aniversare lucia muresan anotimpuri de teatru pusa roth ars longa volum summa cum laude

În ajunul aniversării actriței Lucia Mureșan (vezi Remember), publicăm mai jos două fragmente din volumul Anotimpuri de teatru. Puşa Roth în dialog cu Lucia Mureşan, biografie artistică și postfață de Costin Tuchilă (Iași, Editura Ars Longa, col. „Summa cum laude”, 2009).

lucia muresan

Lucia Mureșan

Puşa Roth: – Doamnă Lucia Mureşan, pentru dvs. dar şi pentru multe alte generaţii de actori, de mari actori, teatrul a reprezentat cel de-al cincilea anotimp. Care au fost principalele repere ale generaţiei dvs.?

Lucia Mureşan: – Generaţia mea a fost una care chiar s-a hrănit cu teatru. Am avut şansa să trăim într-un anotimp de teatru extraordinar, să avem nişte profesori minunaţi, nişte parteneri extraordinari. Am jucat la Teatrul «Nottara» unde era director Horia Lovinescu, unde erau George Constantin, Val Săndulescu, Migry Avram Nicolau, Constantin Brezeanu, Alexandru Repan, Ion Dichiseanu, Marga Barbu, Ştefan Iordache, Ştefan Sileanu, Gilda Marinescu, Anda Caropol, Liliana Tomescu etc. A fost pentru noi o epocă minunată. Mărturisesc că astăzi sunt mai puţin mulţumită de mine fiindcă de ceva timp nu am călcat pe scenă; o trăiesc ca pe o frustrare, dar imensa mea bucurie sunt studenţii cu care lucrez. Am avut o promoţie cu care am terminat cei patru ani, iar spectacolele noastre de final au fost Cântăreaţa cheală de Eugen Ionescu şi Moştenirea de Marivaux. Bucuria de a fi cu ei, de a face teatru cu ei îmi umple viaţa.

P. R.:Actorul are nevoie de o altă dimensiune ca să devină profesor?

L. M.: – Cred că da, deşi eu am început foarte curând alături de foştii mei profesori la Institut, invitată fiind să încep cariera pedagogică şi am parcurs toate treptele: preparator, asistent, lector, conferenţiar până la profesor, dar cred că e şi un talent până la urmă, un fel de generozitate, o bucurie de a dărui, o bucurie de a fi cu ei, de a nu obosi alături de ei. Şi pentru mine, vă mărturisesc, a devenit aproape o necesitate şi în orice caz o mare bucurie.

stefan iordache lucia muresan antigona

Lucia Mureșan și Ștefan Iordache în Antigona de Jean Anouilh, 1965

P. R.:Studenţii dvs. acceptă «sacrificiul» de a se dedica trup şi suflet teatrului, deşi din punct de vedere material nu este tocmai o fericire?

L. M.: – Da, e foarte greu şi şcoala de azi nu mai seamănă cu şcoala de altădată. Nu sunt o nostalgică dar trebuie să recunosc că am avut parte de o şcoală extraordinară şi mă străduiesc astăzi într-o facultate pe care o iubesc şi pentru care am sacrificat şi timp şi energie şi… multe. Dar, vreau să spun că am avut şi înţelegerea celor care erau cu pâinea şi cuţitul în mână pentru că e o facultate mâncătoare de bani, nu e o facultate aducătoare de profit. Am reuşit să-i adun şi să-i ţin în jurul meu şi pentru şcoală după Ileana Berlogea, care a fost decanul acestei facultăţi la început. A trebuit să o preiau şi s-o rog să mă înveţe pentru că era o meserie nouă. Câtă vreme am fost preparator, asistent, lector, conferenţiar, nu aveam atâtea griji. Eram un colaborator, un ucenic care lucra alături şi împreună cu cei mari, la început, cu Sandina Stan, Beate Fredanov, cu maestrul Ion Şahighian, cu maestrul Moni Ghelerter. După aceea cu Sanda Manu, Mircea Albulescu, Adrian Pintea şi era alt fel de răspundere, era greu pentru că şi condiţiile de lucru erau altele, studenţii erau cei care ne justificau într-un fel existenţa. Şi erau grăbiţi, cei mai mulţi munceau ca să-şi plătească taxele şi chiriile, iar orele pe care le dedicau studiului erau mult mai puţine decât cele de pe vremea studenţiei noastre…”

othello lucia muresan ion dichiseanu

Cu Ion Dichiseanu în Othello de William Shakespeare, 1970

P. R.:Un reper important în cariera dvs. au fost spectacolele, să le spunem generic, Blaga. Aţi făcut multe roluri, aţi citit din poezia acestui mare gânditor, v-aţi implicat şi în Festivalul «Blaga», devenind cetăţean de onoare al Sebeşului…

