Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ

tango de mrozek teatrul bulandra cronica de teatru revista teatrala radio

Sławomir Mrożek. Ieri, azi, mâine. Acolo, aici, acum. Oricând. Un autor atât de complex, atât de interesant, atât de actual, mai contemporan decât contemporanii săi. Căci a fost contemporan și cu trecutul, este contemporan și cu actualitatea și va fi actual și în viitorul oricât de îndepărtat. De ce? Simplu. Pentru că, asemenea lui Shakespeare și Cehov, și-a creat un univers aparte, o lume dramatică specială, populată de personaje tridimensionale care, în același timp, pot fi simple caractere. Le întâlnești oriunde, oricum și, mai ales, oricând. Căci Mrożek ridică probleme etern valabile: impostura semidocților, aviditatea de putere a indivizilor, inteligență versus tirania violenței. Poate nu întâmplător unele dintre personajele sale au denumiri generice ori nu au nume (XX și YY din Emigranții, Omul cu mustață, așa cum este denumit la început Edek din Tango). Sunt oamenii din jurul nostru, fiecare cu frustrările, cu ideile lor fixe. Pot fi chiar rudele noastre pe care nu le cunoaștem îndeajuns. Tocmai acest aspect face din piesele lui Mrożek un lucru aproape înspăimântător. Foarte interesant cum teatrul său, aparent absurd și parodic, capătă dimensiuni aproape disproporționate prin puterea cathartică pe care o degajă.

Doru Ana, Mirela Gorea

Doru Ana și Mirela Gorea în ”Tango” de Sławomir Mrożek, Teatrul ”Bulandra”

Ca tânăr regizor este un act de curaj nebun acela de a te apropia de un text cum este Tango. O piesă încărcată de semnificații, de subtilități, de absurd și diverse trimiteri politice din istoria apropiată a Europei. Un text pe alocuri greoi, încâlcit, plin de filosofie deloc facilă, nu ușor de reprezentat pe scena unui teatru. Și totuși, la Sala ”Toma Caragiu” Studio Space a Teatrului ”Bulandra”, Laura Maria Vlad, tânără regizoare, a îndrăznit să se apropie de piesa lui Mrożek. Și bine a făcut. Căci se pare că a avut și are un simț dramatic și estetic ieșit din comun, simțuri ce se vădesc a fi de bun augur în această alegere teatrală. Încă de la intrarea în micuța, dar versatila sală Studio Space din strada Jean-Louis Calderon, ești introdus într-o atmosferă a decăderii totale. Atenție, nu decadență, deși unii ar fi tentați să o catalogheze astfel. Pereți umpluți de haine prăfuite și vechi, podeaua înțesată de zdrențe ori părți de costume de teatru aparținând lui Stomil, tatăl din familia dezaxată în jurul căreia se învârte acțiunea spectacolului, mare experimentalist într-ale artei teatrale. Totul denotă un haos boem ce ține în mod evident de un stil de viață ales și impus. De altfel, pe parcursul desfășurării acțiunii, regizoarea a avut grijă să indice cu atenție, prin mici detalii ale costumelor sau ale decorului, acest stil de viață dus de clanul de artiști, între care Artur, protagonistul piesei, devine la început un neînțeles ce-și dorește restabilirea unei ordini utopice a lumii, ajungând, în cele din urmă, a se transforma într-un fanatic dictator al propriului micro-cosmos familial. Din punct de vedere regizoral, cel mai puternic moment, care deține, de altfel, cheia montării, este finalul. Momentul acela terifiant în care Edek, noul dictator instaurat de propria neputință a celui dinainte, își obligă singurul supus să danseze tangoul, dansul curajului, până la moarte – lumina folosită, poziționarea actorilor în spațiul scenic, totul a fost gândit de regizoare pentru a spori senzația de catastrofă umană, de izbucnire iminentă a unor noi catastrofe totalitare. De altfel, publicul pleacă din sală cu acest sentiment de teamă. Catharsisul își face loc insesizabil până în cele mai ascunse colțuri ale sufletului, pentru a trezi la viață conștiința de sine. Iar Laura Maria Vlad știe exact pe ce ”butoane” să apese, pentru a te face să nu rămâi imobil la spectacolul său.

Eliza Pauna, Ionut Toader

Eliza Păuna, Ionuț Toader

Un alt punct forte al reprezentației este distribuția, foarte bine aleasă. Începând cu Ionuț Toader, interpretul lui Artur. Un foarte tânăr actor, aflat la începutul drumului său artistic, dar care încă de acum dă dovadă de maturitate teatrală, de echilibru și bun-simț scenic. În niciun moment al spectacolului nu se simte o forțare, o împingere nenaturală a vocii, a tonalității. Totul vine organic și spectatorul parcă simte nevoia fiecărui gest următor pe care Artur îl va face. Eliza Păuna, apoi, este cea care o întruchipează pe Ala, logodnica și verișoara lui Artur. Printr-un gest al regizoarei, de a introduce acest personaj în scenă sub forma nașterii unui fluture din cocon (căci, oricum, textul o aseamănă mai apoi cu Eva cea-abia-creată în Paradis), actrița reușește să transmită întreg arsenalul ei de candoare, dulceață, sensibilitate și eleganță. Eliza Păuna este una dintre acele puține actrițe care dau o notă nostalgică oricărui spectacol în care apare. Însă nu aici se oprește talentul ei, căci în Tango adaugă la această naivitate copilăroasă și un dram serios de dramatism și îngândurare specifice textelor lui Mrożek.

