Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ

cronica de teatru razvana nita regele moare

”Regele moare” de Eugène Ionesco, regia: Andrei şi Andreea Grosu, Teatrul Naţional ”I. L. Caragiale”, Bucureşti 

”Scriu pentru a-mi exprima teama de a muri, umilinţa de a muri”, mărturisea la un moment dat Eugène Ionesco. Moartea, cu tot cortegiul ei grotesc, nedrept şi absurd, poate fi cea mai inepuizabilă sursă de spectacol. Personajul principal, EU-ul cel atât de asumat, iese din scenă înconjurat de alaiul lucid şi cinic al celorlalţi, care se cred – momentan – nemuritori sau măcar temporar salvaţi.

regele moare tnb

Bérenger este rege, dar este mai ales om. Şi cu fiecare om care moare, moare lumea întreagă. Aici apocalipsa e şi mai evidentă, căci regele dispare dintr-o lume în colaps, un univers pustiu şi rece în care mai sunt câteva persoane cât de cât ”valabile”: cele două regine, un guard, o slujnică şi un medic (astrolog şi călău). Astfel, regele moare fără martori (aproape), fără eroism şi fără glorie.

Eugène Ionesco a imaginat în stilu-i caracteristic (amestec de ludic, ironie, absurd şi tragic echivoc) povestea unei agonii, a trecerii de la refuz şi revoltă la împăcata resemnare. Omul care a inventat totul pleacă singur, fără amintiri şi fără remuşcări. A fost învăţat să trăiască, să iubească, să ucidă şi a avut nevoie de o oră şi un pic pentru a se dezvăţa de viaţă. S-a desprins uşor asemenea celui mai preţios exemplar dintr-un insectar secular sub acţiunea unei atingeri discrete dar ferme.

regele moare mariana mihut

Desigur, ”Regele moare” e un poem dramatic cu fine accente comice, surâsuri melancolice şi o mistică specială, diafană, paradoxală. Era nevoie de doi actori uriaşi pentru cele două roluri principale (căci dacă regele e un atlet al morţii, regina Marguerite este antrenorul lui, un sparring partner înţelept şi tenace). Este fără îndoială cea mai tulburătoare variantă cu ”Regele moare” din câte s-au încercat până acum, un text greu de dibuit, de susţinut şi de surprins în toate dimensiunile lui.

regele moare cronica

Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc reuşesc un parcurs aproape metafizic, de la realismul cu accente comice la cumplita candoare a dialogului de dincolo de cuvinte, halucinant, seducător, la marginea unui Dincolo unde se naşte Lumina. O aventură puternică de la poantă, umor sec, tandră blazare, la şoaptă, transcendenţă, fior. O fascinantă expediţie de la lucid la translucid. Cele două personaje se leapădă de mantia cărnii, a trupului, a regretelor şi se înfăşoară în fabulosul giulgiu al deşertăciunii.

Un spectacol greu care va avea nevoie de un public pregătit dar care – în acelaşi timp – are forţa de a-şi naşte publicul. Un spectacol în care Ana Ciontea, Şerban Pavlu, Florentina Ţilea şi Richard Bovnoczki izbutesc să creeze o lume, un univers încărcat emoţional şi o fac cu grijă şi economie de mijloace. Un spectacol în care regizorii s-au lăsat fascinaţi de actori şi i-au ocrotit acordându-le tot creditul şi prim-planul pe care au dovedit că le merită. Trebuie remarcată scenografia semnată de Vladimir Turturica. Ei (şi lui) le datorăm un final care îţi taie răsuflarea.

regele moare e ionesco

Fotografii din spectacol de Florin Ghioca. Sursa foto: TNB

”Regele moare” e mai mult decât un spectacol de teatru. El reprezintă întoarcerea pe marea scenă românească a unuia dintre cei mai singulari dramaturgi ai lumii, într-o montare ce constituie o respectuoasă reverenţă în faţa acestui colosal univers artistic. Nu în ultimul rând, ”Regele moare” este un dar pe care Andrei şi Andreea Grosu îl fac spectatorilor în prag de Sărbători, prilejuindu-ne întâlnirea cu un cuplu de staruri, doi imenşi actori, aflaţi – slavă Cerului – în cea mai bună formă.

”Şi cărţile, şi piesele mele sunt o chemare, expresia unei nostalgii. Caut o comoară scufundată într-un ocean, pierdută în tragedia istoriei”, spunea acelaşi Eugène Ionesco. Acest frison nostalgic străbate şi spectacolul Naţionalului bucureştean. Imaginea cuplului regal, înghiţit de hăul sub-rampei şi acoperit de lespedea unui the end încărcat de tensiune şi sublim, continuă să ne tulbure mult după ce luminile se aprind în sală, ghilotinând tăcerea.

Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu
logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru

Cu seriozitate, despre umorcronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Conformism şi nonconformism sau Viaţa pe brânci şi aplauzele în picioare, cronică de teatru

Între istorie şi destin, cronică de teatru

Starea națiunii, la umbra salcâmului tăiat, cronică de teatru

Destine în majuscule, recunoştinţă minusculă, cronică de teatru

Eu, tu, noi…, cronică de teatru

Triaj, cronică de teatru

Înainte ca cenuşa să acopere totul, cronică de teatru

Drumul acesta… De ce?, cronică de teatru

Punctul mort, cronică de teatru

Stella… de la stea. Ca o boîte à musique… Blanche, cronică de teatru

Păsările, ca şi oamenii… visează să zboare, cronică de teatru

Instinctul fericiriicronică de teatru

Exerciţii de rezistenţă cu Familia Tót, cronică de teatru

Et in Portugalia ego…, cronică de teatru

Cine iubeşte şi lasă…, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Tectonica dansului, cronică de teatru

Ca degetele de la o mână, cronică de teatru

Cum se construieşte o cădere, cronică de teatru

Păsări de pradă, cronică de teatru

Liberă trecere către tine însuţi, cronică de teatru

Cum gestionezi o pleaşcă, cronică de teatru

Pe speaker, cronică de teatru

Povestiţi, povestiţi, tot va rămâne ceva, cronică de teatru

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezicronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

La umbra cireşilor în floare, despre actorul total, cronică de carte

Calul din piatră şi teatrul din pâine, cronică de carte

Din Paris, cu dragoste

Apartamentul personal – confesional și altar al prieteniei, cronică de carte

Caietul caietelor de regie, cronică de carte

Există și întâmplări fericite 

Şi mâna trup şi suflet se făcu, cronică de teatru 

La bâlci, cu capu-n jos, cronică de teatru

E pur si muove, cronică de teatru

Japonia – între viaţă şi artă, cronică de carte

Teatrul, această incredibilă metaforă a vieţii, cronică de carte

Când teatrul nu te mişcă, cronică de teatru

Dincolo de perete, cronică de teatru

Lecțiile „Lecției”, cronică de carte

Sfânta treime şi cele două jumătăţi, cronică de teatru

Când filmul – ca şi maioneza – se mai taie, cronică de teatru

Fascinaţia omului cu cap de perlă, cronică de teatru

Escrocherii sentimentale, cronică de teatru

Desprinderea din soare şi dreptul la eternitate, cronică de teatru

Dansând povestea, cronică de teatru

Locuri de joacă pentru adulţi, cronică de teatru

Scene din viaţa lui Gigel. Cu Gigi, cronică de teatru

Repetiţii generale, cronică de teatru

Vânare de vânt, cronică de carte

Pe muchia de cuţit a spectacolului, cronică de carte

Exerciţii de imaginaţie, cronică de carte

Fandacsia, cronică de teatru

Teachers, leave those kids alone, cronică de teatru

În contratimp, cronică de teatru

Nici ghinionul nu ţine o veşnicie şi nici Dracul n-o fi aşa de negru, cronică de teatru

Spectacolul ipocriziei, cronică de teatru

Agonia lui Salieri, cronică de teatru

Sfânta criză is coming to town!, cronică de teatru

Şedinţa cu părinţii, cronică de teatru

Repetabila scenă a viciului, cronică de teatru

Viaţa – o repetiţie cu public, cronică de teatru

Lab Story, cronică de teatru

Comedia viciului, cronică de teatru

În Piaţa Mare, cronică de teatru

Şapte miliarde de Robinsoni, cronică de teatru

Portrete în ramă (pliabilă), cronică de teatru

Tămbălău. Impresie, asfinţit cu ploaie, cronică de teatru

Intermediarii, cronică de teatru

Rolling, cronică de teatru

Patologia eşecului, cronică de teatru

Agonia dinaintea victoriei, cronică de teatru

Arta vie, cronică de teatru

Resurse (in)Umane, cronică de teatru

ŞCSPR, CMF? NACMF, cronică de teatru

Viaţa ca un teatru de război, cronică de teatru

logo-revista-teatrala-radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUana ciontea,andrei si andreea grosu,cronică de teatru rtr,eugene ionesco,Florentina Ţilea,mariana mihuț,răzvana niță,regele moare,şerban pavlu,teatrul național bucurești,transcendenţă,victor rebengiuc
Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ ”Regele moare” de Eugène Ionesco, regia: Andrei şi Andreea Grosu, Teatrul Naţional ”I. L. Caragiale”, Bucureşti  ”Scriu pentru a-mi exprima teama de a muri, umilinţa de a muri”, mărturisea la un moment dat Eugène Ionesco. Moartea, cu tot cortegiul ei grotesc, nedrept şi absurd, poate...