retrospectiva 2015 revista teatrala radio

Anul 2015 a început la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din Bucureşti cu premiera oficială a spectacolului Allegro, ma non troppo de Ion Minulescu, în regia lui Răzvan Popa (vineri, 16 ianuarie şi duminică, 18 ianuarie 2015, ora 20.00, Sala Pictură). În distribuţie: Gavril Pătru, Marius Rizea, Eugen Cristea, Costina Ciuciulică/Monica Davidescu, Aylin Cadîr/Ileana Olteanu, Victoria Dicu, Costică Lupșa. Scenografia: Florilena Popescu-Fărcășanu şi Maxim Corciovă. Ilustrația muzicală: Răzvan Popa

allegro ma non troppo afis tnb

„[…] Pus în umbră, se părea că pentru totdeauna, de poezia și de proza sa, teatrul lui Ion Minulescu (6 ianuarie 1881–11 aprilie 1944) este astăzi puţin cunoscut, jucat sporadic sau deloc. Și asta în ciuda faptului că piesele sale n-au rămas în epocă literă moartă de manuscris. Șase dintre cele șapte creații dramatice ale autorului au fost reprezentate, unele chiar cu distribuții remarcabile. Succesul de public nu era unul modest, probabil și datorită popularității poetului. Critica de specialitate i-a acordat oarecare atenție, dar nu l-a răsfățat (au scris totuși Liviu Rebreanu și Ion Marin Sadoveanu). Etichetarea de teatru bulevardier, comodă, este mai mult sau mai puțin potrivită, reflex mai degrabă al sentimentalismului care nu lipsește din poezia sa și al înclinației în egală măsură pentru melodramatism și tragicomic. Cum pirandellismul era la modă, Minulescu nu face excepție. El preia însă, mai mult sau mai puțin voluntar, reminiscențe ale commediei dell’arte, dar este la curent şi cu tehnicile moderne de construcţie a personajului. Sunt vizibile ecouri din Oscar Wilde și Maurice Maeterlinck, fără strălucirea și spiritul primului și fără rafinamentul poetic al autorului lui Pelléas și Mélisande. Iar dacă ar fi să glumim, acceptând eticheta de teatru bulevardier, deși nu le e cu nimic inferior, Minulescu n-a avut norocul unui Tristan Bernard, contemporanul său, ori al «bătrânului» apostol al vodevilului, Eugène Labiche…

ion_minulescu portret de camil ressu

Ion Minulescu, portret de Camil Ressu

Ca director al Teatrului Național din București pentru o scurtă perioadă (19 aprilie–7 noiembrie 1926), a fost, iarăși, ocolit de noroc, fiind nevoit să se lupte cu o Lege de organizare a teatrelor naționale din România, rod al unor minți străine de viața teatrală, a cărei aplicare avea ca rezultat concedieri masive ale actorilor și căreia în scurtul său mandat i s-a opus categoric. De directoratul lui se leagă însă consacrarea unui mare actor, George Calboreanu (3 ianuarie 1896–12 iulie 1986), căruia i-a încredințat rolul din drama în versuri Esop de Théodore de Banville. […]” – Costin Tuchilă, Manechinul sentimental de Ion Minulescu la Teatrul Național Radiofonic, Revista Teatrală Radio, 13 august 2014.

parfum de epoca interbelica ion minulescu

retrospectiva 2015 mic revista teatrala radio„La data de 30 martie 1927, la Teatrul Naţional din Bucureşti avea loc premiera spectacolului Allegro, ma non troppo de Ion Minulescu în regia lui Victor Bumbeşti. Piesa apăruse în volum în acelaşi an la Editura Societăţii autorilor dramatici din Bucureşti.

La aproape 88 de ani am asistat la o nouă punere în scenă a acestui spectacol în regia lui Răzvan Popa, un spectacol care respectă primatul textului, indicaţiile scenice, recreând atmosfera perioadei interbelice, fermecătoare şi, de ce nu, ireversibilă. Regizorul Răzvan Popa a creat un spectacol de epocă şi cu toate acestea, un spectacol care aduce o oază de linişte, de umor, de amor şi de sentimentalism specifice perioadei respective, dar şi autorului ei, ingrediente care, cred eu, au fost şi sunt pe gustul publicului iubitor de teatru. Din când în când spectatorul mileniului trei are nevoie şi de piese puse în scenă cu argumentele perioadei în care au fost scrise, poate şi pentru simplul motiv că istoria se mai repetă din când în când. Lumea îl cunoaşte pe Ion Minulescu ca poet şi foarte puţin ca autor dramatic, poate şi pentru faptul că nimeni nu s-a gândit până acum să propună un asemenea spectacol. Este meritul Teatrului Naţional din București că a readus în actualitate un dramaturg pe nedrept uitat.