L. M.: – După Zemora din Zamolxe, Nuşca din Anton Pann şi Erji din Avram Iancu, în 1968 am jucat Ana din Meşterul Manole, fragmente, pentru că pe vremea aceea nu se puteau juca integral aceste piese. Dar marea încercare a fost Doamna din Cruciada copiilor care, la vizionare, a fost oprită din cauza Călugărului şi a problemelor religioase pe care piesa le pune. Maestrul Olteanu, care era un luptător şi un poet, mă cheamă şi-mi spune: «Lucica, crezi că putem să facem scena ca un dialog între mintea Doamnei şi sentimentele ei, trăirea ei de femeie?» «Da. Încercăm.» Vreau să spun că Dan Nasta în rolul Călugărului a fost un adevărat camarad, a venit la repetiţii, eu ştiam şi nu ştiam textul şi m-a ajutat. A fost un spectacol în care toţi am jucat cu o poftă nebună, de descifrare, de acumulare, de asumare pentru că era un lucru cu totul şi cu totul special în acea perioadă când jucam multe piese româneşti, unele «de serviciu». Horia Lovinescu avea grijă de fiecare dintre noi şi am făcut într-adevăr spectacole extraordinare. Nu mai spun de turneele extraordinare pentru vremea aceea şi datorită lui Maxim Crişan (noi îi spuneam Kissinger), diplomatul care găsea toate soluţiile şi făcea toate aranjamentele ca să mergem la Paris, Lisabona, Praga, Bratislava etc. La teatru făceam Shakespeare într-un an şi în celălalt an câte un muzical pentru public şi comedii, piese româneşti. Amintesc Coriolan cu Ion Dichiseanu în rolul principal, Timon din Atena cu George Constantin, Cum vă place cu actorii tineri veniţi de curând în teatru, Dana Dogaru, Ioana Crăciunescu, Repan, care era din generaţia noastră, Victor Ştrengaru, Dragoş Pâslaru, Dan Micu, un regizor tânăr recomandat de succesele sale de la Târgu Mureş. Aceasta era politica teatrală a lui Horia Lovinescu.

cruciada copiilor blaga lucia muresan dan nasta

În Cruciada copiilor de Lucian Blaga, 1968

P. R.:Cum treceau aceste piese de vizionări, de cenzură, pentru că despre asta era vorba atunci?

L. M.: – Păi, la Insomnie de Adrian Dohotaru s-au făcut 17 vizionări şi-au scos-o până la urmă. Şi Kissingerul nostru aranjează o întâlnire cu tovarăşul Dulea la Secţia de presă şi cultură de la C. C. Eram preşedintă de sindicat. Au fost discuţii, paradiscuţii cu Dulea, cu secretarul de partid şi cu directorul teatrului. Dulea nu văzuse spectacolul şi noi ne învârteam în jurul cozii. Ca să întrerup aceste discuţii interminabile, am zis: «Să facem o repetiţie generală pentru dvs.» S-au uitat toţi la mine cum mi-a ieşit porumbelul din gură… Dulea s-a mirat: «Ei, cum, un spectacol pentru mine?» George Constantin făcea un rol extraordinar, un secretar de partid, eu eram nevasta eroului principal jucat de Alexandru Repan, partener în multe piese. Am jucat pentru tovarăşul Dulea care a dat drumul la spectacol. Am jucat câteva spectacole până la următoarea reclamaţie. Mi-aduc aminte că Horia Lovinescu urca scările de la scenă la birou, iar în faţa noastră Tamara Dobrin aprecia că piesa este o mârşăvie. Ne-am uitat unul la altul şi ne-am dat seama că nici nu ştim de unde să începem apărarea. Norocul a fost de partea noastră fiindcă l-am avut aliat pe Amza Săceanu, care avea o funcţie la primărie, la cultură şi ne-a ajutat să jucăm. Dar nu s-a terminat aici. Au mai fost două-trei spectacole şi iar s-a oprit. A fost o istorie teribilă şi cred că i-a făcut şi foarte mult rău lui Adrian Dohotaru, un prieten clujean care ştia foarte multe despre mine. Personajul, ca să zic aşa, avea multe în comun cu destinul meu clujean. Şi aceasta a fost o experienţă extraordinară. 

lucia muresan in maria norilor de odysseas elytis

Lucia Mureșan în Maria Norilor de Odysseas Elytis, 1985

P. R.:Deşi erau dese asemenea întâmplări, nimeni, niciodată, nu a renunţat. Şi nici nu a privit înapoi cu mânie. Teatrul a fost pâinea albă din acei ani teribil de gri.

L. M.: – Vai, se făcea teatru cu o pasiune nebună, cred că eram singura categorie din România care muncea de dimineaţă până noaptea şi ne plăcea la nebunie. Niciodată n-au fost discuţii pe această temă. Jucam la Teatrul «Nottara» în două săli şi erau câte opt-nouă spectacole pe săptămână la fiecare sală şi tot erau cozi la bilete. Era în teatru Gigi Ghirdoveanu, noi îi ziceam «Ţiganu», nu se supăra, ştia că-i spunem aşa, el se ocupa de bilete. În turneu mergea înaintea noastră, apoi se întorcea cu noi, cu autobuzul. Era arhiplin. N-am jucat niciodată cu săli goale. Fiind împărţiţi pe categorii, aveam normă şi trebuia să joc între 180 şi 250 de spectacole pe stagiune. Mergeam în turnee, jucam seară de seară iar sâmbăta şi duminica jucam câte două spectacole.”

costintuchilaANIVERSAREanotimpuri de teatru,ars longa,costin tuchilă,horia lovinescu,interviu,lucian blaga teatru,maria norilor,micul infern,othello shakespeare,pusa roth,vocație
În ajunul aniversării actriței Lucia Mureșan (vezi Remember), publicăm mai jos două fragmente din volumul Anotimpuri de teatru. Puşa Roth în dialog cu Lucia Mureşan, biografie artistică și postfață de Costin Tuchilă (Iași, Editura Ars Longa, col. „Summa cum laude”, 2009). Lucia Mureșan „Puşa Roth: – Doamnă Lucia Mureşan, pentru dvs. dar...