Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU

viforul delavrancea tnb

Altă epocă, alt vifor, alt mod de abordare, altă regie a evenimentelor, alt Ştefăniţă Vodă

Viforul este prăpădul care se năpusteşte asupra unei ţărişoare − Moldova − aflată la răspântia de imperii, în calea turcilor şi polonilor, rivalilor ţării, fiind nevoită să se lupte pentru supravieţuire cu armele din dotare: vitejia şi rezistenţa ostaşilor ţărani, dar mai ales cu diplomaţia voievozilor şi a boierilor/vornici şi pârcălabi, sub scutul ortodoxiei rurale, sub ofensiva catolicismului şi otomanismului. Nu a fost deloc uşor în acele vremuri, cum nu este nici astăzi, să fii drept, vertical şi respectat de vecini puternici. Numai că vodă Ştefăniţă, ajuns pe tron în adolescenţă datorită jocului ereditar de putere, nu încarnează calităţile ascendenţilor, ci defectele: patima timpurie a puterii statale, refuzul lucidităţii, bunătăţii şi limpidităţii, alegând cu voluptate calea desfrâului, drumul la beţii şi orgii până când comportamentul său deviant şi dăunător intereselor Moldovei este curmat prin otrăvire.

Viforul_tnb

Montarea lui Dabija desfăşoară un expozeu al acestui lider de ţară, văzut din interiorul familiei şi al prietenilor săi în timp de pace, aflat în război cu sfetnicii lui înţelepţi și lovind în interesele ţării pe care nu e capabil să le înţeleagă în niciun moment. Vedem în Ştefăniţă un prinţişor ajuns sus de tot, cu şleahta lui de derbedei petrecăreți, vedem condiţia femeii supuse toanelor bărbatului, drama consilierilor bătrâni, nesocotiţi de voievodul cel tânăr, simţim eternul conflict între generaţii, setea de putere.

Una e abordarea scolastică a piesei lui Delavrancea şi alta este interpretarea artistică la peste 100 de ani de la naşterea textului… Alexandru Dabija, în ipostaza dublă de regizor şi scenograf, construieşte un spectacol neconvențional, novator, fără excese, sobru, fără exagerare, auster, inventiv, șocant (un exemplu este şi spectacolul ”Două loturi”, la care m-am referit în revista ”Luceafărul de dimineaţă” la data premierei). Scena reprezintă un fel de salon-sufragerie, sala tronului, singurul detaliu de epocă fiind o boltă prin care intră şi ies eroii. Proiecţiile video ale pădurii înzăpezite de vifor (el răzbate pe scenă) atrag atenţia şi sunt bine controlate. Pădurea sălbatică, plină de capcane, unde mişună fiarele, cerbii, zimbrii şi urşii răcnind, este ea însăşi un personaj…

Epopeea începe cu slujitorii care descarcă lângă o masă de pomenire a morţilor saci cu nuci. E vorba coliva țării (Moldovei) părăsite de marele Ştefan. Nucile se sparg funerar, lumânările se aprind, grâul încolţeşte emoţii, nucile ronţăite de cheflii devin gloanţe, la un moment dat fiind azvârlite cu mânie de Doamna Tana în capul şlehtei domneşti. În miezul adevărului mărturisit, slujitorii cheflii și foarte zgomotoşi, care aduc navete cu sticle de Cotnari, cel mai bun vin al casei voievodale, pentru a se deda plăcerilor; se bea în neştire, se pierd minţile (guvernaților). Arta semnalizează, dar cât poate schimba ea moravurile? Rezultă un spectacol curajos, jucat expresiv de o echipă dirijată minuţios, pas cu pas, gest cu gest, ton cu ton, detaliu cu detaliu.

Viforul_FLGH1084.2

Marius Manole în ”Viforul”

Rolul lui Ştefăniţă cere un actor maratonist şi acesta se dovedeşte a fi Marius Manole, deşi nu este un adolescent suit pe tron. El duce greul ”Viforului” şi biruie artistic. Nu e respingător ca Richard al III-lea cu care semănă din când în în când, ba dimpotrivă, e un teribilist, un hedonist cu arătare simpatică, juvenilă, sexy, dar desfrânată în afara dormitorului. Memorabile sunt crizele lui de personalitate. Nimic şi nimeni nu-i stau în cale! Nici ursul, nici omul. E plin de sânge, plin de sine, un puşti obraznic, insolent şi periculos.

Camarila lui Ştefăniţă e zgomotoasă şi perfidă. Valorile răsturnate sunt contrazise, marginalizate. Se aleg praful şi pulberea de moştenirea marelui Ştefan! Dacă la Shakespeare încleștările, dezvăluirile sunt apocaliptice, la Delavrancea există o anumită blândeţe de colină moldavă. Câmpul de bătălie al ideilor și faptelor este mai domestic, deşi natura e sălbatică. Asasinarea lui Cătălin (Eduard Adam, actor cu farmec aparte), azvârlit într-o prăpastie, e povestită; nu se întâmplă scenic, ori relatarea e mai puţin emoţionantă decât vizualizarea directă.

