Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

cronica de teatru radiofonic madona tudor musatescu cristina chirvasie

sigla cronica de teatru radiofonicAvem nevoie de comedie. O căutăm în cotloanele vieţii. O intituim în orbita duhului diurn. O râvnim, adulmecându-i sprinteneala. Îi extragem oxigenul cu poftă, bucurându-ne.

Bucuria intelectuală, în vremurile acestea pe care le trăim, capătă nuanţă de virtute, o virtute excavată în sine, o virtute obligatorie pentru o vieţuire consecventă, rezonabilă şi remediabilă. Bucuria intelectuală, în vremurile care aveau să marcheze o mare parte a secolului trecut, deţinea şi ea esenţele rafinate şi flue, în aceeaşi măsură, ale unui umor evanescent.

Traiectoria istorică a bucuriei se înfundă în ananghia sentimentală a unui popor cu un story viciat de o realitate absurdă, extorcată de aliaţi şi non-aliaţi, de făcători de bine şi doritori de bine care i-au bântuit, şmirgheluit şi beteşugit teritoriul, istoria şi vitalitatea.

tudor-musatescu teatru comedie

Tudor Mușatescu

Gustătorul de comedie era şi atunci – şi este şi acum – purtătorul unui calabalâc sentimental nemăsurabil, nepretabil pentru a fi pus pe-o balanţă fictivă. Degustătorul de comedie veritabilă avea să devină, prin nivelul de aşteptare pe care-l exala, el însuşi un personaj suculent, trecând uşure de la simplul receptor la avidul consumator, ca mai apoi să se plieze perfect pe atributele unui generator de comedie, adică producător de bucurie.

tudor-musatescu

Din marea familie a dramaturgilor români răsărea pe la începutul anilor ’30 un excelentissim condei care avea să fie şi unul dintre cei mai remarcabili generatori de comedie, de care s-au bucurat în egală măsură şi gustătorii contemporani şi cei ce aveau să-i urmeze. Cu o vocaţie unică de creator, Tudor Muşatescu a ştiut să se bucure. De chemarea sa, de talentul său, de cuvinte, de scenă, de lumea în care trăia, de oamenii pe care îi întâlnea sau alături de care vieţuia. „Eu fac parte dintre scriitorii care n-au scris pentru sertarele lor şi nici n-au trăit în turnuri de fildeş… Eu am trăit pe Pământ şi-am scris pentru oameni”, spunea la un moment dat plăsmuitorul celebrelor muşatisme. De la articole de ziar, epigrame, aforisme, poezii şi schiţe la piese de teatru mai lungi sau mai scurte, librete de operetă, cuplete, scenarii de film şi traduceri, Muşatescu a lăsat în urmă o colosală avere literară, o bogăţie de rostiri şi cuvinte scrise, greu cuantificabilă nu neapărat ca agoniseală culturală (dacă ar fi să luăm în calcul numai cele 113 piese originale şi peste 300 adaptări şi ar fi o cifră uluitoare), ci ca profunzime a contextului şi tipologiilor create. Ceea ce am admirat întotdeauna la Muşatescu, pe lângă faptul că este, fără urmă de îndoială, unul dintre cei mai originali dramaturgi români (primul după Caragiale sau poate chiar în rând cu el) a fost alegerea personajelor. Muşatescu nu a inventat, nu a ficţionat caractere, ci a cules din infinita realitate croind texturi dramatice dense, solide şi rotunde. Personajele lui Muşatescu, referindu-mă strict la dramatugia sa, au carne, au fibră şi vână, dar au în aceeaşi măsură şi o muzicalitate aparte, o virtuozitate prin însuşi fondul lor.

