traian buzoianu actor deces

Actorul Traian Buzoianu, una dintre cele mai iubite figuri ale Teatrului Naţional din Timişoara, a murit, sâmbătă, 22 martie 2014, vârsta de 66 de ani.

traian buzoianu teatrul national timisoara

Traian Buzoianu

Titi a plecat. S-a dus să facă alte lumi să râdă şi să se bucure de marele lui talent. Dar pe noi, cei de-aici, în această sâmbătă însorită de martie Traian Buzoianu ne-a părăsit. Unul dintre marii actori comici ai României, una dintre cele mai iubite figuri ale Teatrului Naţional din Timişoara, timp de aproape patru decenii Traian Buzoianu şi-a regalat publicul cu acel umor hâtru care i-a marcat creaţia cu o tuşă inconfundabilă. Traian Buzoianu a oferit scenei timişorene câteva dintre cele mai fulminante personaje comice ale istoriei sale.

Născut în 28 aprilie 1947 la Meteleu, judeţul Buzău, Traian Buzoianu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. De atunci, Teatrul Naţional din Timişoara l-a adoptat pe Titi Buzoianu, iar el, la rândul lui, a adoptat Teatrul Naţional.

„În spatele hohotului de râs, al ghiduşiilor şi al bucuriei care l-au însoţit mereu, Traian Buzoianu a păstrat mereu o mare delicateţe, o fragilitate şi, mai ales în ultimii ani, un fel de oboseală a fiinţei. A fost, prin însăşi structura sa, un prieten. «Titi» sau «domnul Titi», cum îi spuneau cei mai tineri, dădea încredere tuturor celor din jurul său. A fost un partener de scenă extrem de generos şi şi-a iubit colegii care, indiferent de generaţie, l-au iubit pe măsură. Rolurile lui au acoperit toată istoria teatrului, de la Euripide la Brecht, de la Molière, Shakespeare sau Carlo Gozzi la Neil LaBute, Thomas Berhanrdt sau Hanoch Levin, de la Caragiale la Ion Băieşu, Mazilu sau Tudor Popescu, trecând prin Gogol, Cehov, Goldoni, Sorge. Toate personajele sale îi vor purta amprenta mereu.

traian-buzoianu

Cei care doresc să-și ia rămas bun de la Traian Buzoianu o pot face duminică, 23 martie, de la ora 17, la Capela mare a cimitirului din Calea Lipovei. Trupul neînsuflețit va fi depus luni, 24 martie, de la ora 10, în foaierul Teatrului Național – Holul cu coloane. Înmormântarea va avea loc luni, 24 martie, de la ora 12, la cimitirul din Calea Lipovei.

Comunicat al Teatrului Național din Timișoara

costintuchilaȘTIRIactori de comedie,actorul traian buzoianu,brecht,caragiale,cehov,euripide,gogol,moliere,teatrul national timisoara,traian buzoianu deces
Actorul Traian Buzoianu, una dintre cele mai iubite figuri ale Teatrului Naţional din Timişoara, a murit, sâmbătă, 22 martie 2014, vârsta de 66 de ani. Traian Buzoianu Titi a plecat. S-a dus să facă alte lumi să râdă şi să se bucure de marele lui talent. Dar pe noi, cei de-aici,...