de MARIANA CIOLAN

Centrul Național al Dansului București la sfârșitul anului 2016

În apropierea sărbătorilor de iarnă, Centrul Național al Dansului București ne-a invitat la propria sărbătoare în sânul familiei lui unite prin credința în profesionalismul de cea mai înaltă esență și crezul în steaua bună a actualului moment. În acea seară de 10 decembrie, la Sala „Stere Popescu” din Bulevardul Mărășești, a venit lumea importantă din branșă ori s-a aflat cu spiritul aproape de cea de-a treia Gală de decernare a Premiilor CNDB. Toată echipa centrului – mică, harnică, eficientă, era cu zâmbetul pe buze și afișa o stare de liniște și de mulțumire cum rar se poate vedea la o manifestare de acest gen. E drept că universul restrâns al profesioniștilor din domeniul dansului contemporan este foarte special, că întotdeauna l-am simțit mai omogen în toate decât lumea teatrului cu care suntem mulți dintre noi familiarizați, iar încercările la care l-au supus obtuzități ale celor mai înalte instanțe culturale diriguitoare după ce acest centru a fost nevoit să părăsească clădirea TNB în restaurare, greutăți de care nici nu am vrea să ne mai amintim, l-au determinat să se regăsească și mai coagulat. Plutea acolo, în aer, ceva sărbătoresc și totuși oamenii – performeri, coregrafi, jurnaliști de specialitate, îmbrăcau un comportament firesc, la modul regal, pilduitor. Începând cu mereu seducător non conformista Vava Ștefănescu, valoroasa noastră coregrafă care se află la conducerea acestui centru. Și chiar domnia sa explică: „Și cum să nu fim bucuroși când iată după etapele: închiriat, instalat, ocupat, aici la «Stere Popescu», cel mai extraordinar lucru este că am primit Sala Omnia, așa că decernarea acestor premii ne găsește într-o foarte bună stare de spirit, ne pregătim să intrăm cât mai frumos în acel spațiu care este al nostru. Deja putem spune că dansul contemporan românesc nu mai este de-acum o Cenușăreasă, a început să intre pe ușa din față a culturii românești.”

Vava Ștefănescu la Gală de decernare a Premiilor CNDB

Dezafectată deocamdată, sala se preconizează a deveni în curând funcțională prin reabilitare și reamenajare, iar ideile vibrează deja în legătură cu acest sediu bine meritat la care s-au organizat cinci tururi ghidate ca un preambul în ziua acordării premiilor CNDB. Imagini grăitoare despre entuziasmul artiștilor dansului care au vrut „să-l pipăie și să urle: este” defilau pe un întreg perete înainte de ceremonia propriu-zisă, dar poate și mai edificatoare decât acelea în legătură cu legitima încântare legată de amenajarea viitoare era realizarea filmului de prezentare a unora dintre nominalizați/premiați chiar în acele ruine ce hrănesc deja pasărea Phoenix a dansului contemporan.

Corina Șuteu (în centru)

Și nu este de fel lipsită de legătură directă cu această atribuire a Sălii Omnia pentru CNDB acea acordare a unui premiu special, în cadrul galei, pentru doamna Corina Șuteu, ministrul culturii care și-a pus toată energia și susținerea pentru ca să apară Hotărârea de Guvern din 8 septembrie 2016 prin care Sala Omnia, situată în imobilul din Piața Revoluției nr. 1, trece în administrarea CNDB, acesta putând să o utilizeze începând cu prima jumătate a anului 2019. Domnia sa a primit diploma semnată de absolut toți cei prezenți la ceremonie și a reiterat admirația, iubirea față de acestă lume a dansului contemporan. Nu a uitat să reamintească faptul că s-a aflat mereu aproape de aceia care o alcătuiesc, țesând propriile iluzii, priceperi, vise, propria răbdare și putere de a-și urma calea, o cale nouă și multă vreme nerecunoscută, neacceptată la noi în țară, care, după 1989, au construit cărămidă cu cărămidă, ajungându-se și la ceea ce numim astăzi CNDB și apreciem la superlativ.