Nu poţi vorbi despre Muşatescu sumar. Nu poţi rosti nici un cuvânt despre opera lui Muşatescu fără să vorbeşti în primul rând despre teatru. Nu poţi grăi despre Muşatescu fără să îţi laşi zâmbetul slobod. Şi cum altfel s-ar putea atâta vreme cât el este părintele unui excepţional Dicţionar umoristic al limbii române.

albert lynch portret de tanara

Albert Lynch, Portret de tânără

Considerat de critici, care au fost unanim generoşi cu opera sa dramatică, ca fiind descendentul lui Caragiale prin elementele de satiră asupra politicii, lipsei de moralitate şi a ansamblului cronicăresc legat de viaţa de provincie, blândul, altruistul, darnicul, glumeţul şi extrem de agreabilul Tudor Muşatescu, Nenea Tudorică aşa cum accepta să i se spună, a iubit teatrul cu o pasiune şi o devoţiune indisolubile. Ei bine, după părerea mea, aceste sentimente şi-au pus amprenta în cel mai vizibil chip pe unul dintre cele mai frumoase texte de comedie care aparţin fondului dramaturgic românesc, Madona. O piesă cu un subiect aparent comun, o comedie lirică de o fabuloasă savoare şi un umor viu. O piesă dedicată celei de-a doua soţii, actriţa Ecaterina (Kitty) Gheorghiu, cea mai ideală interpretă a Madonei, precum însuşi autorul spune în dedicaţie. Înscriindu-se cumva în linia poeticii Visului unei nopţi de iarnă, Madona a fost scrisă  în anul 1947, în perioada premergătoare unui interval de trei ani în care piesele semnate de Tudor Muşatescu aveau să fie scoase fără un motiv real din repertoriile teatrelor din Bucureşti şi din ţară. Celebrele muşatisme deranjau! Acest episod din viaţa dramaturgului, consemnat în amănunt în Jurnalul său, nu avea să fie decât o perioadă de supravieţuire şi dospire literară.

madame-leclanche-1881 giovanni boldini

Giovanni Boldini, Madame Leclanche, 1881

Se spune că, totuşi, Titanic vals şi Visul unei nopţi de iarnă, care de altfel au fost şi ecranizate ulterior dificilei perioade despre care am pomenit, sunt cele mai bune texte dramatice ale lui Muşatescu. Până să audiez de curând spectacolul radiofonic Madona, pus în undă de regizorul Dan Puican în anul 1983 şi redifuzat la finele lunii iunie de Teatrul Naţional Radiofonic, tindeam să confirm această afirmaţie. Însă reascultându-l pot spune că acest text muşatescian este o probă şi totodată o dovadă de maturitate artistică a autorului. Argumentul meu pentru a susţine această afirmaţie este unul simplu. Nicăieri în opera dramatică a lui Muşatescu nu am regăsit acest echilibru perfect între poezia vieţii (cu un întreg arsenal de purităţi definitorii), ironie, comic non-explicit, condimentat pe ici pe acolo cu elemente de dramă şi retorică pură, toate exploatate impecabil. Madona este un text excelent. Spectacolul radiofonic, în care partitura principală a revenit mereu surprinzătoarei actriţe Irina Petrescu, este un spectacol de excepţie. Nu numai prin miza unei distribuţii fastuoase, nu doar prin interpretare, ci şi prin exerciţiul dramatic pe care îl propune Dan Puican.

giovanni-boldini-portrait-of-the-actress-alice-regnault

Giovanni Boldini, Portretul actriței Alice Regnault

Personajele Madonei sunt construite fără cusur. Interesant este că relaţionările dramaturgice sunt realizate în oglindă. Personajul Madona, orfana „domnişoară bătrână” a familiei, „frumoasă sub lipsa de fard”, de o eleganţă discretă şi simplă, este construit în opoziţie cu personajul mătuşii „de departe”, Tanti Emilia, interpretat cu încântarea şi profunditatea pe care le iubeşte atât de mult de inegalabila actriţă Tamara Buciuceanu-Botez. Profunzimea Madonei se contrapune cu facilul  pe care îl adoră mătuşa sa adoptatoare. Punctul de congruenţă dramatică dintre cele două personaje este unul singur. Amândouă divinizează aceeaşi persoană, evident fiecare din altă perspectivă, Danny. Unicul fiu al mătuşii Emilia şi al avocatului Andrei Barcian, „omul normal” cu slăbiciuni „fireşti”, interpretat curat, fără constrângeri, de impunătorul şi generosul actor Mircea Albulescu. Personajul Danny, răsfăţata şi infantila odraslă a familiei Barcian, construit în contrapunct cu cel al tatălui său, este interpretat cu o vigoare unică de admirabilul actor Florian Pittiş. Gelosul Danny este logodnicul interdictiv şi gelos al sprinţarei Zuc, interpretată cu o strălucire firească şi o vervă marcantă de minunata actriţă Rodica Mandache. Viciilor familiei Barcian li se opune printr-o exemplară poetică a sentimentelor elevaţia morală şi puritatea atitudinal afectivă a Madonei. Irina Petrescu simte toate palierele personajului său, cuprinde cu forţă şi candoare particularităţile dramaturgice, mizând pe poezie. Prin glasul şi interpretarea ei răzbate, fără variabile, poezia vieţii, care este aproape imposibil de… jucat. Ea trebuie trăită. Şi atât. Irina Petrescu trăieşte prin personajul său, împrumutându-i din rasata sa alchimie personală exact ingredientele definitorii.