Costin Dogioiu

Constantin Dogioiu

Constantin Dogioiu îi dă viață lui Edek, rival al lui Artur în problemele sentimentale legate de Ala, dar și în relația cu mama lui, Eleonora. Iar actorul îi insuflă personajului său o caracteristică aparte – o transformare apoteotică, un aspect aproape incredibil pentru un actor atât de tânăr. Pornind de la stadiul de primată, de om simplu care traversează viața fără mari pretenții, Costin Dogioiu își conduce personajul spre un deznodământ neașteptat, metamorfozându-și chiar și corpul spre a ajunge, în cele din urmă, pe tronul final al puterii și aparentei libertăți.

Doru Ana Eliza Păuna

Doru Ana, Eliza Păuna

Doru Ana, în rolul lui Stomil, un fals tată de familie, un slab conducător al casei, creionează cu umor și vervă un personaj interesant, arătându-i în același timp candoarea, placiditatea și stupizenia care îl conduce spre finalul tragic al propriului său clan. Mai mult, actorul subliniază prin jocul său gravele erori făcute de-a lungul vieții de personajul său. Alături de el, Ana-Ioana Macaria portretizează o Eleonora tragi-comică, un melanj de parodie la adresa acelor femei ce-și doresc o carieră artistică, dar care nu reușesc mai mult decât să trăiască cu un cumul de frustrări. Cu eleganță și pasiune, actrița își sculptează personajul încredințat, lăsând, din când în când, să se vadă și o oarecare slăbiciune, permițând câteodată publicului să-i privească sufletul ascuns și ros de durere. Distribuția este completată de doi dintre cei mai versatili și interesanți actori ai generației lor: Mirela Gorea și Ion Chelaru. Prima dintre ei ia forma bunicii Eugenia și o face cu un amestec de eleganță, maturitate, dar și o doză de amuzament copilăresc – și astfel ia naștere un personaj ce parcă traversează epoci, secole pentru a sublinia universalitatea și atemporalitatea piesei lui Mrożek. În același timp, Ion Chelaru construiește o bijuterie de personaj, unchiul Eugeniusz, o rămășiță a vremurilor trecute, nehotărât între a-și urma nepotul în nebunia sa totalitară. Cu atenție la cele mai fine detalii își ridică actorul rolul din paginile textului lui Mrożek și stârnește valuri de emoție în rândul spectatorilor care nu știu când se oprește zâmbetul și când curge lacrima.

Ana-Ioana Macaria, Doru Ana, Mirela Gorea

Ana-Ioana Macaria, Doru Ana, Mirela Gorea. Fotografii de Adi Bulboacă. Sursa: Teatrul ”Bulandra” din București

La toată această atmosferă impresionantă și apăsătoare, în același timp, contribuie și scenografia extrem de sugestivă aparținând Emiliei Furdui, dar și costumele elegante, rafinate și colorate ce poartă inconfundabila semnătură a Wilhelminei Arz. Iată de ce Tango de Slawomir Mrożek de la Teatrul ”Bulandra” din București, în regia Laurei Maria Vlad trebuie să nu lipsească din palmaresul oricărui iubitor de teatru autentic, adevărat. Căci acest spectacol conține în el o sumă de spectacole, de teme, de idei – este asemenea unui complex bun de vitamine teatrale pentru cei ce consumă această artă, dar și pentru cei ce vor să își clădească ori să își consolideze cultura artei spectacolului. Iar, în final, veți recunoaște, asemenea unuia dintre personaje, că moartea omului este mai cel mai normal lucru pe lumea asta. Atâta vreme cât ea vine în mod natural și nu impusă de nebunia și fanatismul unui despot, fie el cât de mic și neînsemnat.

Tudor Sicomaș

Tudor Sicomaș

logo revista teatrala radioAlte articole de Tudor Sicomaș: O farsă cât se poate de reală, cronică de teatru 

Cea mai frumoasă pledoarie pentru libertate, cronică de teatru 

O jumătate de om… mai bună decât niciun om…, cronică de teatru

Imnul iubirii sau Cântec despre Anita, cronică de teatru

Ciocnirea titanilor, cronică de teatru

Spectacolul ca miracol, cronică de teatru

O metamorfoză personală, cronică de teatru

Revelaţii târzii. Mitologia faustică peste timp, cronică de teatru

Întoarcerea în timp sau Triumf asupra maturității, cronică de teatru

Legende în ploaie, cronică de balet

Revista Teatrală Radio, o platformă extrem de bine dezvoltată

Amintiri teatrale din 2016: Teatrul – colac de salvare, cronică de teatru

Șalom, nene Iancule!, cronică de teatru

Circul morții, cronică de teatru

Recitalul generațiilor, cronică de teatru

Un spectacol incomod, cronică de teatru

Brutalitatea zilei de azi, cronică de teatru

Doamna cu o mie de fețe

Magia copilăriei, cronică de teatru

logo-revista-teatrala-radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUabsurd,boem,cehov,Constantin Dogioiu,cronica de teatru revista teatrală radio,despot,doru ana,Edek tango,Eliza Păuna,emigrantii,haos,ion chelaru,Ionuț Toader,Jean-Louis Calderon,Laura Maria Vlad,micro-cosmos familial,mirela gorea,nebunia totalitară,Omul cu mustață,parodic,semidocți,shakespeare,Tango de Slawomir Mrożek,Teatrul ”Bulandra” din București,tiranie,tragi-comic,tudor sicomas,violență
Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ Sławomir Mrożek. Ieri, azi, mâine. Acolo, aici, acum. Oricând. Un autor atât de complex, atât de interesant, atât de actual, mai contemporan decât contemporanii săi. Căci a fost contemporan și cu trecutul, este contemporan și cu actualitatea și va fi actual și în viitorul oricât...