Cronica rolului, rubrică de ION PARHON

claudia ieremia cronica rolului ion parhon revista teatrala radio

cronica-rolului-de-ion-parhon-rubrica-revista-teatrala-radioPe scena Teatrului Naţional din Timişoara, în cadrul unui repertoriu de la un an la altul tot mai variat, mai ambiţios, mai  provocator, am văzut un spectacol cu piesa Controversa de la Valladolid de Jean-Claude Carrière. Aidoma romanului său şi filmului pe scenariul aceluiaşi autor, piesa abordează tema deja ”clasicizată” privind atitudinea faţă de populaţia indigenilor sacrificaţi odată cu violenta cucerire a ”Lumii noi” şi disputa în jurul dreptului de a-i socoti pe acei nefericiţi ca semeni ai noştri şi urmaşi ai lui Adam şi controversa de la valladolid foto spectacolEva, deci şi ei un rod al creaţiei divine, care merită o cu totul altă soartă, decât aceea a sclaviei şi a genocidului practicat sub pălăria unor strategii civilizatoare sau purificatoare. Faptul că începutul celui de-al treilea mileniu ne-a oferit nu puţine dovezi ale reiterării unor expresii ale  intoleranţei etnice şi religioase, ale naţionalismului bolnăvicios, ale extremismului şi fanatismului cu uriaşa lui rază de acţiune, la care se adaugă sărăcia endemică şi mortalitatea grăbită spre recorduri în rândul unor ţări şi popoare din ”lumea a treia” sau otrăvita iniţiativă a ridicării unor ziduri de beton şi sârmă electrică pe lângă zidul cel mai cinic şi insurmontabil ridicat de soartă între cei mai bogaţi şi cei mai săraci locuitori ai planetei, cred că ”tema” nu şi-a pierdut actualitatea şi  rostul de a ne determina să medităm asupra ei şi a nedreptei sale ignorări de-a lungul timpului şi al evoluţiei speciei umane, evoluţie capabilă însă de cele mai dureroase paradoxuri.

Ferit de patetism, de tonul proclamator ori de sentimentalismul ieftin, spectacolul regizorului Radu Jude, la cea de-a doua sa descindere pe scena timişoreană, ne face martorii dezbaterii sub forma unui ”proces” public, în care cei doi ”avocaţi” sunt întrupaţi de un tânăr călugăr, susţinător al cauzei celor loviţi de soartă şi de semeni, şi, respectiv, de un reputat profesor teolog, cunoscător al istoriei şi al religiei, dar adept al dispreţului total faţă de acea populaţie ”sălbatică”, nedemnă de un tratament omenesc. Duelul lor, ca un meci gândit să te ţină ”cu sufletul la gură”, este arbitrat de nunţiul papal, cel care în final va da verdictul menit să fie însuşit de asistenţă şi însoţit de aplauzele publicului. Pe lângă aceste trei personaje de prim-plan, mai apar în spectacol şi un om de afaceri-colonist (Alina Ilea), un bufon însărcinat cu provocarea râsului cu orice preţ (Victor Manovici) şi, ca ”material documentar” în dezbatere, doi indieni, configuraţi  cu o viu colorată… ironie la adresa personajelor de acest fel din industria filmelor de gen (Florin Ruicu, Cristina Dumitru). Între sobrietatea uşor monotonă a apărătorului „drepturilor omului” ce îi privesc pe cei trecuţi prin „foc şi sabie” (Cătălin Ursu), pe de o parte, şi discursul exagerat arogant şi ironic al profesorului (Ion Rizea), când de o năucitoare sangvinitate, când întrerupt de gesturi violente faţă de interlocutor şi de bieţii indieni aduşi la ”proces” într-o cuşcă, este meritul ”nunţiului papal” (Claudia Ieremia) de a reuşi în bună măsură să salveze spectacolul  de facilitate şi previzibilitate, prin intervenţii menite să tempereze zelul protagoniştilor ”duelului” şi să ridice semne de întrebare cu privire la decizia finală.

claudia ieremia 1

Claudia Ieremia în ”Controversa de la Valladolid”

Dacă toţi actorii ne conving de aptitudinile şi de zelul lor interpretativ, afişat uneori chiar cu… exces de zel, ca în cazul ”profesorului” şi al ”bufonului”, şansa discursului artistic de a trece rampa în chip convingător este pusă sub semnul îndoielii însă de către regizor tocmai prin acel… exces de zel în a-şi manifesta de la bun început ”poziţia” şi a concepe rolul preotului în chip monocord, iar partitura profesorului într-o zonă încărcată adeseori de ostentaţie, de umor nu întotdeauna productiv, de o repetată şi agresivă zeflemea la adresa înfăţişării indienilor şi mai ales a zeului  suprem al aztecilor (Quetzalcoatl), adus şi el în chip butaforic şi grotesc pe scenă, spre a fi supus gesturilor de batjocură uneori vecină cu obscenitatea.  Tonul fie mult mai credibil, cu nuanţe jucăuşe, nelipsite nici ele de o ironie învăluită însă în farmec feminin şi subtilitate, conferit reprezentantului papalităţii de actriţa Claudia Ieremia, ne-a determinat să o găzduim  acum la această rubrică, pentru dezinvoltura evoluţiei şi instinctul actoricesc manifestat atât în relaţia cu partenerii de scenă, cât şi în aceea cu participanţii la ”judecată”, adică publicul spectator. Acest din urmă raport, între scenă şi sală, a cunoscut şi un moment amuzant când, la întrebarea profesorului dacă este cineva aici fără de botez, un spectator şi-a mărturisit pe loc prezenţa, fapt ce a declanşat prezenţa… de spirit a interpretului acelui rol, care l-a poftit pe amatorul de… ”teatru interactiv” să dea fuga la biserică şi să se boteze.

claudia ieremia controversa de la valladolid

Cândva, nu cu mulţi ani în urmă, aflat în vizită la vestita Universitate din Alcalá de Henares, lângă Madrid, veche de cinci secole, am aflat că la examenele de doctorat de aici candidatul era chemat să răspundă la întrebările profesorului examinator sau ale colegilor acestuia din sală, dar şi ale unui adevărat ”avocat al diavolului”, rolul acestuia fiind de a interveni mereu cu întrebări năucitoare, cu tertipuri menite să îl deruteze, să-l streseze ori chiar să îl enerveze pe cel examinat, spre a-i bara drumul către succes. Dacă, în cele din urmă, după trei zile de examen, candidatul obţinea doctoratul, întreaga aşezare trăia o zi şi o noapte de chef monstruos pe seama oficialităţii. Dacă nu, candidatul era plimbat prin toată urbea într-o căruţă deschisă, însoţit de înjurăturile şi scuipăturile vulgului, înciudat că a ratat cheful. Mi-am amintit de acest ”avocat al diavolului” prin partitura ”nunţiului papal”, întrupat de această actriţă adeseori prezentă în spectacolele performante ale timişorenilor, care şi aici ne dă măsura potrivită stăpânirii de sine şi a firescului într-un rol nu tocmai firesc, dar remarcabil prin vioiciune spirituală, prin consecvenţă în gest, mimică şi atitudine, nici el ferit de repetări, dar iluminat de o caldă feminitate, ori de promptitudinea şi fermitatea aproape persuasivă a replicii, ca atunci când îi reaminteşte tânărului prelat că şi el a avut cândva ”un sclav”. Întregul conflict este guvernat astfel prin rolul de iscusit ”mediator” între ”avocaţi” şi ”indieni”, pe care în final îi înconjoară cu afectuoasă generozitate, neuitând însă a-şi şterge discret mâinile cu un lichid frumos mirositor, după atingerea lor…

Claudia Ieremia

Claudia Ieremia

Finalul fericit al spectacolului ne-a îndemnat şi pe noi să uităm de carenţele regiei, încât n-am căutat cu privirea acea ”căruţă” nenorocită, destinată  nefericitului candidat la doctoratul Universităţii din Alcalá de Henares, ci am dat fuga la o terasă din apropiere, uitând pentru câteva clipe de zidurile de ieri, de astăzi şi poate de mâine ivite între locuitorii planetei noastre.

Ion Parhon

Ion Parhon

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Cronica rolului

Alte articole de Ion Parhon:

Comedia într-o confruntare naţională, cronică de festival

Personaje și măști

Teatrul „impur” în stare de grație

Un loc binecuvântat de pasiune

Antieroine celebre în spectacolul cărţii

O sărbătoare onorată de puterea artei spectacolului

Gânduri la aniversare

La aniversare                                                                                     

costintuchilaCRONICA ROLULUIalcala de henares,claudia ieremia,Controversa de la Valladolid,cronica rolului,cronica rolului ion parhon,feminitate,jean-claude carriere,madrid,nunţiul papal,Quetzalcoatl,radu jude,teatrul national din timisoara
Cronica rolului, rubrică de ION PARHON Pe scena Teatrului Naţional din Timişoara, în cadrul unui repertoriu de la un an la altul tot mai variat, mai ambiţios, mai  provocator, am văzut un spectacol cu piesa Controversa de la Valladolid de Jean-Claude Carrière. Aidoma romanului său şi filmului pe scenariul aceluiaşi...