Cronică de teatru de EDITH NEGULICI

cronica spectacol eu o casa de papusi edith negulici

spune Nora azi, când nu mai obişnuim să ne mai pierdem minţile din dragoste. Raţiunea e arma noastră. Arma autodistrugerii? Nora suntem noi. Minciunile şi scuzele noastre funcţionează întotdeauna şi nu ne ferim să abuzăm de ele, mai ales în viaţa personală, ba le tocim de atâta uzură până ajung clişee jalnice. Când obosim, propriile roluri ni se par groteşti, divertismente ieftine oferit de clovni. Punem pasiune în interpretare, jucăm teatru pe viaţă şi pe moarte şi nu mai vrem să pierdem timpul într-o ,,casă de păpuşi”.

Casa de papusi ibsen

Spectacolul Eu. O casă de păpuşi, coproducţie a Teatrului Odeon şi a Asociației Române pentru Promovarea Artelor Spectacolului, aparţine proiectului „Surorile Heddei”, susţinător al femeilor-artist din România și Estul Europei, câștigător al Ibsen Scholarship 2014. Carmen Lidia Vidu mixează emoţionant Ibsen, film noir și muzică live. Conceptul regizoral este unul complex, având ca piloni principali două elemente importante pe scena vizuală și auditivă: slide-uri cu imagini triste, stranii, care inspiră singurătate, anxietate, nehotărâre, regrete și un soundtrack menit să pătrundă ca un picamer în sufletul publicului.

O casa de papusi

În 50 de minute centrul de greutate al viziunii regizorale dă spectatorilor peste 150 de bătăi de inimă pe minut, creând o atmosferă hipnotică, agresivă, dar şi poetică. Videoproiecţiile pe corp uman dau senzaţia expresionistă de ,,vizibilitate” a simţurilor. ,,Videoproiecţia semnată de Cristina Baciu e bătaia de inimă a spectacolului. Partea vizual-sonoră dă tempo-ul de citire a spectacolului.” (Carmen Lidia Vidu).

image 0-casa-papusi

Nora (Aura Călăraşu), diva glamour, femme fatale „[…] îşi trăieşte ultima zi din viaţă şi ştie asta. Este cu un pas în trecut şi cu un pas în moarte. Nu are prezent. E obosită şi pofteşte iubire. E împăcată cu ce-a făcut.” Fascinează, intrigă, are toate atuurile seducţiei, respiră voluptuos tristeţea prin fiecare por, amprentată de  sacrificiul automotivant şi deculpabilizant. Jocul, uluitor de vulnerabil prin conţinutul emoţional, expansiv şi neliniştit, îi revelează mistificarea în care trăieşte. Simularea a devenit masca ei permanentă. Nora rezervă realităţii un mic spaţiu în viaţa de zi cu zi. Realitatea e suficient de urâtă şi fuge de ea. Nu are timp de sufletul ei, iar dacă şi-ar face timp, ar pierde din simulare şi viaţa socială. Se minte şi încearcă să schimbe ceva. A minţi, în acest caz, primeşte valoare de visare. Existenţa ei pe scenă e o mişcare robotic-amnezică, ca şi cum braţele şi picioarele s-ar dezmembra în orice minut. Mişcarea în leagăn e de fapt un balans aproape drogat, spasmic şi nervos, între viață și moarte, puterea de a merge mai departe sau renunțarea.         

Eu.-O-casa-de-papusi-3 Oana monica nae

Foto: Oana Monica Nae             

Imaginile curg, muzica se încolăcește peste neoanele albastre, povestea Norei se amplifică acompaniată de tonalităţile Păpuşii. Vocea dramatică, sfâşietoare a sopranei Cătălina Antal, rezonanţele obsedante ale chitarei electrice şi efectele electronice (Ovidiu Chihaia) acompaniază live cadrele-secvenţe ale filmului noir, comentând cinematografic felul cum visele Norei se înclină în faţa noastră şi îşi iau adio.   

O-casă-de-păpuși-4                     

Visul „acasă” – dinamitat! Pentru Nora „casa de păpuşi” e moartă şi pustie, ştie, se şi simte că acolo n-a locuit niciodată dragostea. House of pain.

Visul  „dragoste” –  spart!

Visul  „comunicare” –  mort!

Visul „sensibilitate şi compasiune” – zob!

Visul „ajutor” ţăndări! Nimic n-ar mai putea compensa vreodată suferinţa Norei pe care Torvald a  provocat-o cu sânge rece. Torvald o condamnă pe Nora la disperare. Nora pleacă înţelegând că pentru Torvald dragostea înseamnă doar vulnerabilitate, inventiv exploatată.  Soţul  este conştiinţa femeii pe care o închide în ţarcul propriilor lui dorinţe şi o foloseşte ca pe un obiect decorativ. Ca pe un brad de Crăciun pe care îl aprinzi când ai chef. Nora e mereu o joacă cu care oamenii mari se distrează atunci când au timp. Un obiect al divertismentului cotidian. Păpuşile există ca să te poţi distra jucându-te cu ele. Ca să le poţi aşeza când vrei acolo unde vrei. Dacă o singură clipă fac altceva decât ce-ţi doreşti, devin inutile.

Visul „împreună” – praf! „Împreună!” Norei i s-a părut un proiect magnific, în care a crezut multă vreme. Printr-o amară ironie a sorţii, s-a iluzionat. Jalnic. A trăit în minciună, străduindu-se inutil să pară, în loc să fie. Nu-şi permitea să fie. A mimat prost succesul personal, şi-a considerat soţul propria voinţă şi conştiinţă şi a rămas înţepenită în proiectul horror „soţia-păpuşă”. Faţă în faţă cu golul existenţial, Nora e singură în pragul disperării, prea târziu recunoscute.

Visul „până la moarte” – împuşcat între ochi! S-a dus naibii vremea în care Nora l-a crezut. Merge mai departe pe cărbunii aprinşi de  Torvald, cel care a avut grijă să nu-i lipsească de sub tălpi şi din suflet. Finalmente, Nora îşi face datoria – arde tot. Şi amintirile. Pentru că doar astea ar mai fi putut să doară. 

Trailer Eu. O casă de păpuși

Edith Negulici

Edith Negulici

logo revista teatrala radioAlte cronici de Edith Negulici: „Viaţa mea a fost un spectacol bun!”

„Sunt al dracu’ de fericită! Încă o vodcă!!!”

Totul despre sex

„E ca şi cum corpul meu ar simţi!”

Vezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUAura Călăraşu,carmen lidia vidu,Cătălina Antal,cronică de teatru rtr,edith negulici,eu o casa de papusi,nora ibsen,teatrul odeon
Cronică de teatru de EDITH NEGULICI …spune Nora azi, când nu mai obişnuim să ne mai pierdem minţile din dragoste. Raţiunea e arma noastră. Arma autodistrugerii? Nora suntem noi. Minciunile şi scuzele noastre funcţionează întotdeauna şi nu ne ferim să abuzăm de ele, mai ales în viaţa personală, ba le...