blackbird cronica de teatru mariana ciolan

Cel mai recent titlu intrat în repertoriul de-acum bogat de la UnTeatru răspunde cu prisosinţă dezideratului programatic vizând textul suculent, de anvergură a mesajului. Scrisă în 2005 de David Harrower, dramaturg scoţian, născut la Edinburgh în 1966, piesa într-un act Blackbird este inspirată de cazuri reale de abuz sexual asupra copiilor, dar nu are nimic tendenţios. Personajele sunt Ray, un bărbat de cincizeci şi cinci de ani, şi Una, femeia cu care, în urmă cu cincisprezece ani, când ea nu avea decât doisprezece ani, a întreţinut o relaţie intimă. Produsă în premieră absolută de Festivalul Internaţional de la Edinburgh, în regia lui Peter Stein, piesa a dobândit rapid o impresionantă carieră internaţională, fiind jucată din Marea Britanie în India, din New York, San Francisco şi Baltimore la Stockholm şi Göteborg, peste patruzeci de spectacole se cunoşteau deja în 2010. A primit, între altele, Premiul criticii de teatru în Scoţia (2006) şi Laurence Olivier Award for Best New Play (2007).

David-Harrower_

David Harrower

La UnTeatru, cei doi regizori-fondatori, Andrei şi Andreea Grosu, au fost cuceriţi desigur, ca peste tot, de fineţea scriiturii, de caracterul ei ofertant pentru interpreţi, pentru sondarea abisurilor sufleteşti. Spaţiul principal de joc este acum în prima încăpere din marea clădire unde a găsit un locaş tânărul teatru, iar personajele vin pe scara principală, pe unde a păşit înăuntru şi publicul, se mişcă la mai puţin de o jumătate de metru de cei douăzeci şi patru de spectatori (câţi eram în seara de decembrie când am văzut eu spectacolul, la puţin după premieră). Se creează o intimitate mult mai pronunţată decât la multe alte spectacole „de studio”, adâncită cumva de ambianţa imobilului nefinisat şi extrem de rece la acea dată, o senzaţie de viu, de concret copleşitoare. Apropierea aceasta implică, te ajută să devii acel soi de „judecător” pe care şi-l doreau realizatorii, în „povestea” care se spune mai bine de un ceas şi jumătate, în confruntarea dintre protagonişti, în ping-pong-ul de acuzaţii şi retractări, de învinuiri reciproce şi confesiuni eliberatoare. Le simţi respiraţia actorilor, le vezi pulsaţia venelor, te cuprinzi de energiile lor întretăiate. Ne aflăm la întreprinderea unde, după un proces şi ispăşirea unei detenţii, sub alt nume, Ray a căutat să dea un nou început vieţii sale şi lucrează acum. Este sala pentru masa angajaţilor, sugerată printr-un minim de recuzită, în spiritul aceluiaşi „naturalism” al spectacolului, prin concursul scenografului Vladimir Turturica. Din start, tensiunea este foarte mare. Ray este siderat de spaimă, o spaimă hiberbolizată în faţa a ceea ce crezuse imposibil, anume să fie descoperit de Una. Ea îl recunoscuse însă într-o fotografie de ziar şi apare ca o pasăre de pradă, învăluită în pelerină neagră, cu capul acoperit şi ochelari negri dincolo de care bănuieşti priviri de fulger.

