povestea alfabetului pusa roth adela marculescu

tnr-logoDuminică, 3 iulie 2016, la ora 9.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic pentru Copii vă invită să ascultați în premieră absolută spectacolul Povestea alfabetului de Puşa Roth, în regia lui Vasile Manta. În rolul Bunicii: Adela Mărculescu, alături delogo rrc Ștefania Dumitru (Eric-Mărgeluță). Literele: Daniela Ioniță-Marcu, Ioana Calotă, Corina Dragomir și copilul Silviu Stănescu. Muzica originală și versurile cântecului: George Marcu. Redactor: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia de montaj: Mirela Anton și Dana Lupu. Coloana sonoră: Vasile Manta.

coperta cd pov alfabetului pusa roth ion andrei puican

Povestea alfabetului de Pușa Roth este o ingenioasă «punere în scenă» a alfabetului limbii române, un mod foarte atrăgător de învățare prin poveste a literelor, devenite personaje, «actori» ai unor mici narațiuni care le fixează caracterul cu multă finețe și fantezie, memorabil pentru cei mici. Alfabetul este povestea unei familii în care fiecare personaj-literă are personalitatea lui într-o versiune teatrală plină de delicatețe și gingășie. Povestea alfabetului a apărut în volum separat la Editura Ars Longa din Iași, în colecția «Geppetto» și la aceeași editură în vol. Povești pentru Eric, cu ilustrații de Nicoleta Bida-Șurubaru (2012).” –  Costin Tuchilă.

Adela-Mărculescu-și-Eric-Alexander-Roth

Adela Mărculescu și Eric Alexander Roth la Majestic, 27 iunie 2016

„Cu o experiență ce însumează numai cu teatrul pentru copii vreo trei sute de titluri, regizorul Vasile Manta a știut să își aleagă cu iscusință echipa care a conferit contur auditiv scenariului radiofonic. Rolul Bunica, închipuit de Adela Mărculescu, actriță aflată acum la o nouă vitalitate creatoare, fiind constant prezentă pe mai multe scene din Capitală, capătă o bogăție de nuanțe cu valoare antologică, aș îndrăzni să opinez. Prin forța și căldura glasului inconfundabil, actrița «se joacă» pe această partitură generoasă, cu artă și meserie, sentimentele unduitoare ale personajului sunt sugerate pe un larg foarte larg diapazon de vibrații, devin tușante în auzul și simțirea auditoriului.

Adela Mărculescu și Ștefania Dumitru T1

Adela Mărculescu și Ștefania Dumitru, repetiție pentru spectacolul Povestea alfabetului în studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii Române, miercuri, 11 mai 2016. Foto: Janina Dicu. 

[…] Un alt mare câștig al spectacolului ni se pare interpreta lui Eric-Mărgeluță, actrița Ștefania Dumitru, care, după ce a șomat o vreme deși avea diploma de mare câștigătoare la Gala HOP în buzunar, și-a găsit o cale potrivită în teatrul pentru copii judecând după câteva creații ale sale remarcabile. Ca interpretă de teatru la microfon, este o descoperire pentru care merită laude patriarhul teatrului radiofonic, dl. Vasile Manta, acela care o vede deja drept o demnă urmașă a acelor actrițe care au creat, cu credibilitate și har, vocile de copii de neuitat, păstrate în tezaurul Radioului, Silvia Chicoș, Daniela Anencov, Genoveva Preda, Alexandrina Halic… O probă indubitabilă a talentului său este și felul minunat în care a reușit să intre în dialog real, ca parteneră de joc veritabilă, cu ilustra și magnifica Adela Mărculescu.” – Mariana Ciolan.

Pușa Roth

Pușa Roth

Imagini filmate la audiția în avanpremieră a spectacolului care a avut loc luni, 27 iunie 2016, la Hotelul Ramada Majestic din București

Pușa Roth

Adela Mărculescu

Vasile Manta

Domnica Țundrea

Rudy Roth

Ioana Calotă

Fragmente din spectacol

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

LOGO RT CU CHENARVezi și:  „Povestea alfabetului” de Puşa Roth, în premieră absolută la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii – de Costin Tuchilă

„Povestea alfabetului”, un dar la începutul vacanței – Mariana Ciolan

Avanpremieră: „Povestea alfabetului” de Pușa Roth, reportaj de Mirela Nicolae

Pagina de facebook Povestea alfabetului

Arhiva rubricii Premieră absolută

Arhiva rubricii Cronica de teatru radiofonic

Arhiva Teatrul Național Radiofonic

Arhiva rubricii Premieră

costintuchilaPREMIERĂ ABSOLUTĂadela mărculescu,editura ars longa,mariana ciolan,muzică de teatru de george marcu,povestea alfabetului piesa de pusa rot,premiera absoluta teatru radiofonic,pusa roth,vasile manta
Duminică, 3 iulie 2016, la ora 9.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic pentru Copii vă invită să ascultați în premieră absolută spectacolul Povestea alfabetului de Puşa Roth, în regia lui Vasile Manta. În rolul Bunicii: Adela Mărculescu, alături de Ștefania Dumitru (Eric-Mărgeluță). Literele: Daniela Ioniță-Marcu, Ioana Calotă, Corina Dragomir...