Interviu realizat de MARIANA CIOLAN

interviu cu regizorul alexandru colpacci

În buna tradiție, Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea (FITO) s-a deschis anul acesta, la a XXIII-a ediție, cu o producție în premieră a teatrului organizator, Teatrul ”Regina Maria”. Este un spectacol de anvergură, cu importantă miză culturală și artistică: ”Regele cerb”, după piesa cu același nume de Carlo Gozzi, în direcția de scenă a lui Alexandru Colpacci, un nume emblematic pentru istoria recentă a teatrului românesc. Cei zece ani cât a fost angajat regizor la Teatrul din Oradea au marcat și evoluția propriei cariere și devenirea acestei scenei prin spectacole din marea dramaturgie a lumii sau pe texte contemporane (chiar premiere absolute cu piese românești), multe rămase de referință, precum ”Dispariția lui Galy Gay” (1970), ”Pescărușul” (1972), ”Balconul” (1976), ”Emigranții” (1977), ”Astă seară se improvizează” (1978), ”Țarul Ivan își schimbă meseria” (1981) ș.a. Ni le amintesc numeroase și riguroase cronici teatrale. Ne oprim la un scurt dar edificator fragment dintr-un portret al regizorului Alexandru Colpacci din acei ani, creionat de reputatul critic orădean Dumitru Chirilă: ”Dacă ar fi să stabilesc numitorul comun al pieselor lui Colpacci, aș spune că el este caracterul lor meditativ. Dincolo de ironie (pentru că e un mare și incurabil ironist), dincolo de aspirația spre perfecțiune (pentru că e un obstinat căutător al frumuseții actului scenic până la detaliile abia perceptibile), dincolo de vehemența polemică (pentru că fiecare spectacol al său afirmă sau neagă ceva, se bate pentru sau cu ceva), Colpacci e un cugetător și spectacolele lui au o bază eseistică, obligă întotdeauan la meditație…

Alexandru Colpacci

Alexandru Colpacci

Mariana Ciolan: Pentru Teatrul ”Regina Maria”, pentru iubitorii teatrului din Oradea, numele lui Alexandru Colpacci înseamnă mult. Ține de o pagină glorioasă din istoria scenei. Ce înseamnă pentru regizor revenirea spre a lucra din nou aici?

Alexandru Colpacci: Pentru mine este un amestec de sentimente și de gânduri. Firește că de fiecare dată îmi face o deosebită plăcere să mă întorc în locul debutului meu, căutându-mi grădina din care s-a născut totul. Debutul meu, în 1970, a avut loc chiar aici și timp de zece ani am fost regizorul acestui teatru. Sunt legat de amintiri multe: spectacole, actori, câteodată, realizări care au bucurat nu numai colectivul, dar poate că și lumea teatrală.

M. C.: Un fel de acasă, această Oradea, dacă ne gândim, la profesia dvs…

A. C.: E adevărat, dar e destul de complicat pentru mine să folosesc termenul acasă. Fiindcă totdeauna am avut mai multe case. Sunt bucureștean, de fapt, și întotdeauna mă întorceam la București, dar dacă se poate spune că am avut un program teatral, programul meu era la Oradea în acei zece ani după debutul meu ca regizor.

M. C.: Foarte sintetic, de fapt, în ce consta acel program gândit de tânărul Alexandru Colpacci, proaspăt ieșit de pe băncile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică și aruncat în vâltoarea unei lumi culturale importante?

