montare platonov cehov la sibiu

Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu prezintă miercuri, 6 noiembrie 2013, la ora 20.00, spectacolul Platonov de A. P. Cehov, în regia lui Alexandru Dabija. Evenimentul va avea loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, în cadrul Festivalului de Teatru „Toma Caragiu”.

Actorii sibieni revin la Ploieşti pentru a deschide cea de-a treia ediţie a Festivalului de Teatru „Toma Caragiu”, ce va avea loc în perioada 6–9 noiembrie 2013. Ediţia din acest an a festivalului prezintă, sub genericul „Spectacolul între text şi context”, unele dintre cele mai bune producţii ale teatrelor din Bucureşti, Craiova, Ploieşti, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara. Pentru prima dată în acest an, agenda festivalului include şi spectacole pentru copii, lansări de carte şi expoziţii. Acest eveniment este organizat de Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Primăria Municipiului Ploieşti şi Asociaţia Viitor Art.

platonov cehov alexandru dabija tn sibiu in turneu

Platonov este o stranie tragicomedie a singurătăţii ce are la bază piesa din tinereţe, neterminată, a lui Cehov. Montarea de la Sibiu aduce în prim-plan o lume fascinantă, dominată de pasiuni şi cusururi, cu scene pline de profunzime şi delicateţe. Regizorul Alexandru Dabija alege să întoarcă pe faţă şi pe dos cartea autenticităţii jocului actoricesc, prezentând o lume a oamenilor trândavi, ce se agaţă cu disperare de ideea participării la ceva măreţ, dar ratând momentele cruciale de fericire din viaţa lor. Spectacolul a fost nominalizat la Gala Premiilor UNITER din acest an pentru categoriile cea mai bună actriţă în rol secundar (Ofelia Popii), cel mai bun actor în rol principal (Nicu Mihoc) şi cel mai bun spectacol al anului.

platonov de cehov regia alexandru dabija foto spectacol

Platonov, regia: Alexandru Dabija. Foto: Paul Baila, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Producţia Teatrului Naţional din Sibiu se bucură de contribuţia scenografului Dragoş Buhagiar şi a compozitorului Vasile Şirli, iar din distribuţia acestui spectacol fac parte actorii Nicu Mihoc, Serenela Mureşan, Cristina Flutur/Cendana Trifan, Ofelia Popii, Adrian Matioc, Marius Turdeanu, Dan Glasu, Cristina Ragos, Cristian Stanca, Mihai Coman, Pali Vecsei, Rodica Mărgărit, Liviu Vlad, Vlad Robaş, Ioan Paraschiv, Ema Veţean, Eduard Pătraşcu şi Paul Bondane.

Preţul unui bilet la reprezentaţia din Ploieşti a spectacolului Platonov este de 50 de lei.

Pentru mai multe detalii, contactaţi:

Adrian Tibu

mobil: 0731 909 290

email: adrian.tibu@sibfest.ro

 

costintuchilaȘTIRIalexandru dabija,drama cehoviană,festivalul toma caragiu ploiești,nicu mihoc,ofelia popii,platonov de cehov,ploiești,sibiu,tnrd,trândavie
Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu prezintă miercuri, 6 noiembrie 2013, la ora 20.00, spectacolul Platonov de A. P. Cehov, în regia lui Alexandru Dabija. Evenimentul va avea loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, în cadrul Festivalului de Teatru „Toma Caragiu”. Actorii sibieni revin la Ploieşti...