eusebiu stefanescu a incetat din viata

Actorul Eusebiu Ştefanescu a încetat din viață, după o lungă şi grea suferinţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 15 martie 2015, la Spitalul Militar din București.

Trupul neînsuflețit al actorului Eusebiu Ștefănescu va fi depus luni, 16 martie 2015, la ora 12.00, la Teatrul Mic din București. Slujba de înmormântare va avea loc la capela Cimitirului Bellu din București, marți, 17 martie 2015, de la ora 15.00. 

actorul eusebiu stefanescu

Eusebiu Ştefănescu s-a născut pe 3 mai 1944 la Cricovul Dulce, jud. Dâmbovița. A absolvit Institutul de Artă Cinematografică și Film din București, în 1967. Actor al Teatrului din Ploiești timp de 16 ani, apoi, pentru o vreme, al Teatrului Mic din București, Eusebiu Ștefănescu a jucat, din 1996, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București. A fost profesor universitar doctor și decan al Facultății de Arte din cadrul Universității „Hyperion” din București.

Pe scena Teatrului Național din București a jucat în numeroase piese, printre care: Numele trandafirului de Umberto Eco, Generația de sacrificiu de I. Valjan, Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller, Și mai potoliți-l pe Eminescu de Cristian Tiberiu Popescu, Vedere de pe pod de Arthur Miller, Tărâmul celălalt de Dusan Kovacevic, Ancheta de Peter Weiss, Coada de Paul Everac. În 2008, a făcut parte din distribuția piesei Eduard al III-lea, atribuită lui William Shakespeare, în regia lui Alexandru Tocilescu.

A interpretat numeroase roluri în filme și a fost una dintre marile voci ale Teatrului Naţional Radiofonic. 

Din filmografia sa: Falansterul (regia: Savel Stiopul, 1979), Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (regia: Malvina Urșianu, 1980), Liniștea din adâncuri (regia: Malvina Urșianu, 1982), O lumină la etajul zece (regia: Malvina Urșianu, 1984), Colierul de turcoaze (regia: Gheorghe Vitanidis, 1985), Noi, cei din linia întâi (regia: Sergiu Nicolaescu, 1986), Figuranții (regia: Malvina Urșianu, 1987), Maria și marea (regia: Mircea Mureșan, 1988), Miss Litoral (regia: Mircea Mureșan, 1990), Liceenii Rock ‘n’ Roll (regia: Nicolae Corjos, 1992), Trahir (regia: Radu Mihăileanu, 1993), Triunghiul morții (regia: Sergiu Nicolaescu, 1999).

actorul-eusebiu-stefanescu-a-murit

Eusebiu Ștefănescu

Dintre înregistrările sale la Teatrul Național Radiofonic amintim: Adunarea femeilor de Aristofan, Cinna sau Clementa lui August de Pierre Corneille, Asasinul de Andrzej Otrebski, Bachus de Jean Cocteau, Brutus de Voltaire, Eduard al II-lea de Christopher Marlowe, Greul pământului de Valeriu Anania, Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre de Matei Vișniec, Funcţionarul de la Domenii de Petre Locusteanu, Haiducii de Panait Istrati, Martori ai istoriei, teatru serial de Pușa Roth, episodul al III-lea, Sibiu mon amour, Richard al III-lea și Poveste de iarnă de William Shakespeare, Vechiturile din garderoba istoriei de Valeriu Sîrbu, Wilhelm Tell de Friedrich Schiller, Memento mori după Mihai Eminescu, Zamolxe de Lucian Blaga, Omor în catedrală de T. S. Eliot.

Eusebiu Ștefănescu a fost un excelent recitator de poezie, cu un repertoriu impresionant și un stil inconfundabil.

costintuchilaNECROLOGactori teatrul national bucuresti,aristofan,bachus,cocteau,eusebiu stefanescu a incetat din viata,falansterul,filmografie eusebiu stefanescu,schiller,teatrul din ploiesti,umberto eco
Actorul Eusebiu Ştefanescu a încetat din viață, după o lungă şi grea suferinţă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 15 martie 2015, la Spitalul Militar din București. Trupul neînsuflețit al actorului Eusebiu Ștefănescu va fi depus luni, 16 martie 2015, la ora 12.00, la Teatrul Mic din București. Slujba de...