A. C.: E greu de spus. Sigur că veneam după studii în care am avut șansa să am profesori minunați: Radu Penciulescu, Mihai Dimiu, Ion Olteanu, Petre Sava Băleanu, și cred că ei ne inculcau, prin pedagogia, novatoare aș spune, pe care o practicau, acea continuitate în gândire, care, ca program, s-a manifestat în special prin titlurile pe care mi le propusesem pe un termen ceva mai lung. Sigur că necunoscând teatrul, necunoscând lumea Oradei, el s-a redefinit, însă, în linii mari, aș spune că modificările au fost cele aduse cel mai adesea din alte locuri, adică cenzura ș.a.m.d. Ele m-au făcut câteodată să mă abat, câteodată să caut alte titluri decât cele gândite inițial dar care să coincidă cu linia pe care mi-o doream și pe care voiam să o fac viabilă, mai ales că și colectivul s-a îmbogățit la un moment dat, eu am reușit să mă integrez lui. E greu pentru un tânăr regizor să se integreze fără să șocheze, fără să supere. Până la urmă, a durat vreo doi-trei ani până când am fost priceput și am priceput și eu ce era acel colectiv artistic. Cum am un mare respect pentru literatură și sunt un fervent cititor, am încercat ca titlurile pe care le propuneam să aibă o anumită ținută și, aș spune, o anumită linie care, sigur, nefiind teoretician, alții au putut să definească mai bine decât mine înspre ce se îndreptau. Au fost titluri foarte mari cu care teatrul din epoca respectivă, adică din Oradea, nu era obișnuit. Debutul a fost cu ”Un om = Un om”, un spectacol care a supărat foarte mult ”județul” – cum se spunea, și chiar o parte a trupei. A urmat un Cehov, un an mai târziu și, încet, încet drumul către literatura modernă și inedită. Cam în acest principiu am încercat să construiesc traseul meu de regizor.

Regele-Cerb imag 1

M. C.: Cât mai lucrează asupra dvs. acest trecut? Ați plecat în Franța, în 1981, dar după 1989 a urmat revenirea pe scenele din România. Noul drum s-a redesenat și prin Oradea, un Mrożek, ”Abatorul”, 1991, ”Cum vă place” în 1996, ”La Grande Magia”, 2010. Și acum, în 2017, ”Regele cerb” de Carlo Gozzi. Mai au legătură acestea cu cele sedimentate, depozitate în dvs. din cruciala experiență orădeană? Să ne referim, bunăoară, mai cu seamă la ultimul titlu…

A. C.: Sigur că acum nu mai am un ”program” legat de Oradea, dar rămân același împătimit de literatură și, bănuiesc, în mine ceva mă trimite spre o continuitate a anilor petrecuți în România și în alte părți. În general, am căutat întotdeauna să nu fac rabat în ce privește literatura.

Regele-Cerb-027

M. C.: Care este argumentul dvs. forte în ce privește opțiunea pentru ”Regele cerb” care a avut premiera în deschiderea Festivalului Internațional de Teatru de la Oradea, în septembrie a.c.? De ce această propunere, poate chiar neobișnuită după părerea unora?

A. C.: De ce? mă întreb și eu întotdeauna după orice spectacol. Poate și pentru faptul că mi-am pus foarte des întrebarea cum evoluează commedia dell’arte în timpul nostru. E cunoscut conflictul între Gozzi și Goldoni căruia fiecare dintre ei i-a consacrat multe pagini, multe articole și multe procese. În acel secol al Luminilor, iată că Gozzi este puțin reacționar și dorește ca lumea să treacă dincolo de adevărurile imediate, adică de lucrurile practice, mai invită la visare, mai invită la basm, dar basmele lui sunt de foarte multe ori groaznice. Nu sunt precum cele ale fraților Grimm. Cer gândire! Și, prin ele, commedia dell’arte lua deja o altă direcție (sigur, după asta se topea și era învinsă de realismul lui Goldoni). Cum realitatea din România nu invită foarte mult spre visare și spre gândire și este dominată, aș zice, de politică, am găsit potrivit un spectacol cu acest pretext al commediei dell’arte. Căci îmi tot pun întrebarea cum poate fi ea jucată ca să fie actuală, și mi s-a părut că piesa se apropie de această țintă a mea, estetică.

