Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN

cronica de teatru mariana ciolan sora beatrice

Îndemnată de o prietenă căreia îi rămân recunoscătoare pentru asta, în toamnă, aflându-mă la Cluj-Napoca, am văzut în Biserica Evanghelică Luterană din centrul orașului un spectacol independent, cu Sora Beatrice, tulburător, capabil să declanșeze resorturi de gândire și de simțire complexe. Pe lângă faptul că era jucat (majoritatea distribuției) de excepționali actori de la Teatrul Maghiar de Stat, cu rigoarea impecabilă, cu profesionalismul desăvârșit, cu dăruirea exemplară de care am avut privilegiul să mă bucur de numeroase ori, calități ale trupei reiterate chiar cu o seară înainte când asistasem la premiera cu Iulius Caesar, m-au impresionat plăcut la spectacolul cu Sora Beatrice de Maurice Maeterlinck formula îmbrățișată de tânărul regizor Alexandru Gherman care evocă simplu și deloc demonstrativ un parcurs inițiatic, apoi explorarea și valorificarea acelui spațiu de joc multiplu, publicul cu receptivitatea lui omogenă, dar și surpriza întâlnirii cu un text de teatru simbolist, o arie a dramaturgiei pe care o uităm îndeobște, mult mai interesați să prizăm pe scene noutățile de secol XXI. Această valoare de act cultural, sporită de înțelesurile conferite piesei într-o haină a modernității cu discreție folosită.

sora beatrice de maurice maeterlinck cluj napoca

Spectacolul este o producție a Asociației culturale Art-Cord printre ai cărei membri fondatori se numără și regizorul lui. În domeniul teatrului, asociația care promovează „arta pentru inimă” s-a lansat cu o incitantă montare cu Angajare de clovn de Matei Vișniec, piesă jucată astăzi, precum se știe în mai multe limbi și în numeroase țări, și iată continuă cu această piesă care de multă vreme nu a mai intrat în atenția teatrelor și a creatorilor lui de la noi. A fost scrisă în 1901, cu șapte ani înainte ca Stanislavski, marcând cu propria sa pecete creatoare Pasărea albastră la Teatrul de Artă din Moscova, să netezească drumul lui Maeterlinck spre celebritatea mondială și cu zece ani înainte ca autorul belgian de expresie francez să primească Nobelul pentru literatură, cu o mențiune expresă pentru valoarea dramaturgiei sale. Alegerea textului în cazul echipei clujene își are o explicație și în rezonanța temei lui cu una dintre direcțiile programatice ale Asociației, anume aceea de a cerceta originile, a le readuce în atenție – aici filoane de esență creștină, dar și începuturile artei teatrale, care, în spațiul culturii europene, s-a dezvoltat din dramele liturgice reprezentate la marile sărbători religioase, Paștele și Crăciunul.

sora beatrice foto nicu cherciu

Piesa scriitorului simbolist este inspirată ea însăși dintr-o legendă medievală care a circulat în secolul al XIV-lea și are ca loc de desfășurare a întâmplărilor o mănăstire, așa încât alegerea Bisericii Evanghelice Luterane pentru reprezentarea ei de-acum nu ține nicidecum de o practică la modă (lăudabilă și benefică, de altfel, în sine, când rezultatul înseamnă remarcabile concerte ori spectacole teatrale), ci se justifică pe deplin prin chiar scopul acestui teatru sacru pe care îl propune tânărul regizor. Personajul principal al piesei, sora Beatrice, este profund bulversată când simte o irezistibilă chemare a sângelui tânăr. După ce își deschide sufletul dinaintea statuii care o înfățișează pe Fecioara Maria, se lasă răpită de Teodor, acela care o sedusese. Faptul care ar fi trebuit să pună pe jar toată comunitatea maicilor din mănăstire în urma fugii ei în lume, nu aduce nici o abatere de la serenitatea cotidiană. Fecioara însăși a luat înfățișarea sorei Beatrice și deopotrivă duce pe umerii săi toate îndatoririle ce îi reveneau călugăriței. După o viață de suferință cumplită, părăsită curând de Teodor, obligată să îndure chinurile foamei și alte lipsuri, după ce și-a văzut și copii morți, sora Beatrice se întoarce la mănăstire, ca la singurul liman izbăvitor înaintea propriului sfârșit, și se prosternează la picioarele Madonei.