De altfel, ca semn al acestei lupte neabătute și neînfricate, un premiul CNDB constră chiar într-o cărămidă cu litere gravate pe foiță de aur. El se înmânează împreună cu o diplomă desenată de Dan Perjovschi, artistul vizual de faimă mondială care este totodată un mare prieten al acestei lumi de dansatori. ,,Când am inițiat aceste premii, ideea a venit ca un gest de criză, pentru că, de fapt, acum trei ani, eram cu toții ca într-un fel de depresie, nu mai aveam nimic, nici buget, nici atenție – a declarat pentru revista noastră Vava Ștefănescu. Și atunci mi-am zis să-i scoatem în evidență prin respectivele premii pe oamenii care au contribuit fundamental la construcția în mod continuu a dansului contemporan, la promovarea lui – prin spectacole, prin calitate interpretativă foarte bună, prin cărți, prin teorie sau promovare în presă. De la început, premiile acestea nu s-au vrut o ierarhizare, cel/cea mai… etc. Nu, noi premiem excelența și personalitățile remarcabile într-adevăr din cultura dansului contemporan și pe aceia care sunt aproape de dansul contemporan. Artistul care ne-a realizat prima scenografie a galei făcea în glumă un calcul pentru a afla de câți ani este nevoie ca premiile să însumeze un metru pătrat. Dar, iată, în doar doi ani, cu cele 10-12 premii, am putea zice că… am construit Sala Omnia. Și între timp, spectacolele noastre se plimbă în țară și în străinătate, festivalurile teatrale din țară invită spectacole de dans contemporan românesc. Eu cred că dansul contemporan este într-o perioadă de bun augur, se vorbește mult despre el. De curând, dau un exemplu, Mădălina Dan a fost laureata premiilor acordate de Fundația Alexandrion și a fost într-o companie foarte onorantă. Da, mi se pare că suntem băgați în seamă din ce în ce mai mult și că se așează lucrurile.”

Paul Dunca, Mihai Mihalcea, Adina Cezar

Cel dintâi premiu acordat la gala CNDB 2016, acela care i-a revenit Adinei Cezar, conducătoarea grupului „Contemp”, prima companie de dans contemporan din țara noastră, a fost într-un fel purtător al respectului față de continua predare a ștafetei vii în dansul contemporan românesc. O arată explicit motivația juriului „pentru crearea unor cadre alternative, a unor creații artistice inedite în timpuri deloc favorabile și pentru încurajarea și susținerea tinerilor” și o întăreau atât un emoționant „laudatio” trimis din partea doamnei Miriam Răducanu, căreia i-a fost parteneră excepțională la faimoasele Nocturne, cât și propria reverență a laureatei în fața memoriei lui Stere Popescu, profesorul domniei sale, ori pledoaria sa pentru „profesori buni și școli de dans bune”. În timp ce următoarele premii susțin cât se poate de edificator ceea ce Vava Ștefănescu a impus ca o tendință de când se află la conducerea CNDB, anume „a integra cât mai mult din fenomen, a deschide această lume a noastră, a unifica lucrurile”. Au mai primit, așadar, „tradiționalele” cărămizi și aplauzele voioase și generoase ale unei asistențe de o rară căldură, Simona Deaconescu, organizatoarea Bucharest International Dans Film Festival, „pentru dezvoltarea unei noi direcții artistice în dansul contemporan”, Miki Braniște, directorul Festivalului internațional Temps d’images, „pentru consecvența cu care a promovat, produs și susținut dansul contemporan în ultimii zece ani”, Maria Baroncea, „pentru viziunea progresistă exprimată în cadrul formatelor propuse la CNDB”. În sfârșit, alte două premii vizau deschiderea internațională și ele le-au revenit lui Brynjar Abel Bandlien și lui Rui Catalão „pentru implicarea lor în dansul contemporan românesc ca deschizători de drumuri la începutul unei noi etape și pentru proiectele realizate în România”.

Simona Deaconescu

Laureații Premiilor CNDB 2016 au fost selectați în urma nominalizărilor făcute de board-ul artistic al instituției și de premiații din 2014 (Ioan Tugearu, Silvia Ghiață, Alexandra Pirici, Manuel Pelmuș, Mihai Mihalcea, Cosmin Manolescu, Mihaela Alexandra Dancs) și din 2015 (Liana Tugearu, Mădălina Dan, Miriam Răducanu, Eduard Gabia, Florin Fieroiu). În atmosfera încinsă de ritmurile Istoriei cântate a dansului românesc, cu Eduard Gabia și Paul Dunca în prim-plan, și de verbul nu mai puțin inspirat al „moderatorului” acestei mari întâlniri în spiritul prieteniei artistice la superlativ s-au mai acordat diplome jurnaliștilor Dana Bergheș (SUB25), Cătălina Miciu (Scena9) și Gabriel Sandu (Beau Monde), înscriși la concursul #Văzut la CNDB (1 octombrie–1 decembrie 2016). Ca o mamă iubitoare și nepărtinitoare, Vava Ștefănescu a chemat alături de ea, la final, întreaga echipă a CNDB, subliniind, cu șarmul său inconfundabil, cu umorul care o caracterizează, meritele și strădaniile fiecăruia. Un moment special a încununat în mod deosebit munca administratorului CNDB, Cornel Frantz, care a primit din partea instituției un premiu „pentru dedicarea și seriozitatea cu care lucrează în culisele dansului contemporan”. Seara s-a încheiat, cum altfel când este vorba despre dansatori?, cu un concert al trupei „Omlette” la care nu s-a mai făcut distincție între public și scena de la Sala „Stere Popescu”.