Regele-Cerb-016

M. C.: Ziceți să fie actuală, adică să placă spectatorului de astăzi, să o înțeleagă, să o guste…

A. C.: Bineînțeles că e asta, dar nu doar asta. După opinia mea, cred că în acest an sunt singurul care se preocupă de commedia dell’arte altfel. În această piesă destul de diformă în care se combină commedia dell’arte cu o tramă care vorbește deja despre dictatură, despre ce înseamnă puterea, manipularea ș.a.m.d. – iar în gândurile mele, ea vorbește și de ecologie și de multe altele lucruri actuale – dificultatea este, profesional să spunem, cum mă îndepărtez eu și ajung în prezent. Pentru că are aceste două capacități textul lui Gozzi, care cred că și la epoca respectivă producea același lucru, adică tot voia să vorbească despre o altă actualitate, adică nu cea a Secolului Luminilor, nu cea a oamenilor de știință, ci a greșelilor oamenilor de știință. Există un personaj în ”Regele cerb”, sigur că e personaj de basm, care vine într-un orășel, într-o împărăție, într-o cetate și modifică tot: personajele importante își schimbă sentimentele, își schimbă înfățișarea. Ceva foarte actual, de altfel… Cum să spun?… Oaia Dolly este destul de prezentă, este aproape și iată un pericol care ne paște… Și nu spun aici de vedetele care știți foarte bine cum arată, ”puțin” schimbate după ”micile” operații… Dar ce-și permite Gozzi este să arate și animale care vorbesc și oameni care vorbesc limba animalelor. Acest manipulator, personajul nostru – sigur că nu vreau să merg cu teoria foarte departe – adică unul dintre cele mai mici roluri în piesă, de fapt, pune stăpânire pe tot acest regat. Ce este teribil e că – odată ce a realizat mica lui crimă, sau marea lui crimă, el pleacă liniștit. Adică experiența micului stat acolo a fost pentru nimic. Și, în gândurile mele, se îndreaptă spre o nouă experiență similară, adică găsește nuanțele acestei experiențe fără să țină cont de starea respectivă. Datorită tehnicii, datorită, hai să spunem, evoluției gândirii, nu face decât să îi distrugă și să îi dezechilibreze, adică să-i scoată din tradiția lor pe acei oameni. Prin această ”poveste”, am încercat un drum de la commedia dell’arte căreia îi dau toate drepturile, adică încerc să fac o inițiere în commedia dell’arte fiind fidel literaturii. Dar universul se schimbă și ajungem la cele arătate mai înainte.

Regele-Cerb-125

M. C.: Ați rezistat unei tendințe în expansiune, apelul la efectele digitale, care poate s-ar fi pliat prea bine pe această piesă, mai ales că există aici un teritoriu vast al jocului dintre real și imaginar, adevăr și înșelător, dintre aparențe și adâncime. Ați preferat un spectacol creat aproape în spațiu gol și totuși discret dar pregnant marcat de scenografie, rămânând foarte aproape de carnea actorului, lucru care se trăiește din plin din sală.

A. C.: Într-adevăr, folosesc cu multă parcimonie totuși aceste mijloace tehnice din mai multe motive. Unu, fiindcă nu mi-ar plăcea să fie un spectacol rece, lucios și ecranat și doi, partea pozitivă este că sunt convins că sala cunoaște foarte bine acest soi de manipulări, adică tehnica folosită cu computerul ș.a.m.d. Într-un fel, e o comunicare cu oameni care cu toții folosesc aceste obiecte și le sunt la îndemână, mai ales celor tineri, dar în același timp sper să ating puțin lumea celor tineri prin acest basm, cu o… felie de commedia dell’arte cât mai aproape de model și o dezvoltare de spectacol cât mai aproape de timpul nostru.

Regele-Cerb-127

Imagini din spectacolul ”Regele cerb”, regia: Alexandru Colpacci. Foto: defoto

M. C.: V-aș ruga să vă referiți în final la actori, la trupă, la echipa spectacolului făcut într-o perioadă destul de strânsă.

A. C.: Mă bucur că am fost iarăși invitat la Oradea. Pe lângă unii actori cunoscuți de mine, am descoperit o echipă de actori nou veniți în trupă, adică după ce am am lucrat eu aici ”La Grande Magia”. Timpul scurt care ne-a fost acordat, da, a jucat un rol, plus turneele și deplasările pe care le are teatrul orădean. Am descoperit un colectiv care are șansa lui, o trupă cu mari perspective. Ce pot spune e că mi-a făcut o mare plăcere că am lucrat cu ei, cred că s-a lucrat relativ bine și sunt bucuros că i-am cunoscut. Nu o să pot să-i amintesc aici pe toți interpreții, nu e o distribuție mică. Sunt actori foarte iubiți de publicul orașului, Richard Balint, Răzvan Vicoveanu, Petre Ghimbășan, Emil Sauciuc, apoi mai tinerii lor colegi. În spectacolul nostru un rol important îl are și echipa Teatrului de păpuși Arcadia, care mi-a arătat mult profesionalism, sunt cei care joacă măștile, dar și războinicii, toate animalele. Într-un cuvânt, am găsit un colectiv relativ tânăr și foarte disponibil.

Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec

Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu

Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață, interviu

Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru

La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru

Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru

„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru

George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu

Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival

Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru

Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „Spectacolul «De fapt e frumos» aduce în prim-plan o realitate specifică oamenilor tineri, dar nu numai lor”, interviu

Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu

Trupa Osonó încheie anul 2015 cu două reprezentaţii la Sfântu Gheorghe, interviu cu actorul și regizorul Fazakas Misi

În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru

Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu

Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater, reportaj

„Să fim atenți cum construim prezentul!”, cronică de teatru

Turneul Teatrului Național din Chișinău la București, cronică de teatru

Matei Vișniec: „Fiecare fapt divers are un fel de etaj metafizic”, interviu

Sânziana Stoican: „Caut locul și oamenii cu care să spunem ceva prin spectacolele noastre”, interviu

Teatrul Național din București – între Centenarul Dada și Anul Shakespeare

În retortele trăirii: „Respiră” la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, cronică de teatru

Teatru la Arhiepiscopia Râmnicului – interviu cu Doina Migleczi

Lucian Sabados: „Am adus întotdeauna la București spectacolele pe care le consider reprezentative”, interviu

Curajul de a-ţi asuma alteritatea: „Eu, Oblio” la Teatrul „Ţăndărică”cronică de teatru

În căutarea „Omului aproximativ”, cronică de teatru

Teatrul la Gala Premiilor Radio România Cultural

Debutul în teatru al regizorului Radu Jude, cronică de teatru

Concursul New Drama prinde contur scenic: „Umbre” la Teatrul Excelsior, cronică de teatru

Doru Mareș despre Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”, interviu

Laura Vlad: „Din dorința de schimbare, putem deveni avizi de putere”, interviu

Deschiderea Festivalului Internațional Shakespeare Craiova, 2016, reportaj

Agenda Festivalului Shakespeare (1) 

Agenda Festivalului Shakespeare (2) 

Agenda Festivalului Shakespeare (3) 

Agenda Festivalului Shakespeare (4)

La Teatrul Național din Timișoara – o stagiune sub semnul diversității

Ada Lupu: „Teatrul este cea mai bună formă de a intra repede în hainele timpului”, interviu

Trupa de teatru școlar NIL la 20 de ani de existență, interviu cu Lucian Vărșăndan

„Oameni obișnuiți” deschide seria premierelor de primăvară la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, interviu cu actrița Ofelia Popii

Sub zodie orădeană: Gala UNITER în 2016

Liceenii au dat… relief pasiunii pentru teatru, cronică de festival

Călin Mocanu: „Festivalul «Teatru, stradă și copil» – puncte forte pe harta culturală a Capitalei, interviu

Actorul Bálasz Attila despre Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, interviu

Mc Ranin: „Tema Festivalului «Babel» 2016 este corpul”, interviu

Sfârşit de partidă pentru un strălucit… început, cronică de teatru

Arhiva rubricii Cronică de festival – 6 cronici despre Festivalul Internațional de teatru de La Sibiu, ediția 2016

„Povestea alfabetului”, un dar la începutul vacanței, cronică de teatru radiofonic

Paul Chiribuță: „Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru de la Suceava, o mare sărbătoare a teatrului studențesc european”, interviu

O probă de maturitate: „Incendii” de Wajdi Mouawad, la „Bulandra”, cronică de teatru

Gáspárik Attila: „Într-un teatru național, valorile trebuie păstrate, dar regândite”, interviu

Startul festivalurilor autumnale se dă anul acesta la Timişoara

La Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Shakespeare – o continuă aventură spirituală, cronică de teatru

Miklós Bács: „La Gala HOP, aș vrea să văd actori care să-și clarifice poziția de artiști independenți, creativi”, interviu

„Teatrul și frica”, cronică de carte

Cazul „Nottara”: Final fericit pentru un nou început

UnTeatru. Povestea merge mai departe, cronică de festival

Simplitate și adâncime, cronică de teatru radiofonic

Chris Simion: „În teatrul independent, experiment înseamnă laborator”, interviu

„Călătorie dansantă” alături de Cosmin Manolescu

O celebrare marca UNDERCLOUD, cronică de festival

Arhiva Gala HOP

Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, 2016, interviu cu Victoria Balint

Poveste despre tatăl meu, cronică de teatru

Daniel Vulcu: Scena orădeană la o nouă întâlnire cu Victor Ioan Frunză, interviu

În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj, cronică de festival

Viorica Samson Manea despre regizorul Aureliu Manea, interviu

Vlad Cristache: „«Suflete moarte» de Gogol, un roman de mare actualitate”, interviu

Citiți-ne, poftiți la teatru!

