Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ

cronica de teatru eu nu contez tudor sicomas

Dramaturgia română contemporană se află într-un amplu declin. Doar câteva excepții mai confirmă regula. În rest, texte slabe, aproape inexistente din punct de vedere dramatic. Piese lipsite de dinamism, personaje bidimensionale, povești împrumutate din fapte diverse ale știrilor ”de la ora 5”. Ce mai, dramaturgia noastră contemporană e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire. Așa că este o bucurie și un licăr de speranță când un tânăr autor reușește să mai spargă gheața asta groasă a teatrului românesc de astăzi și să ofere cititorilor și publicului câte o bijuterie dramaturgică, fie cât de mică. E drept, cu o floare nu se face primăvară, dar uite așa și speranța moare ultima.

eu nu contez

Eu. Nu contez! de Florin Coman, regia: Costel Stoica, Teatrul Elisabeta din București

Am trăit un sentiment de bucurie într-o sală de spectacole unde nu credeam să mi se întâmple asta – la Teatrul Elisabeta. Un loc care se pretinde a fi teatru, dar care nu are niște cerințe minime de confort. Până mai acum câteva luni, spectatorii erau obligați să stea pe niște scaune de restaurant incomode, într-o sală fără pic de acustică, unde dacă stai de la rândul 5 în sus riști să nu mai auzi nicio replică, cu o scenă fără adâncime. Așadar, un spațiu care are toate premisele unei catastrofe pentru un spectacol de teatru. Totuși, am reușit să trec peste aceste inconveniente și peste faptul că în luna noiembrie frigul pătrundea în oasele spectatorilor și să mă bucur de o reprezentație deosebită a spectacolului Eu. Nu contez!, după piesa cu același nume a lui Florin Coman.

Antonio Tadeusz Minca Nice eu nu contez

Antonio Tadeusz Mincă (Nice) în spectacolul Eu. Nu contez!

Debutant într-ale dramaturgiei, Florin Coman, tânăr corporatist, reușește prin textul creat să te facă să meditezi la adevăratele sensuri ale vieții, având numeroase inserții filosofice. De altfel, personajul central al piesei Eu. Nu contez! este Nice, un pandant contemporan și neaoș al celebratului și deja-clișeicului Friedrich Nietzsche. Întreaga acțiune a piesei se învârte în jurul copilului Nice, un tânăr dintr-un sat românesc care este destinat să salveze lumea. Da, pare puțin superficial la prima citire, dar parcurgând textul realizezi că autorul vrea să spună mult mai mult decât atât. Se vorbește despre viață, despre moarte, despre iubire și minciună, dar și despre situația dramatică prin care a trecut și trece România de atâta timp. Eu. Nu contez! este, așa cum titrează și afișul, o „dramă contemporană”, iar Florin Coman a reușit să redea prin condeiu-i o mică, dar puternică frescă socială autohtonă.

Marian Ralea (Iuda) eu nu contez

Marian Râlea (Iuda) 

Cât despre spectacol, acesta merge la un cu totul alt nivel și reinterpretează textul lui Florin Coman. Costel Stoica, regizorul spectacolului, a adus laolaltă – cu ajutorul lui Antonio Tadeusz Mincă – și a condus din umbră, dar cu măiestrie și profesionalism, o distribuție strălucitoare care dă viață personajelor interesante și uneori misterioase ale piesei tânărului dramaturg. Marian Râlea conduce cu dibăcie acțiunea, luând forma lui Iuda, un înțelept și viclean politician care îl ajută pe Nice să ajute omenirea, la rându-i. Iuda al lui Marian Râlea devine un personaj complex, cu valențe dintre cele mai diverse – de la milă la bunătate, de la egoism ori șiretenie la generozitatea supremă, încât stai să te întrebi: este Iuda cu adevărat o iudă? Sau este un om ca noi, ceilalți? Artistul – care anul trecut a obținut Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal, ca urmare a interpretării rolului Tullius din Marmură, în regia lui Yury Kordonsky, la Teatrul Bulandra – se folosește cu abilitate de finul său umor, de accentele bine plasate în replicile și monoloagele sale, creionând un frumos tablou al unui povestitor-raisonneur-antagonist. Trei personaje într-un singur om. Iar Antonio Tadeusz Mincă preia multe dintre atuurile mai vârstnicului coleg de scenă și dă viață personajului principal, Nice, într-o manieră proaspătă, plină de energie. Bucuria de a juca specifică tinerilor actori, lipsa infatuării atât de întâlnită la mulți artiști, sinceritatea interpretării și modestia caracteristică marilor talente – toate acestea îi sunt specifice lui Antonio Tadeusz Mincă, un actor ce știe să-și pună atât calitățile, cât și defectele, în slujba scenei. Am văzut un Nice chinuit de propriul handicap, dar și de oamenii din jur. Un tânăr stigmatizat pe viață de un defect fizic, dar cu un suflet cald și generos. Aș putea lesne să asemăn personajul creat de Florin Coman cu Quasimodo, protagonistul romanului Notre-Dame de Paris. Ceea ce aduce în plus tânărul actor este candoarea, inocența, dorința de a iubi, de a fi iubit și generozitatea, aspecte fără de care Nice nu ar putea niciodată să fie cu adevărat un salvator al lumii. În finalul spectacolului, Antonio Tadeusz Mincă reușește o transfigurare scenică credibilă, reușind să convingă pe cei din fața lui că martiriul băiatului simplu, de la țară, este real și că inima sa mare a salvat lumea. Lucru care face cu atât mai dramatică adresarea întrebării finale a lui Iuda – „Dar pe noi cine ne mai salvează?”.