Viforul_FLGH1384.2

Femeile, modeste, nu afişează lux; apar cernite şi obidite. Afrodita Androne face din Oana o domniţă credibilă, complexă, fidelă bărbatului care o neglijează şi căruia îi ţine piept cu vitejie. E atrasă de senzualitatea tipului, dar nu e de acord cu ce face el; ea este… opoziţia. Actriţa emană siguranţă şi energie. Simetric, se remarcă şi în rolul Niculinei, prietena angrenată în ritualuri gospodăreşti-funerare.

Alexandra Sălceanu (Doamna Tana), vedeta feminină a spectacolului, evoluează cu meandre psihologice, la un moment dat și pe coordonatele unei Ofelii justiţiare, finalmente criminală, dar izbăvitoare, prin otrăvirea domnitorului. Alături de Ştefăniţă, Doamna Tana face legea în spectacol. În celebrul Luca Arbore, fostul sfetnic al lui Ştefan cel Mare preluat în suita nepotului, Dorin Andone e dârz şi expresiv, cu capul plecat. Bine documentat în politica externă a Moldovei, exprimă drama sfetnicilor valoroşi, daţi la o parte cu brutalitate de nişte incompetenţi. Dragoş Ionescu (Vornicul Carabăţ) contribuie cu aplomb la portretizarea vechii generaţii expirate. Marius Rizea (Mogârdici) e o movilă, un derdeluş de haz, un mic prieten cam sărit, un june Falstaff moldav, turbulent, hilar, puţin barbar, cu apucături deşănţate, infractor, aflat în trena domnitorului non-stop; uneori e cam strident în toată gaşca derbedeilor de la curte. Grupul este diversificat, volubil, solid interpretativ: Moghilă (Alexandru Voicu), Isac (Emilian Mârnea), Calotă (Mihai Calotă), Nichita (George Piştereanu). Se remarcă prin originalitate contele bisexual Irmski (Ionuţ Toader) şi Unguru (Mihai Munteniţă), reprezentat cu decenţă, cu obiectivitate; el e străinul care vine în vizită și constată destul de obiectiv cum e poporul: leneş, superficial, pus pe distracţii, ignorant. Dar Ţara Moldovei e foarte frumoasă. Tel maître, tel valet!

Texte preluate din opera lui Dimitrie Cantemir (dramatizate de Maşa Dinescu), grefate inspirat în corpul spectacolului, au valoare de document imbatabil vizavi de epocă. 

Viforul_FLGH2173.2

Fotografii din spectacol de Florin Ghioca. Sursa foto: TNB

Coloana sonoră susține construcția. inedită. Așadar, ”Viforul” lui Dabija, despovărat de cojoace prea stufoase, oferă generaţiilor noi de spectatori un prilej oportun de meditație asupra istoriei zbuciumate a țării în an de Centenar, oferind un spectacol viril, novator, complex, modern și de afirmare actoricească – joacă indivizii, joacă grupurile, joacă atmosfera, joacă istoria.

Dinu Grigorescu

Dinu Grigorescu

Alte articole de Dinu Grigorescu: Teodor Mazilu și păcălirea cenzurii, la rubrica Portrete

Dinu Kivu, un „Crai de Curtea-Veche“ autentic, la rubrica Portrete

Satira totalitarismului crepuscular: Tudor Popescu, cel mai jucat și important comediograf al anilor ’80, la rubrica Portrete

Valentin Silvestru: Interferenţe, divergenţe şi reverenţe, la rubrica Portrete

Radu F. Alexandru, harul dramaturgului de cursă lungă, la rubrica Portrete

Poveste incredibilă. Cum am rămas pe scena vieții de Dinu Grigorescu, la rubrica Amintiri picante

Febra autografelor, la rubrica Amintiri picante

Horia Gârbea, dramaturg, poet, romancier, publicist și traducător al pieselor lui William Shakespeare, la rubrica Portrete

Marin Sorescu: ultima întâlnire, la rubrica Evocări

Iosif Naghiu, la rubrica Portrete

Naufragiul unor destine, cronică de teatru

Strălucirea unui eveniment, cronică de teatru

logo revista teatrala radio

Vezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUalexandru dabija,cronică de teatru rtr,dinu grigorescu,Două lozuri,marius manole,marius rizea,stefanita vodă,teatrul național bucurești
Cronică de teatru de DINU GRIGORESCU Altă epocă, alt vifor, alt mod de abordare, altă regie a evenimentelor, alt Ştefăniţă Vodă Viforul este prăpădul care se năpusteşte asupra unei ţărişoare − Moldova − aflată la răspântia de imperii, în calea turcilor şi polonilor, rivalilor ţării, fiind nevoită să se lupte...