allegro ma non troppo marius rizea eugen cristea

Marius Rizea și Eugen Cristea

Subiectul este axat pe dorinţa unui bogătaş de a deveni autor dramatic. Astăzi, mai ales astăzi, toată lumea scrie cărţi, teatru, poezie, romane, nuvele. Culmea este, că unii, pedepsiţi pentru vreo vină, scriu cărţi, devin autori… «dramatici» ca să-şi micşoreze pedeapsa. Nimic nou sub soare, mai ales că personajul cu pricina, milionarul Titu Micşoreanu, interpretat de Marius Rizea, doreşte să devină autor dramatic, luându-şi şi un îndrumător artistic, pe Ion Marian, autor dramatic, rol jucat de Gavril Pătru. Tema piesei are ca punct de plecare adulterul care nu se pedepseşte prin gesturi nebuneşti, ci prin minciuni geniale. Pentru a înţelege pe măsură «teoria adulterului la Ion Minulescu», reproduc un fragment din Caietul-program al TNB, ce aparţine regretatului critic de teatru Mircea Ghiţulescu (Istoria Literaturii Române. Dramaturgia, București, Editura Academiei Române, 2007): 

«Poet post-simbolist, Ion Minulescu a scris un teatru fără sugestii simboliste. Avangardist  cu măsură, ca şi în poezie, a iubit prea mult succesul de public ca să-şi  permită  reforme  radicale  […].

Subiectele lui Ion Minulescu te aruncă în acelaşi delir adulterin al dramaturgiei vremii. În Allegro, ma non troppo, un milionar are capriciul să devină dramaturg, motiv pentru care cheamă în ajutor un fost coleg de şcoală ajuns autor celebru, care devine rapid amantul Cocuţei, nevasta milionarului. Prinşi în flagrant delict în timpul unei partide de vânătoare, cei doi amanţi scapă cu o minciună genială: voiau   să   demonstreze dramaturgului veleitar că, în teatru, o infidelitate nu se încheie întotdeauna cu asasinarea vinovaţilor de soţul înşelat. Acesta va accepta uşurat explicaţia (aidoma personajelor din Cadrilul de Rebreanu) care îl scuteşte de asumarea vinei tragice. Mai mult, nerăbdător să se vadă cu amanta (Noemi), îl invită pe  prietenul dramaturg să ţină companie soţiei (Cocuţa) la conacul de vânătoare, pentru o noapte. Dacă ar fi să dăm crezare declaraţiilor din presă privind componenta autobiografică a scrierilor sale dramatice („nu ştiu cum lucrează ceilalţi confraţi ai mei, eu, însă, mă asigur de existenţa personajului principal din piesă. De obicei, personajul acesta sunt eu”), trebuie să înţelegem că dramaturgul se imaginează în cele mai delirante situaţii donjuaneşti.»

Gavril Pătru

Gavril Pătru

Rolul autorului dramatic, Ion Marian, este  interpretat, aşa cum am mai spus, de Gavril Pătru, care, din amor pentru nevasta milionarului, acceptă propunerea acestuia de a-l ajuta să devină creator. Gavril Pătru a creat un personaj care minte, acceptă compromisul, se preface pentru capriciul de a fi amantul doamnei, un rol realizat nuanţat, trecând cu dezinvoltură de la o stare la alta, în funcţie de situaţie. Marius Rizea, un actor de forţă, l-a întruchipat pe Titi Micşoreanu, milionarul care crede că totul se rezumă la bani, dar care are slăbiciuni omeneşti, scoase în evidenţă printr-o excelentă relaţie de joc. Experimentatul Eugen Cristea joacă rolul samsarului Cuţui, pentru care orice acţiune înseamnă un ban în plus pentru buzunarul lui. Rolul comportă multe registre, de la făţărnicie la teamă, pe care Eugen Cristea le rezolvă cu succes.

Costina Ciuciulică

Costina Ciuciulică

Costina Ciuciulică joacă rolul rafinatei soţii a grobianului milionar, care reuşeşte să scape din încurcătură datorită inteligenţei sale. Ion Minulescu a creat acest personaj rafinat, dar adulterin, pentru că frumuseţea şi inteligenţa nu pot face casă bună cu grosolănia şi minciuna numai dacă banul este cel care guvernează vieţile oamenilor. Aş vrea să remarc rolul Victoriei Dicu, un rol mic pe care l-a potenţat cu talent, cu mult umor, cu vervă, cu toate ingredientele folosite de un actor inteligent, făcând dintr-un rol mic unul mare, şi mă refer la interpretare.

Victoria Dicu in Allegro ma non troppo de ion minulescu

Victoria Dicu

Doamna Noemi, în interpretarea lui Aylin Cadîr, este tipul clasic de femeie amantă, care nu se sfieşte şi nu se fereşte de nimeni. Un personaj al nebunilor ani ’30. În rol episodic, în rolul jandarmului apare Costică Lupşa, care semnează şi regia tehnică. Un plus de culoare îl conferă decorurile dar şi costumele de epocă, creându-se astfel cadrul ideal pentru realizarea acestui spectacol, care  este la fel de actual ca şi acum aproape un veac prin subiectul abordat. […]” – Pușa Roth, Allegro, ma non troppo, Revista Teatrală Radio, 28 februarie 2015.

gavril patru aylin cadar

Gavril Pătru și Aylin Cadîr

retrospectiva 2015 mic revista teatrala radio„Poetul faţă în faţă cu dramaturgul se întreba asupra viitorului şi câştig de cauză avea cel din urmă. Posteritatea l-a contrazis, (încă) destulă lume mai ştie astăzi măcar unele versuri  sau câteva titluri de poeme de Ion Minulescu, în timp ce constituie cu adevărat o rara avis acela care se încumetă să scotocească straturi vechi ale literaturii dramatice spre a cunoaşte ori a pune în scenă piesele sale uitate de mult. Iată însă că în mod neaşteptat, dar perfect legitim pentru cea dintâi scenă a ţării, care are menirea să cultive scrierile naţionale, anul teatral s-a deschis sub auspiciile unei astfel de restituiri. Este vorba de premiera cu Allegro, ma non troppo de Ion Minulescu la Sala Pictura a Teatrului Naţional din Bucureşti. A încercat să redescopere valenţele textului scris în urmă cu mai bine de opt decenii Răzvan Popa, actor, absolvent acum zece ani şi al secţiei regie din UNATC. El a montat anterior la Braşov, dar şi în Capitală, la Odeon sau în teatre particulare şi a atras în mod deosebit atenţia prin spectacolele radiofonice, producţia Shylock din 2011 obţinând premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic, cu Ion Caramitru interpret al tulburătoarei monodrame de Gareth Amstrong. […].

Gavril Pătru și Marius Rizea

Gavril Pătru și Marius Rizea

Graţie costumelor şi decorului aerisit, realist, cu sugestii limpezi (scenografia: Florilena-Popescu Fărcăşanu, Maxim Corciovă), spectacolul respectă timpul scriiturii, un soi de post-belle époque, evocată, potenţată prin cortine video, prologuri pentru actele piesei, constituite din scurte secvenţe de arhivă cinematografică pregătind într-un fel din punct de vedere psihologic spectatorul pentru povestea mai de demult. În spatele cascadei de situaţii care mai de care mai ambarasante, aceasta lasă însă să se întrevadă, în spiritul textului (mai degrabă spumos decât incisiv), fine săgeţi care îşi găsesc din plin ţinte actuale cu privire  la sfidările îmbogăţiţilor în stil mare din jurul nostru, la tare pe care omenirea nu se mai satură să le tot repete: vanitate, frivolitate, stupizenie şi aşa mai departe. În armonie cu o surdină voită desigur, jocul actorilor devine controlat, sunt ocolite stridenţele şi personajele ne apar mai degrabă simpatice decât odioase chiar dacă nu am fi de acord cu ele. Partiturile cele mai generoase  le-au fost încredinţate lui Marius Rizea (Titu Micşoreanu) şi Gavril Pătru (Ion Marian), actori aflaţi astăzi la evidentă maturitate creatoare. Personajele lor se conturează temperamental ca un binom ce susţine filonul principal al acestei comedii (aparent doar de moravuri) care devine şi ideea centrală a spectacolului, anume, condiţia artistului, a creaţiei înseşi, în speţă  a piesei de teatru, a raportului acesteia cu realitatea, cu moralitatea, cu potentaţii lumii. Spectacolul se deschide, de altfel, cu imaginea unei biblioteci imense în casa milionarului care stă atârnat pe o scară în faţa ei aidoma unei gângănii rătăcite, pierdut în slalomul său prin noianul titlurilor celebre şi al citatelor faimoase pe care le «învaţă» împreună cu prietenul său, scriitorul. Înzestrat cu simţul comicului, prin subtilă gradare a mijloacelor pe care este stăpân, Marius Rizea îşi conturează personajul în cascadă  de stări explozive, de la iluminarea tâmpă la izbucniri de orgoliu ridicole, alternând cu momente de acumulare a tensiunii, bine calculate spre a-şi face efectul, în timp ce Gavril Pătru joacă interiorizat starea de reală superioritate intelectuală (chiar dacă nu şi morală) faţă de «cel mai bun prieten» şi tot aşa se păstrează şi în ghiduşiile şi tachinările cu Cocuţa. Ca o copie palidă, ridicolă, derizorie a cuplului Don Quijote-Sancho Panza, pe care ar putea să o nască în minte şi diferenţa de corporalitate a celor doi. Spectacolul este un ping-pong adaptat replicii sprinţare, muşcătoare cu măsură. Se încadrează formulei multexperimentatul Eugen Cristea (Cuţui), ca întotdeauna savuros ludica Victoria Dicu (Florica), Costina Ciuciulică, în această aparent decorativă şi supusă consoartă Cocuţa, dar năbădăioasă amantă care ţese iţele cu sînge rece, fără a i se clinti un muşchi pe frumosul ei chip, Aylin Cadîr (Noemi) şi Costică Lupşa (Jandarmul).