Anamaria Pislaru (Mama), Antonio Tadeusz Minca (Nice)

Anamaria Pîslaru (Mama) și Antonio Tadeusz Mincă 

Alături de cei doi actori, evoluează admirabil Anamaria Pîslaru și Sorin Dinculescu în cuplul de părinți al lui Nice. Pandant comic al personajelor principale, cei doi actori cunoscuți publicului bucureștean din spectacolele Teatrului Masca, demonstrează încă o dată că au toate datele pentru a fi stele ale scenei românești. Anamaria Pîslaru aduce coloratura atât de necesară unui text încărcat de metafore, filosofie și dramatism. Rolul femeii simple, din vatra satului românesc, îndoctrinată de o religie aproape barbară și de obiceiuri asemenea, o prinde de minune pe experimentata actriță și îi dă ocazia unei compoziții cum rar întâlnești.

Sorin Dinculescu (Tatal, Premierul)

Sorin Dinculescu (Tatăl, Premierul)

Alături de ea, Sorin Dinculescu întruchipează, pe de o parte, un tată bețiv și violent, permițând o creație de forță pentru actor, și, pe de cealaltă parte, în actul II, devine un șarmant, dar lipsit de scrupule politician, dornic de putere și avid de atenția societății civile. Împreună cu el, Relu Poalelungi, actor al Teatrului Odeon, dă viață Președintelui țării, o figură de politician impotent, mult prea bun pentru o lume otrăvită. În același timp, Relu Poalelungi dă măsura talentului său, creând în prima parte un rol aflat la pol opus, Vecinul, reconfirmând astfel faptul că este un artist complex.

Beatrice Rubica (Anastasia)

Beatrice Rubică (Anastasia)

Nu se poate trece cu vederea, desigur, partea feminină a spectacolului. Beatrice Rubică este Anastasia, fiica lui Iuda, o tânără îndrăgostită de bunătatea și generozitatea lui Nice, dar îngrozită, în același timp, de egoismul aparent al tatălui său. O actriță delicată, plină de candoare, extrem de talentată și frumoasă, Beatrice Rubică este un exponent de succes al tinerei generații, care face cinste scenei românești și asigură publicul de calitatea de netăgăduit a actorilor ce vin din urmă. Georgiana Vrațiu, mai apoi, întruchipează verosimil personajul lui Ingrid, fiica primarului din satul lui Nice – o ființă egoistă, superficială și avidă de partea materială a vieții. Un rol pe care actrița, absolventă a Facultății de Arte din cadrul Universității ”Hyperion”, clasa Mihai Mălaimare-Anamaria Pîslaru, îl realizează cu profesionalism. Cu aceeași seriozitate își realizează micul rol actorul Ștefan Opreanu, care de această dată este fratele lui Nice, cel care îl condamnă pe acesta de fiecare dată la o sesiune de bătaie cruntă din partea tuturor celor din jur.

Narcisa Baleanu (nai), Georgiana Vratiu (Ingrid)

Narcisa Băleanu și Georgiana Vrațiu (Ingrid)

Una dintre atracțiile spectacolului este și Narcisa Băleanu, tânără interpretă de muzică populară și una dintre naistele românce apreciate. Fiecare apariție a ei pe scenă, în cadrul spectacolului Eu. Nu contez! subliniază frumusețea satului românesc, acolo unde ”s-a născut veșnicia”, vorba lui Lucian Blaga. Însuși costumul popular purtat de interpretă de-a lungul reprezentației aduce acea notă de pitoresc necesară spectacolului. În plus, scenografia simplă (ce-i drept, pe alocuri, cam prea simplistă) și proiecțiile spectaculoase realizate de Mirela-Maria Niculescu întregesc tabloul piesei lui Florin Coman, aducând povestea cât mai aproape cu putință de sufletul spectatorilor.

Privind înapoi la această cronică, mă uimește și mă bucură folosirea cuvântului-cheie ”tânăr”. Căci este un spectacol plin de tinerețe. Fizică și sufletească. O promisiune a echipei artistice că teatrul de calitate nu a murit și că, dacă este făcut cu pasiune, interes și dăruire, el poate lua naștere cu mai mult succes în zona independentă. Așadar, nu disperați. Poate vin vremuri mai însorite pentru dramaturgia și artele spectacolului din România. Pășiți cu încredere în sălile de teatru. A bon entendeur, salut!

Tudor Sicomaș

 

Tudor Sicomaș

logo revista teatrala radioAlte articole de Tudor Sicomaș: O farsă cât se poate de reală, cronică de teatru 

Cea mai frumoasă pledoarie pentru libertate, cronică de teatru 

O jumătate de om… mai bună decât niciun om…, cronică de teatru

Imnul iubirii sau Cântec despre Anita, cronică de teatru

Ciocnirea titanilor, cronică de teatru

Spectacolul ca miracol, cronică de teatru

O metamorfoză personală, cronică de teatru

Revelaţii târzii. Mitologia faustică peste timp, cronică de teatru

Întoarcerea în timp sau Triumf asupra maturității, cronică de teatru

Legende în ploaie, cronică de balet

Revista Teatrală Radio, o platformă extrem de bine dezvoltată

logo-revista-teatrala-radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUAnamaria Pîslaru,antonio tadeusz minca,beatrice rubica,costel stoica,cronică de teatru rtr,eu nu contez de florin coman,marian râlea,Quasimodo,sorin dinculescu,tudor sicomas
Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ Dramaturgia română contemporană se află într-un amplu declin. Doar câteva excepții mai confirmă regula. În rest, texte slabe, aproape inexistente din punct de vedere dramatic. Piese lipsite de dinamism, personaje bidimensionale, povești împrumutate din fapte diverse ale știrilor ”de la ora 5”. Ce mai,...