-a ediţie a Festivalului Internaţional de Vară de la Ohrid, Macedonia, manifestare de anvergură, cu profil unic în această zonă şi totodată unul din cele mai importante festivaluri europene, care se desfăşoară...