foto spectacol allegro ma non troppo tnb

Gavril Pătru, Costina Ciuciulică, Marius Rizea

Este un spectacol bine ritmat (allegro, ma non troppo), echilibrat, stenic, un spectacol care survolează cu eleganţă ceea ce poate fi depăşit de timp. Nu putem decât să salutăm ca pe un act de cultură curajul direcţiunii Naţionalului bucureştean de a ne reaminti de existenţa unui autor dramatic şi a ne îndemna să-l (re)descoperim pe Ion Minulescu, acela care a propus deopotrivă incitante, originale specii dramaturgice, a scris pentru astăzi legendara Marioara Voiculescu, a semnat cronici teatrale, eseuri despre arta scenică şi traduceri de piese în vogă la vremea lor şi a condus câteva luni bune chiar Teatrul Naţional.” – Mariana Ciolan, Pledoarie pentru teatru, Revista Teatrală Radio,  18 ianuarie 2015. 

ALLEGRO.2_ G.Patru si M.Rizea si C.Ciuciulica

Sursa fotografiilor din spectacol: Teatrul Național din București

retrospectiva 2015 mic revista teatrala radio„[…] Marea şi plăcuta surpriză a acestei propuneri a Naţionalului bucureştean este, prin urmare, textul. Foarte bine scris, unitar, cu umor şi suspans, el oferă partituri consistente dar şi premisa unei construcţii regizorale dinamice şi creative.

Spectacolul semnat de regizorul şi actorul Răzvan Popa este, indubitabil, unul agreabil, sincer, cu destul de multe momente reuşite, o producţie care sigur se va bucura de aprecierile publicului larg. El poate ilustra perfect conceptul «divertisment de calitate». Fără să exceleze la vreun capitol, este, orice s-ar spune, genul de spectacol care nu trădează şi nu lezează cu nimic nivelul sau programul repertorial al unui teatru. Nu va fi niciodată vedeta repertoriului (din fericire, Naţionalul are destule, dacă ar fi să amintim doar Dineu cu proşti, Revizorul sau Furtuna) dar va compensa prin accesibilitate şi, cu puţin noroc, chiar prin longevitate. […]” – Răzvana Niță, Viața bate teatrul – Carusel sentimental, Port.ro, 19 ianuarie 2015.

Eugen Cristea

Eugen Cristea

retrospectiva 2015 mic revista teatrala radio„[…] Allegro, ma non troppo, lecție de scriitură dramatică, articulată cu har la prezent de jocul formidabil al lui Gavril Pătru și Marius Rizea. […] anticipez doar că se va juca vreme îndelungată cu casa închisă”. – Mircea M. Ionescu, Ce debut de an în Bucuresti!, „Taifasuri”, nr. 509, 22 ianuarie 2015. 

Razvan Popa interviu

Răzvan Popa

Răzvan Popa: „«Allegro, ma non troppo» – o montare retro, ceea ce lipsește din peisajul actual” – Interviu realizat de Raluca Rădulescu, Revista Teatrală Radio, 16 ianuarie 2015 

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva Teatrul Național din București

Arhiva Retrospectivă 2014

Arhiva Retrospectivă 2013 

costintuchilaRETROSPECTIVĂ 2015allegro ma non troppo de ion minulescu,costina ciuciulică,cronici spectacol allegro ma non troppo,eugen cristea,furtuna,gavril pătru,mariana ciolan,marius rizea,mircea ghițulescu,pirandelism,pusa roth,răzvan popa,răzvana niță,retrospectiva revista teatrală radio,revizorul gogol,sala pictura tnb,teatru bulevardier,teatrul de ion minulescu,teatrul național bucurești,tristan bernard
Anul 2015 a început la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din Bucureşti cu premiera oficială a spectacolului Allegro, ma non troppo de Ion Minulescu, în regia lui Răzvan Popa (vineri, 16 ianuarie şi duminică, 18 ianuarie 2015, ora 20.00, Sala Pictură). În distribuţie: Gavril Pătru, Marius Rizea, Eugen Cristea, Costina Ciuciulică/Monica Davidescu,...