madona tudor musatescu cristina chirvasie revista teatrala radio

Balzac scria într-unul din tomurile vastei sale opere că nu există nicio balanţă pentru „cântărirea senimentelor”. Într-o bună măsură cred că această afirmaţie a rodit în textul muşatescian.

Intenţionat am ales să nu dezvălui sinopsisul acestui spectacol radiofonic. Poate şi din dorinţa de a nu releva trama celor care nu l-au audiat încă. Şi desigur pentru că n-aş vrea ca această cronică să capete un caracter redundant.

Regizorul Dan Puican surprinde şi de această dată printr-o construcţie fidelă textului şi printr-o distincţie proprie şi intuitivă a pulsului dramatic.

sigla cronica de teatru radiofonicN-am putut să nu-mi amintesc, ascultând această propunere a Teatrului Naţional Radiofonic, despre ce spunea Emil Cioran despre dragoste. Pentru el dragostea nu era altceva decât sfințenie. Plus „sexualitate”. Născuţi la opt ani distanţă, nu ştiu dacă Muşatescu l-a cunoscut pe Cioran. Sau dacă Cioran a citit piesa lui Muşatescu. De întâlnit probabil că nu poate fi vorba întrucât piesa Madona avea să fie scrisă la doi ani după ce Cioran se stabilise definitiv la Paris. Dar mă gândesc că amândoi, filozoficeşte vorbind, au fost cumva pe aceeaşi undă. Pentru că textul Madonei este eminamente unul despre dragoste. Dar şi despre sexualitate. Fie ea chiar şi ascunsă undeva dincolo de oglindirile personajelor.

Madona de Tudor Muşatescu. Adaptare radiofonică de Leonard Efremov. Regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: Irina Petrescu, Mircea Albulescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Florian Pittiş, Rodica Mandache, Petre Lupu, Rodica Sanda Ţuţuianu, Mirela Gorea, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Crenguţa Manea. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Andrei Sireteanu. Înregistrare din anul 1983. Redifuzată duminică, 22 iunie 2014, ora 14.00, la Radio România Cultural.

Fragment din spectacolul Madona

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

Colecție de mușatisme

cronica de teatru radiofonic in revista teatrala radio

Alte cronici de Cristina Chirvasie:

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile uriicristina chirvasie

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

„A fost odată…” revine!

Scala și escalele puterii

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance

Iona sau Răzbirea spre lumină

Insomniile lui Gregor sau Metamorfoza închipuirii

Jocul cu fantasme sau Imponderabila senectute

 

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICbucuria comediei,câte piese a scris tudor mușatescu,comedie românească,cristina chirvasie,cronica de teatru radiofonic,dan puican,danny,emil cioran,florian pittiș,giovanni boldini,irina petrescu,jurnalul lui mușatescu,kitty gheorghiu,madona de tudor mușatescu,mircea albulescu,musatescu interzis,mușatescu si caragiale,musatisme,rodica mandache,rrc,tamara buciuceanu,titanic vals,tudor mușstescu,zuc
Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE Avem nevoie de comedie. O căutăm în cotloanele vieţii. O intituim în orbita duhului diurn. O râvnim, adulmecându-i sprinteneala. Îi extragem oxigenul cu poftă, bucurându-ne. Bucuria intelectuală, în vremurile acestea pe care le trăim, capătă nuanţă de virtute, o virtute excavată în sine, o...