În săptămâna ce a urmat serii Premiilor CNDB a avut loc o suită de întâlniri informale cu artiștii din Selecția de proiecte 2016. Scopul? „Să se aducă în prim plan efervescența și diversitatea din mediul coregrafic autohton, să li se ofere artiștilor un mediu propice pentru a primi un feedback din partea colegilor de breaslă, a publicului de dans contemporan.” Aflați într-o stare incipientă a proiectelor, de dans sau de cercetare, timp de patru zile, cu toții au savurat din plin această oportunitate la CNDB, la Sala „Macaz” din Moșilor ori la Sala „Linotip” din Brezoianu – un nou spațiu bucureștean câștigat pentru dansul contemporan, în timp ce spectatorii fideli au descoperit deja consolidarea unor tendințe creatoare sau conturarea altora, înnoitoare. Și așteaptă de pe acum cu nerăbdare finalizarea și cizelarea acestor proiecte în anul ce vine.

Cât despre 2016, Bilanțul recent publicat arată că anul acesta CNDB a difuzat peste 30 de spectacole, că acestea au avut mai bine de 4000 de spectatori, că a găzduit în 110 zile cursuri de dans contemporan pentru profesioniști și amatori, că a organizat vreo 20 de dezbateri cu publicul, zece conferințe despre dansul contemporan și multe alte evenimente conexe. CNDB a reluat în 2016 selecția de proiecte coregrafice în domeniul producției, dezvoltării și formării artistice și cercetării. Punctele de reper ale anului, se arată în același Bilanț CNDB au fost: Festivalul Like CNDB, programul de cercetare Fondul Colectiv de Creație, Festivalul Dance Roads, programul curatorial Mădălina Dan, Bienala regională de coregrafie și #PremiileCNDB 2016. Să le urăm tuturor devotaților membri CNDB: La cât mai mulți asemenea ani și chiar și mai bogați în succese!

Cronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec

 

Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu

Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață, interviu

Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru

La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru

Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru

„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru

George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu

Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival

Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru

Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „Spectacolul «De fapt e frumos» aduce în prim-plan o realitate specifică oamenilor tineri, dar nu numai lor”, interviu

Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu

Trupa Osonó încheie anul 2015 cu două reprezentaţii la Sfântu Gheorghe, interviu cu actorul și regizorul Fazakas Misi

În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru

Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu

Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater, reportaj

„Să fim atenți cum construim prezentul!”, cronică de teatru

Turneul Teatrului Național din Chișinău la București, cronică de teatru

Matei Vișniec: „Fiecare fapt divers are un fel de etaj metafizic”, interviu

Sânziana Stoican: „Caut locul și oamenii cu care să spunem ceva prin spectacolele noastre”, interviu

Teatrul Național din București – între Centenarul Dada și Anul Shakespeare

În retortele trăirii: „Respiră” la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, cronică de teatru

Teatru la Arhiepiscopia Râmnicului – interviu cu Doina Migleczi

Lucian Sabados: „Am adus întotdeauna la București spectacolele pe care le consider reprezentative”, interviu

Curajul de a-ţi asuma alteritatea: „Eu, Oblio” la Teatrul „Ţăndărică”, cronică de teatru

În căutarea „Omului aproximativ”, cronică de teatru

Teatrul la Gala Premiilor Radio România Cultural

Debutul în teatru al regizorului Radu Jude, cronică de teatru

Concursul New Drama prinde contur scenic: „Umbre” la Teatrul Excelsior, cronică de teatru

Doru Mareș despre Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”, interviu

Laura Vlad: „Din dorința de schimbare, putem deveni avizi de putere”, interviu

Deschiderea Festivalului Internațional Shakespeare Craiova, 2016, reportaj

Agenda Festivalului Shakespeare (1) 