sora beatrice maeterlinck

Aidoma misterelor medievale care se desfășurau pe parvisul mănăstirilor, spectacolul cu Sora Beatrice își întâmpină spectatorii mai întâi în curtea interioară-grădină a Bisericii Evanghelice Luterane unde se află Preotul, măicuțele și corul copiilor intonând îngerește un imn de slavă divină. Publicul este poftit apoi să coboare într-o încăpere de la subsol și, în contrast puternic, întâlnește imaginea familiară a unei discoteci ultramoderne, unde însă la petrecerea în doi Dumnezeu pare complet uitat. Odată enunțate aceste două „premise”, dimensiuni care declanșează conflictul interior devastator al personajului principal, sora Beatrice, pe de o parte spiritualul imanent și pe de altă parte materialul care, deși strălucitor, e lipsit de lumina dumnezeiască, publicul este condus pentru spectacol în interiorul bisericii. Departe de resursele unei montări bucureștene de la începutul secolului trecut unde statuia Fecioarei era executată de Ion Jalea (de altfel, una dintre puținele înscenări românești cu acest text), montarea lui Alexandru Gherman reușește cu bine să sugereze alternanța dintre nivelul concret al acțiunilor evocate și simbolistica gesturilor, faptelor, vorbelor, felul cum scriitura face să „își răspundă” planul real și cel imaginar. Într-o configurație care poate trimite chiar la conceptul de „teatru sărac”, fiindcă există foarte puține elemente clasice de decor sau de recuzită, spectacolul cu Sora Beatrice la Cluj-Napoca are o bogăție care îi este dată în primul rând chiar de aura de sacralitate a lăcașului bisericesc. Pe de altă parte, zig-zagul scriiturii prin „adâncul realităților interioare”, prin trăirile contradictorii este potențat de recursul la proiecțiile video pe un ecran cu ajutorul căruia publicului i se oferă simultaneitatea unor trepte de percepție diferite asupra personajelor, pe care le revăd în spații parcurse anterior și de el, ca participant efectiv la spectacol. Îmbinarea dintre teatru și film devine aici osmotică și pentru că tânărul regizor își impune o justă măsură care îl ferește de „păcatul” excesului căruia i-au căzut victimă alți regizori mult mai experimentați, lucru cu atât mai lăudabil dacă remarcăm că Alexandru Gherman este totodată și un cineast cu mari ambiții și, deja, certe izbutințe. I-au fost alături pentru împlinirea acestui compartiment al demersului său artistic Toth Orsi (montaj film) și operatorii Radu Norbert, Ballok Attila.

teatrul maghiar cluj sora beatrice

Sora Beatrice de Maurice Maeterlinck, producție a Asociației culturale Art-Cord. Foto: Nicu Cherciu

Un important centru de greutate al acestei înscenări cu un text care excelează prin luxurianța elegantă a verbului, este desigur fascinația minunaților interpreți. De la aceia care în economia „poveștii” sunt avansați în prim-plan – Reka Csutak, înfățișând asprimea dar și marea comprehensiune a Stareței dincolo de un chip și o atitudine aparent lipsite de dinamică, Csilla Varga, interpreta care îi conferă un chip atrăgător sensibilei și grijuliei sora Eglantine, Gábor Viola, conturând pregnant imaginea unui tumultuos Teodor în arderea lui de foc de paie, Aron Dimeny, discret interpret al Preotului întrupat cu mult adevăr, la mai tinerii Rita Sigmond, Julia Laczo, Reka Zongor (călugărițe), până la cei doi interpreți ai Micuței Aletta și Micului Maurice, Gyopar Bogdan și Matyas Feher și ceilalți copii care alcătuiesc corul. În dubla ipostază, sora Beatrice și Sfânta Fecioară, Csilla Albert are ocazia unui veritabil recital pe două voci, pe care reușește să le particularizeze, reliefându-le broderia de trăsături definitorii. Fragilitatea ei devine, paradoxal, sursa unei forțe senine, limpezi, calme, pe care o emană Sfânta Fecioară revărsându-se asupra tuturor. Prin exemplară putere de concentrare, de la o scenă la alta, actrița reușește o rapidă metamorfozare și exprimă cu o energie extraodinară tumultul de trăiri, de stări ale sorei Beatrice: încărcată de netrucată fervoare în adorarea Fecioarei și înflăcărată în implorarea omenească pe care i-o adresează, sinceră și naivă descoperind mugurii iubirii pentru Teodor, copleșită de mirarea vinovată ce însoțește acest sentiment, cuprinsă de beatitudine când se abandonează în brațele iubitului. O vedem cutremurată de spaimele pe care i le provoacă amestecul simțirilor potrivnice și eliberată, înălțată prin mărturisirea întregului infern pe care l-a traversat toată viața ei în lume și prin pocăință. Parcursul eroinei de la simpla acceptare până la asumarea credinței este „corespondența” pe care dramaturgul simbolist o proiectează la scară ontologică, iar spectacolul lui Alexandru Gherman cred că reușește, generând o atmosferă de mister și datorită unui anume rafinament al eclerajului (maestru de lumini, Attila Almasi) și al muzicii (Zoltan Horvath), să exprime esența acestei piese numite și în caietul-program al spectacolului „a păcii, a norocului și a frumuseții liniștite”.

logo revista teatrala radio

Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

 Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Adrian Roman: „Prin spectacole de calitate, încercăm să menținem sincronismul european al Teatrului din Râmnicu Vâlcea”

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec

 

Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu

Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață, interviu

Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru

La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru

Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru

„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru

George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu

Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival

Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru

Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „Spectacolul «De fapt e frumos» aduce în prim-plan o realitate specifică oamenilor tineri, dar nu numai lor”, interviu

logo revista teatrala radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUalexandru gherman,Asociația culturale Art-Cord,cronica de teatru rt,Csilla Varga,iulius caesar,mariana ciolan,pasărea albastră,premiul nobel literatura,sora beatrice de maurice maeterlinck,stanislavski
Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN Îndemnată de o prietenă căreia îi rămân recunoscătoare pentru asta, în toamnă, aflându-mă la Cluj-Napoca, am văzut în Biserica Evanghelică Luterană din centrul orașului un spectacol independent, cu Sora Beatrice, tulburător, capabil să declanșeze resorturi de gândire și de simțire complexe. Pe lângă faptul...