Aplauze pentru Lena… la București
Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN
Trupă cu un profil artistic bine definit, cu succese notabile în Oradea, unde a fost creată în urmă cu cinci ani de către un grup de actori de la Teatrul dramatic din oraș, aplaudată deopotrivă în unele festivaluri și turnee în țară, ArtEmotion și-a aflat un loc binemeritat în structura Festivalului Național al Teatrului Independent (FNTi). Dacă, din pricina unei planificări defectuoase, anul trecut a rămas ca și necunoscută publicului bucureștean și lumii din jurul acestui festival tot mai bine poziționat în ansamblul manifestărilor de gen, la ediția din acest noiembrie a avut parte de spațiul generos din inima festivalului, la Café Godot, și a jucat acolo, două spectacole, ambele interpretate de Mirela Lupu și Sebastian Lupu: Sărut-mâna, decât mă plimbam de Mihaela Mihai și Aplauze pentru Lena de Valentin Nicolau.
În rândurile ce urmează mă voi referi la cel din urmă, montat în regia lui Andrei Mihalache, răsplătit în festival cu Premiul „Memoria”. A avut premiera în primăvară, a inaugurat la Oradea noua „scenă” de la Crown Pub, unde își află găzduire acum ArtEmotion, a avut chiar o reprezentație de Ziua Mondială a Teatrului. Desigur, deloc întâmplătoare acea programare, având legătură cu înțelesurile despre plurivalența teatrului și jocul măștilor conținute de text, dar și cu încărcătura afectivă și spirituală pe care realizatorii spectacolului au investit-o în această producție. În fapt – la puțină vreme de la dispariția fulgerătoare, în plină forță creatoare, a dramaturgului – a avut loc premiera absolută pe scenă a piesei despre care, cu ocazia unui spectacol-lectură, domnia sa mărturisea că are la bază o întâmplare autentică. Parafrazând o celebră zicală italiană, dacă nu ar fi fost adevărat, ar fi foarte bine ticluit, ca un perfect ecou în această lume bolnavă, cu politicieni care întinează tot ce ating, cu acest cancer generalizat al unei clase de moralitate îndoielnică ajunse în jilțurile puterii, pe care nici justiția, nici valul uriaș al oprobriului dinspre societatea civilă par să nu îl poată vindeca. Nimic însă din sfera satirei virulente în această piesă, o dramă psihologică în două personaje, cu valoare parabolică și metaforică, o piesă despre cuplu, despre comunicare și căutarea propriei identități.
Spre stupoarea Lenei, o fostă actriță devenită soția unui important om politic, într-o bună zi, un om de afaceri necunoscut pentru ea decât de la televizor, Dinu, sună la ușă, intră în casă și pretinde că are acel apartament în proprietate totală pentru douăzeci și patru de ore. În mod și mai halucinant, în timp ce el se instalează acolo comod, află că „inventarul” o cuprinde și pe ea, că totul a fost cedat în acești termeni de către soț după ce a fost „ras” la o partidă de poker. Înăbușindu-se de indignare, perorând împotriva tovarășului ei de viață și a grobianismului lui, a egoismului și a indiferenței prin care a izolat-o de sfera ei de preocupări, Lena începe să se elibereze treptat de frustrările sale – de soție, de femeie, de actrită, să încerce exorcizarea răului, să smulgă buruiana care i-a sufocat existența. Și să viseze din nou. Cufundată într-o reverie despre acea lume a ei, pe care o reînvie dimpreună cu fascinația teatrului. În paralel, contaminat de efuziunile sufletului rănit și însingurat al Lenei, afaceristul, care afișa sfidător evidența lui „unu și cu unu fac doi”, începe să relaxeze și el masca de om dur, să se lase invadat de o undă de umanitate pe care o alunga cu bădărănia, cu manierele de ins necioplit. Iar apropierea dintre cei doi care ar fi trebuit să se rezume doar la odiosul, incredibilul, absurdul troc stabilit la masa de poker pare a se infiltra prin aburii unei trăiri omenești asumate, izbăvitoare, poate.
Mirela Lupu, interpreta Lenei, reușește să fie convingătoare în izbucnirile temperamentale ale personajului, să brodeze cu finețe gradarea spovedaniei sale eliberatoare. Ea evită în mod pozitiv patetismul, mai ales acolo unde ar fi putut deveni un risc, adică în punctul culminant al monologului pe care îl rostește privindu-și spectatorii în ochi, la numai un pas distanță de ei. La rândul lui, Sebastian Lupu joacă economicos, își pregătește cu minuție „intrările” și își gestionează cu grijă lungile momente când își ascultă partenera, când tăcerile personajului său lasă să se întrevadă o laborioasă combustie interioară parcă neînțeleasă pentru el, parcă primită cu bucurie.
Imagini din spectacolul Aplauze pentru Lena
Cadrul de desfășurare a spectacolului este cu siguranță gândit de către scenografa Amalia Buie împreună cu regizorul Adrian Mihalache în primul rând în funcție de condiția acestei trupe care și-a însușit ca mod de existență ambianța underground. Scenografia limitativă, așadar, conține acele sugestivele trimiteri la paradoxurile și absurdul întâmplărilor: o masă de machiaj, un manechin pregnant evidențiat de roșul aprins al rochiei care îl acoperă fac pandant cu tabloul unde, la scara unu la unu, este înfățișat și tronează peste tot în acest spațiu soțul politician (ingenios realizat tehnic după o fotografie a actorului Sebastian Lupu). Desfășurat printre mesele barului-scenă, decorul ajută finalului deschis al piesei. Publicul s-a arătat impresionat de jocul nesofisticat al actorilor, de abilitatea cu care se pun firesc accentele, de directețea rostirii unor replici, a savurat acele trimiteri la viața de cuplu, în general, nota lor de umor și fină ironie.
Reprezentația din FNTi a fost înregistrată de o echipă a Televiziunii române, iar filmarea urmează a fi programată spre difuzare în ianuarie 2016, când se va împlini un an de la dispariția lui Valentin Nicolau.
Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:
„Solitaritate”, un strigăt contemporan
Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti
„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”
„Construim poduri, trecem graniţe”…
Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii
Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret
Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”
Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”
FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă
FITS 2014. Flash – Omul-spectacol
FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul
Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin
Annie Muscă – biograful și personajele sale
Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova
Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu
Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”
Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca
Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc
Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila
Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic
Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu
„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”
La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru
Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu
Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj
Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival
Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth
Ecouri FITS 2015, cronică de festival
Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea
Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu
Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu
Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni
Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu
Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj
În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru
Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru
„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu
Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu
Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu
„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu
Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș
Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu
Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec
Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu
Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață”, interviu
Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru
La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru
Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru
„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru
George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu
Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”
Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival
Vezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru
