comedie pe intuneric ziua mondiala a teatrului

Ziua Mondială a Teatrului – iniţiativă a Institutului Internaţional de Teatru, aniversată, începând din 1962, la data de 27 martie de artişti şi spectatori deopotrivă – este în fiecare an un prilej de sărbătoare şi pentru oraşul Focşani, prin Galele Teatrelor Focşănene.

Anul acesta, în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii, derulate în perioada 23–31 martie 2014, unul dintre invitaţii speciali, care de altfel şi închide seria evenimentelor, este spectacolul Comedie pe întuneric de Peter Shaffer, o producţie ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Comedie-pe-intuneric  peter shaffer arcub

Dacă la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani publicul se va bucura de savuroasa comedie luni, 31 martie 2014, de la 19.00, bucureştenii mai au încă timp să îşi asigure un loc la reprezentaţia din capitală, programată duminică, 23 martie 2014, ora 19.00, la Sala ARCUB.

Semnată de dramaturgul britanic multipremiat pentru piesele sale de teatru, dintre care cea mai cunoscută este desigur Amadeus – povestea rivalităţii dintre Mozart şi Salieri, ecranizată în regia lui Milos Forman – Comedie pe întuneric are ca punct de plecare o banală pană de curent produsă într-o seară de duminică de o importanţă vitală pentru protagonişti. O mulţime de situaţii născute din întunericul în care se găsesc brusc personajele deviază întreaga derulare a evenimentelor pregătite cu grijă de aceştia, iar confuziile şi surprizele se ţin lanţ.

comedie pe intuneric spectacol arcub si focsani

Comedie pe întuneric. Foto: ARCUB

Regia este semnată de Cristian Dumitru, scenografia îi aparţine Ralucăi Ştefan-Negoescu, iar în distribuţie îi veţi putea aplauda pe actorii Anda Caropol, Cornel Ciupercescu, Viorel Comănici, Tiberiu Păun, Vlad Jipa, Viorica Bantaş şi Cristina Florea.

Teatrul-Municipal-Maior-Gh-Pastia-Focsani

Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani

Pentru evenimentul de la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani biletele s-au pus în vânzare la Agenţia Teatrului Municipal.

sigla arcub nouaPentru spectacolul de la Sala ARCUB biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete ARCUB (str. Batişte nr. 14) şi online pe bilete.arcub.ro

Detalii pe www.arcub.ro. Urmăriţi-ne pe facebook.

Parteneri media: TV City, Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, RFI România, mediaTrust România.

Parteneri media online: Port.ro, 4arte.ro, orasulm.eu, inoras.ro, bigcitylife.ro, goingout.ro, urban.ro, hipmag.ro, 121.ro Teatral.ro.

 

costintuchilaȘTIRIamadeus,anda caropol,arcub,comedie engleză,comedie pe intuneric,cristian dumitru,milos forman,peter shaffer,teatrul municipal focsani,viorel comanici
Ziua Mondială a Teatrului – iniţiativă a Institutului Internaţional de Teatru, aniversată, începând din 1962, la data de 27 martie de artişti şi spectatori deopotrivă – este în fiecare an un prilej de sărbătoare şi pentru oraşul Focşani, prin Galele Teatrelor Focşănene. Anul acesta, în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii,...