Agenda Festivalului Shakespeare (2) 

Agenda Festivalului Shakespeare (3) 

Agenda Festivalului Shakespeare (4)

La Teatrul Național din Timișoara – o stagiune sub semnul diversității

Ada Lupu: „Teatrul este cea mai bună formă de a intra repede în hainele timpului”, interviu

Trupa de teatru școlar NIL la 20 de ani de existență, interviu cu Lucian Vărșăndan

„Oameni obișnuiți” deschide seria premierelor de primăvară la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, interviu cu actrița Ofelia Popii

Sub zodie orădeană: Gala UNITER în 2016

Liceenii au dat… relief pasiunii pentru teatru, cronică de festival

Călin Mocanu: „Festivalul «Teatru, stradă și copil» – puncte forte pe harta culturală a Capitalei, interviu

Actorul Bálasz Attila despre Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, interviu

Mc Ranin: „Tema Festivalului «Babel» 2016 este corpul”, interviu

Sfârşit de partidă pentru un strălucit… început, cronică de teatru

Arhiva rubricii Cronică de festival – 6 cronici despre Festivalul Internațional de teatru de La Sibiu, ediția 2016

„Povestea alfabetului”, un dar la începutul vacanței, cronică de teatru radiofonic

Paul Chiribuță: „Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru de la Suceava, o mare sărbătoare a teatrului studențesc european”, interviu

O probă de maturitate: „Incendii” de Wajdi Mouawad, la „Bulandra”, cronică de teatru

Gáspárik Attila: „Într-un teatru național, valorile trebuie păstrate, dar regândite”, interviu

Startul festivalurilor autumnale se dă anul acesta la Timişoara

La Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Shakespeare – o continuă aventură spirituală, cronică de teatru

Miklós Bács: „La Gala HOP, aș vrea să văd actori care să-și clarifice poziția de artiști independenți, creativi”, interviu

„Teatrul și frica”, cronică de carte

Cazul „Nottara”: Final fericit pentru un nou început

UnTeatru. Povestea merge mai departe, cronică de festival

Simplitate și adâncime, cronică de teatru radiofonic

Chris Simion: „În teatrul independent, experiment înseamnă laborator”, interviu

„Călătorie dansantă” alături de Cosmin Manolescu

O celebrare marca UNDERCLOUD, cronică de festival

Arhiva Gala HOP

Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea, 2016, interviu cu Victoria Balint

Poveste despre tatăl meu, cronică de teatru

Daniel Vulcu: Scena orădeană la o nouă întâlnire cu Victor Ioan Frunză, interviu

În căutarea autorului, la Întâlnirile Internaționale de la Cluj, cronică de festival

Viorica Samson Manea despre regizorul Aureliu Manea, interviu

Vlad Cristache: „«Suflete moarte» de Gogol, un roman de mare actualitate”, interviu

Citiți-ne, poftiți la teatru!

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava – anul 1, interviu cu Carmen Veronica Steiciuc

Dedicație cu dragoste: Miriam Răducanu, cronică de festival

Maria Zărnescu: „Un festival este un creuzet alchimic”, interviu

Regia românească, de la act de interpretare la practici colaborative, cronică de carte

Deschiderea primului teatru țigănesc din România, interviu cu Mario Grosu

Eliza Noemi Judeu: „Remodelarea trupei Teatrului «Bacovia» din Bacău este obiectivul meu major”, interviu

În oglinda sufletului, cronică de teatru

Liviu Timuș: „Tinerii actori, acești copii ai unui Dumnezeu mai sărac, trebuie ajutați”, interviu

Helmut Stürmer a primit Premiul „Vlad Mugur” la Festivalul „Interferențe”

Festivalul „Interferențe” a împlinit zece ani, interviu cu Tompa Gábor

Emil Boroghină despre Anul „Shakespeare – 400” în România, interviu

logo-revista-teatrala-radio3Vezi și: arhiva rubricii Teatru coregrafic

Arhiva rubricii Premii

costintuchilaPREMIIcentrul national al dansului bucuresti,corina suteu,miriam răducanu,premiile cndb 2016,sala omnia,stere popescu,vava stefanescu
de MARIANA CIOLAN Centrul Național al Dansului București la sfârșitul anului 2016 În apropierea sărbătorilor de iarnă, Centrul Național al Dansului București ne-a invitat la propria sărbătoare în sânul familiei lui unite prin credința în profesionalismul de cea mai înaltă esență și crezul în steaua bună a actualului moment. În acea...