operacamion figaro opera roma

Roma caput culturae, rubrică de RALUCA NIȚĂ

rubrica roma caput culturaeCine susţine că opera are origini populare nu spune un adevăr istoric. Opera s-a născut la sfârşitul veacului ai XVI-lea, în mijlocul unei elite intelectuale a oraşului Florenţa (Camerata fiorentina) şi va rămâne simbolul claselor sociale bogate şi în secolele imediat următoare, chiar dacă vor exista şi excepţii.

În epoca unificării Italiei (Risorgimento), Verdi va deveni simbolul spiritului de libertate şi câteva dintre paginile sale muzicale vor deveni extrem de cunoscute şi în rândul maselor. Fragmente muzicale compuse de Donizetti, Rossini sau Bellini sunt foarte apreciate. Cu toate acestea, nu se poate spune că multe dintre lucrările destinate teatrului liric sunt cunoscute de publicul larg…

În anii ’40–’50 călătoreau dintr-o parte în alta a Italiei aşa-zişii „Carri di Tespi”, o sumedenie de căruţe nomade care se opreau în fiecare piaţă din cele mai mici şi îndepărtate oraşe pentru a reprezenta spectacole de commedia dell’arte sau melodrame celebre.

O tradiţie complet dispărută, dar care astăzi renaşte datorită initiaţivei Operei din Roma, intitulată Figaro! OperaCamion.

figaro opera camion Fabio Cherstich

Figaro! OperaCamion. Sursa imaginilor: © Fabio Cherstich (http://www.fabiocherstich.com/figaro-opera-camion)

Este vorba despre un proiect itinerant care se va opri în cele mai periferice zone ale capitalei Italiei. Aici publicul va putea vedea spectacolul Bărbierul din Sevilla de Rossini, realizat în colaborare cu Teatrul Massimo din Palermo. Interpretează solişti ai Companiei „Fabbrica” Young Artist, alături de Youth Orchestra, dirijată de Carlo Donadio şi Roberto De Maio, în regia lui Fabio Cherstich.

Acest mic turneu la marginile oraşului va începe sâmbătă, 16 iulie 2016, la ora 21.30, în zona dintre via Pietro Silvia şi via dell’Acquedotto Alessandrino. Aici va staţiona un tir care, odată opera-camion romadeschis, va deveni peretele pe care se va monta scenografia realizată din desene, obiecte şi proiecţii video, imaginată de Gianluigi Toccafondo. În faţa camionului, la nivelul publicului, se va afla orchestra. Spectacolul este gratuit, spectatorii trebuie doar să îşi aducă scaunele de acasă.

Producţia va fi reprezentată în următoarele cartiere şi localităţi limitrofe: Piaţa Sempione (17 iulie), Viale Antonio Gandin (20 iulie), Piaţa Anco Marzio din Ostia (21 iulie), Piaţa Cesare Battisti din Rieti (23 iulie), Piaţa San Martino din Tarquinia (24 iulie) şi Piazzale Porticciolo Caposele din Formia (27 iulie).

Corespondenţă de la Roma

Promo

raluca-nita

Raluca Niță

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Roma caput culturae de Raluca Niță

Alte articole de Raluca Niță: Compania Ricci/Forte: doi Stanislavski ai anilor 2000

„Dirty Dancing” devine musical la Milano 

Romeo Castellucci, un regizor care provoacă „în dulcele stil clasic”

Când Falstaff citează din Nietzsche, Kafka şi Orson Welles

Cine sunt noii dramaturgi italieni?

Viaţa lui Aung San Suu Kyi pe scena Teatrului din Ravenna

Peter Brook explorează nuanţele necunoscute ale minţii

Roman Polanski, regizor de musical la Paris

Eduardo De Filippo, 30 de ani de la moarte

Dario Fo se întoarce în televiziune cu povestea Sfântului Ambrozie

Filmul „Casablanca”, un mit născut dintr-o piesă de teatru

Jeroen Verbruggen, un coregraf pop care urăşte comparaţiile

Cazul Lehman Brothers la Piccolo Teatro din Milano

„Antigona” africană în interpretarea tinerilor actori din Senegal la Prato

Lindsay Kemp: 76 de ani fără un pas greşit

S-a stins din viaţă Luca Ronconi, ultimul regizor vizionar din teatrul contemporan

„Segreti d’autore”, Festivalul Mediului, Ştiinţelor şi Artelor de la Cilento (Salerno) 

Marcidofilm!, un nou teatru la Torino

Nouvelle Vague pe scena Teatrului Carignano din Torino

Globe Theatre prezintă „Hamlet” în 197 de teatre din lume

Shakespeare: un spectacol, o epocă, un afiş

„Numele trandafirului”, ultimul text teatral gândit de Umberto Eco

Pacienţii în sală, medicii pe scenă!

Daţi-i un teatru şi vă construieşte o lume – povestea unui dramaturg de succes

La Milano, „Regele Lear” se joacă în piscină

costintuchilaROMA CAPUT CULTURAEcamerata fiorentina,Fabio Cherstich,figaro camion,opera di roma,opera in cartiere periferice,raluca niță,risorgimento,roma,rossini il barbiere di sevilla,traditia operei
Roma caput culturae, rubrică de RALUCA NIȚĂ Cine susţine că opera are origini populare nu spune un adevăr istoric. Opera s-a născut la sfârşitul veacului ai XVI-lea, în mijlocul unei elite intelectuale a oraşului Florenţa (Camerata fiorentina) şi va rămâne simbolul claselor sociale bogate şi în secolele imediat următoare, chiar...