georg peetz premiu pro cultura

Georg Peetz, actor al Teatrului German de Stat din Timişoara (TGST), este laureat la cea de-a XIII-a ediţie a Premiilor „Pro Cultura Timisiensis”, cea mai importantă serie de distincţii culturale ale judeţului Timiş. Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc vineri, 5 decembrie 2014, ora 14.00, în Sala multifuncţională a Palatului Administrativ din Timişoara. 

Georg Peetz în Neînțelegerea

Georg Peetz în Neînțelegerea, producţie a Teatrului German de Stat din Timişoara

Georg Peetz s-a născut în 1965 la Landshut, Germania, iar în 1989 a absolvit Şcoala de Teatru din Ulm. A evoluat pe prestigioase scene germane, precum Deutsches Theater Berlin, Staatstheater Dresda, la teatrele din Kiel, Zwickau, Pforzheim, Neustrelitz, şi la nu mai puțin celebrul Schauspielhaus Graz, în Austria, interpretând roluri diverse precum: Mephisto în Urfaust de Goethe, Jean în Domnişoara Julie de Strindberg, Mercutio – în Romeo şi Julieta de Shakespeare sau Scapin în Vicleniile lui Scapin de Molière.

Georg Peetz în Cabaret

Georg Peetz în Cabaret, producţie a Teatrului German de Stat din Timişoara

Din 2004, Georg Peetz este actor al Teatrului German, pe scena căruia a jucat multiple roluri, de facturi diferite, în spectacole precum Mutter Courage (Anna Fierling și copiii ei) de Bertolt Brecht (regia Victor Ioan Frunză), Don Carlos de Friedrich Schiller (regia Alexander Hausvater), CUPLUtoniu – Furiile & Marele război de Neil LaBute (regia Radu-Alexandru Nica), Neînțelegerea de Albert Camus (regia Bocsárdi László), Nunta micilor burghezi de Bertolt Brecht (regia Alexandru Dabija) sau Cabaret de Joe Masteroff (regia și coregrafia Răzvan Mazilu).

Cu ocazia decernării acestui premiu, laudatio pentru actorul Georg Peetz va fi rostită de Lucian Vărșăndan, directorul Teatrului German de Stat din Timișoara.

Andreea Andrei

Referent de presă

costintuchilaPREMIIalbert camus,cabaret,georg peezt,lucian vărșăndan,Mutter Courage,neintelegerea,pro cultura timisiensis
Georg Peetz, actor al Teatrului German de Stat din Timişoara (TGST), este laureat la cea de-a XIII-a ediţie a Premiilor „Pro Cultura Timisiensis”, cea mai importantă serie de distincţii culturale ale judeţului Timiş. Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc vineri, 5 decembrie 2014, ora 14.00, în Sala...