premiera la teatrul tv buzunarul cu paine

Miercuri seară, la sediul CREART, Teatrelli, din Piața Lahovary, a avut loc avanpremiera spectacolului de teatru TV Buzunarul cu pâine, realizat după piesa lui Matei Vișniec, în regia lui Tudor Chirilă, cu doi actori tineri în distribuție, Ada Simionică și Ioan Coman. Prin această producție, Casa de producție a TVR continuă seria montărilor ce urmăresc valorificarea dramaturgiei contemporane.

foto buzunarul cu paine 2

La finalul proiecției, regizorul a ținut să mulțumească actorilor, care realizează un adevărat tour de force dramatic, precum și echipei. Tudor Chirilă a împărtășit amănunte despre geneza acestui spectacol la care se gândește de cincisprezece ani, în urma unei întâlniri cu dramaturgul. Vișniec i-a povestit atunci, undeva în anul 2000, că textul a pornit de la un fapt real, și anume acela că, făcând naveta ca profesor, a auzit cu adevărat un câine urlând într-o fântână. Realitatea a dominat și filmările, care au fost realizate mai mult noaptea, când se oprea zgomotul șantierelor din vecinătatea locației recuperate – primul sediu al TVR, de pe strada Molière, de unde în urmă cu aproape șase decenii a avut loc prima transmisie TV din România. Coloana sonora a filmului a beneficiat de prestația unui „actor” adițional, în rolul câinelui invizibil, dar audibil – regizorul Cornel Mihalache, dar și de un plus de realism: bâzâitul constant și agasant al unui grup de muște sâcâitoare, atrase de căldura proiectoarelor, care au devenit parte integrantă din dramaturgie, din sensul subsidiar al piesei.

foto buzunarul cu paine matei visniec

Parabola câinelui scăpat/azvârlit/căzut în fântână pe care două personaje îl țin în viață zi de zi, fără a reuși însă să îl scoată din adâncuri, i-a fascinat pe mulți regizori și actori. Cei doi, într-o așteptare beckettiană și neputință a acțiunii de sorginte comunistă, dau ocol fântânii în timp ce timpul se scurge, iar câinele refuză să moară.

foto buzunarul cu paine 1

Luni, 23 noiembrie 2015, ora 20.10, la TVR 2 și TVR HD și în reluare la TVR HD marți, 24 noiembrie 2015, ora 14.25, vă invităm să urmăriți această montare în premieră la Teatrul TV, o viziune regizorală inspirată de vremurile „odioasei dictaturi și a sinistrei sale soții”, după cum mărturisește regizorul Tudor Chirilă. În distribuție: Ada Simionică și Ioan Coman.

Echipa TV: Organizator producție: Sorin Cristea; regia de platou: Traian Radu; sunet: Răzvan Nițescu; postprocesare sunet: Mihnea Ciulea; scenografie decor: Bogdan Brolla; costume: Silvia Porojnicu; operator: Iulian Ene; director de imagine: Eugen Demetercă; montaj: Robert Kallós; producători: Lucia Constantinescu, Tudor Chirilă, Marius Avădani; producător delegat: Dana Andriescu; producător coordonator: Demeter András István.

foto buzunarul cu paine 3

Sursa foto: TVR

„Piesa este o halucinație în doi, un vis greu care pare a se perpetua la infinit, fără ieșire, ca o Bandă a lui Moebius ce absoarbe și înghite existențe aidoma unei găuri negre a spiritului.” – Tudor Chirilă.

Cu ocazia premierei TV, dramaturgul Matei Vișniec ne vorbește, în exclusivitate, despre geneza piesei, în 1984, într-o epocă sumbră și apăsătoare.

Matei Vișniec. Foto: Mediafax

„Matei Vișniec: Făceam o navetă absolut spectaculoasă: plecam de  dimineața din Drumul Taberei, de unde locuiam, luam un autobuz, 368 – îmi amintesc și astăzi – până la stația Eroilor, de unde luam metroul până la Uzinele 23 August. Acolo îi vedeam cum ies de la schimbul trei pe muncitorii abrutizați, ca niște spectre; urcam împreună cu ei într-un tren spre Oltenița și eu mă opream la stația Dorobanțu-Plătărești. De acolo mai luam o bicicletă cu care făceam ultimii patru kilometri pe un trotuar lung, care mergea de la gară la școală.