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava – anul 1, interviu cu Carmen Veronica Steiciuc

Dedicație cu dragoste: Miriam Răducanu, cronică de festival

Maria Zărnescu: „Un festival este un creuzet alchimic”, interviu

Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative, cronică de carte

Deschiderea primului teatru țigănesc din România, interviu cu Mario Grosu

Eliza Noemi Judeu: „Remodelarea trupei Teatrului «Bacovia» din Bacău este obiectivul meu major”, interviu

În oglinda sufletului, cronică de teatru

Liviu Timuș: „Tinerii actori, acești copii ai unui Dumnezeu mai sărac, trebuie ajutați”, interviu

Helmut Stürmer a primit Premiul „Vlad Mugur” la Festivalul „Interferențe”

Festivalul „Interferențe” a împlinit zece ani, interviu cu Tompa Gábor

Emil Boroghină despre Anul „Shakespeare – 400” în România, interviu

Bucurie și speranțe redeșteptate

Caruselul premierelor la Teatrul Național din Cluj-Napoca, interviu cu Ștefana Pop Curșeu

S-a născut un autor dramatic, reportaj

Anul 400. Shakespeare trăiește!

Centrul Independent Coregrafic LINOTIP lansează primele spectacole, interviu

Vlad Cristache: ”Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind este poate cel mai important text despre adolescență din dramaturgia universală, interviu

Alexandru Mâzgăreanu: ”«Somnambulism» este o metaforă care se referă la o întreagă societate”, interviu

Adrian Roman: ”«Yen», un spectacol pe o temă provocatoare”, interviu

Controversa de la Valladolid… a ajuns la Timișoara, cronică de teatru

”Întâlniri la arlechin”, cronică de carte

O cronică a Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău, în deschiderea celei de-a 95-a stagiuni, cronică de carte

Regizorul Mc Ranin despre spectacolul ”Mofturile lui nenea Iancu”, interviu

Alexandru Boureanu: ”În ultimul timp, repertoriul Teatrului Național «Marin Sorescu» din Craiova este bazat pe tineri regizori”, interviu

Doru Mareș despre noua ediție a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice ”Bacău Fest-Monodrame”, interviu

Lucian Vărșăndan: ”«Antigona» de Bertolt Brecht, un spectacol, sper, cu viață lungă”, interviu

Bacău Fest-Monodrame – un festival în evoluţie, cronică de festival

Codruța Popov: ”Identitatea, un subiect pe care istoria ne forțează să-l repunem în discuție”, interviu

Mc Ranin: ”Obligația unui om de cultură este de a crea un Babel al înțelegerii”, interviu

FITS 2017, cronici de festival

Ovidiu a fost omagiat în Festivalul Internațional de Teatru ”Miturile cetății”, cronică de festival

Showcase: Tineri regizori, cronică de festival

Doina Lupu despre Gala HOP 2017, interviu

”Eine Kleine Nacht Musik. O metaforă”, cronică de teatru

Fete/Băieți, cronică de teatru

Chris Simion: ”Festivalul «Undercloud» este o inițiativă de susținere și promovare a teatrului independent”, interviu

Să nu admitem!

logo revista teatrala radio

Arhiva rubricii Interviu

costintuchilaINTERVIUAlexandru Colpacci,carlo gozzi,Dispariția lui Galy Gay,Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea (FITO),interviu rtr,Regele cerb,teatrul regina maria oradea
Interviu realizat de MARIANA CIOLAN În buna tradiție, Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea (FITO) s-a deschis anul acesta, la a XXIII-a ediție, cu o producție în premieră a teatrului organizator, Teatrul ”Regina Maria”. Este un spectacol de anvergură, cu importantă miză culturală și artistică: ”Regele cerb”, după piesa...