blackbird premiera unteatru

Cu eleganţă şi generozitate, cei doi regizori îndrumă jocul actorilor într-o sinusoidă a tempourilor ce nu lasă loc de respiro, textul lui Harrower, Blackbird, amintind de Pirandello (pe care autorul l-a adaptat în limba patriei sale), se „încarnează” ca o ecuaţie cu o singură, dar imensă necunoscută: adevărul. Personajele capătă rând pe rând chip brutal şi un altul, dacă nu angelic măcar irizat de căldură şi comprehensiune omenească, evocă imagini de coşmar şi înălţări sublime şi conjugă aceste suişuri şi coborâşuri psihologice de altădată cu meandrele trăirilor din momentul de foc al prezentului reîntâlnirii după ani şi ani. În rolul Ray, Constantin Cojocaru creionează cu minuţiozitate, prin interiorizări grăitoare alternând cu explozii în glas şi scăpărări în priviri, nuanţele afective pe care le traversează personajul său, de la groaza care îl înmărmureşte când Una irumpe ca o fantomă în existenţa lui marcată de oboseală dar mângâiată de speranţa unui liman, la disperarea finală, când ambiguitatea se reîntronează, când poate ciclul vieţii lui se aşează pe altă orbită devastatoare, între glasul cristalin de copil care răsună din clădirea rece şi urletul de gelozie al Unei. Actorul sugerează cu rafinament licăriri de sinceritate şi deschidere a inimii care trădează şi fiori limpezi şi laşitatea jalnică a personajului, reverberînd la impulsurile partenerei de joc: Florina Gleznea. Aceasta – adevărată revelaţie a spectacolului! Personajul ei, Una, se compune şi se recompune pe o scală largă şi nuanţată a feminităţii. Ca o altă Lolita, devine o magmă care îl poate face pe Ray să capăte alură uriaşă sau, atunci când pare a se retrage ca într-un ued din deşert, să fie ca şi aneantizat. Iată cum femeia ca o furie ameninţătoare pe care o vezi şi o crezi mânată de ură neîmplinită împotriva aceluia care i-a răpit copilăria la numai doisprezece ani poate revela chipul copilei de odinioară înmugurind la adierea pură a iubirii. Iată fiinţa capabilă să păstreze, neatinsă de toată trădarea lui Ray, o iubire profundă faţă de el şi să retrăiască spaima copilei părăsite de bărbatul matur într-un motel pierdut în noapte. Actriţa glisează tulburător de la o stare la alta şi convinge că în acelaşi suflet de femeie îşi găsesc deopotrivă adăpost gelozia oarbă, curiozitatea rugătoare, pasiunea nestăvilită pentru bărbat, clocotitoare, devoratoare, dar şi candoarea mugurilor iubirii curate, setea de răzbunare şi groaza că îl va pierde din nou pe Ray.

blackbird foto de adi bulboaca unteatru 2013

Fotografii din spectacol de Adi Bulboacă

Sub un joc bine temperat, modern, Florina Gleznea dovedeşte încărcătură de mare tragediană, într-un crescendo verosimil, culminând cu amplul monolog-confesiune. Între urlet şi şoaptă, ea „scrie” cu trupul, cu glasul, cu privirea şi gestul elocvent una din „tragediile cotidiene”, sondează în adâncimile textului spre a dezvălui menandrele firii omeneşti, unghere neînţelese, capabile să surprindă, să nască interogaţii pe cât de nepătrunse, pe atât de edificatoare pentru condiţia etern umană, în general, în momente de criză sau în clipele mai domolite de meditaţie-mărturisire.

Mariana Ciolan

 Alte cronici de Mariana Ciolan: „Solitaritate”, un strigăt contemporan

Pălăria florentină

costintuchilaCRONICA DE TEATRUadevăr,andrei andreea grosu,angelic,autori scoțieni,blackbird,constantin cojocaru,coșmar,cronici de teatru de mariana ciolan,david harrower,dramaturgie contemporană,florina gleznea,lolita,mariana ciolan,pirandello,ray,spațiu de joc,una personaj blackbird,unteatru
Cel mai recent titlu intrat în repertoriul de-acum bogat de la UnTeatru răspunde cu prisosinţă dezideratului programatic vizând textul suculent, de anvergură a mesajului. Scrisă în 2005 de David Harrower, dramaturg scoţian, născut la Edinburgh în 1966, piesa într-un act Blackbird este inspirată de cazuri reale de abuz sexual...