Așa un an, așa doi ani, și în al treilea an, după zeci, și zeci, și sute de astfel de trasee făcute în mod automat aproape – devenisem un fel de robot – într-o zi am auzit un câine lătrând din acea fântână părăsită, căreia nu îi mai dădeam atenție, căci o știam de multă vreme.

Era o fântână părăsită, nu prea adâncă. În momentul în care am văzut câinele, aruncat în fântână, lătrând și cerând ajutor, am avut o revelație, că de fapt, eu eram câinele. În 1984, când s-a întâmplat această poveste, toată România era într-o fântână. Întorcându-mă acasă, în aceeași seară, am scris piesa dintr-o suflare, pur și simplu. Pornind de la situația dramatică foarte puternică, textul s-a scris singur. Am imaginat două personaje, destul de beckettiene, Omul cu pălărie și Omul cu baston, pentru că nu vroiam să dau nici referințe geografice, nici nume, situației. Când am început să scriu, piesa se scria prin propria sa energie, prin forța acestei imagini și a acestei situații. Iar spre sfârșit, când mă întrebam cum am să sfârșesc eu piesa, finalul însuși se așeza singur în pagină. Era evident că cele două personaje nu puteau scoate câinele din fântână, îi aruncau din când, în când pâine și, la sfârșit, cade pâine și pe ei.

Această piesă este un caz de transformare a unui fapt divers în metaforă. Iată ce forță poate să aibă un eveniment banal în sine, când este trecut prin filtrul unei reflexii, când are putere metafizică. Mi s-a mai întâmplat, de atunci, să scriu pornind de la fapte diverse, dar niciodată nu am avut o revelație atât de puternică și o situație dramatică ieșită dintr-un context real atât de impresionant.

E o piesă importantă pentru mine, care mă duce înapoi în România, în perioada în care eram profesor, în perioada în care eram și tânăr scriitor, și dramaturg, și poet, și credeam că literatura avea un rol de denunțare, un rol critic. Toate aceste evenimente, acum, odată  cu acest spectacol montat la televiziunea română, revin brusc în amintirea mea. Sunt foarte încântat în primul rând de faptul că această piesă a supraviețuit, a trecut dincolo de frontierele timpului, de frontierele generaționale, a trecut și de frontierele limbii pentru că a fost jucată și în Franța, și în câteva alte țări. Când o piesă traversează trei decenii, poate că într-adevăr a captat ceva general uman. Sunt foarte încântat că ea este montată în acest moment.

Rep.: Ați mai colaborat cu televiziunea?

M. V.: Da, am mai avut spectacole, piese montate la televiziune. Nicolae Scarlat a început imediat după căderea comunismului, a filmat Și cu violoncelul ce facem?, au mai fost câteva încercări cu o altă piesă de-a mea, Frumoasa călătorie a urșilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt, dar mai e loc. Am multe povești care merită, sau care pot, într-un fel sau altul să fie încarnate, transformate, captate în așa fel încât să devină limbaj televizual.

Rep.: Trăiți în România și în Franța, există teatru la televiziunea franceză?

M. V.: Sigur că da. Sunt posturi pe televiziunea franceză care difuzează teatru. Deseori un fel de teatru popular, de bulevard. Și canalul ARTE difuzează lucruri mai interesante. Nu aș putea spune că în prezent asistăm la un triumf al teatrului la televiziune. Tentația în general, în Franța, a fost de a difuza teatru, dacă nu popular, cumva de bulevard. Eu apreciez faptul că la televiziunea română poate fi difuzată și o piesă care este altceva decât teatru comercial. Pentru mine este și o manieră de a face cultură, și nu doar industrie de divertisment.” (A consemnat Ada-Maria Ichim).

logo mic casa de productie tvrSpectacolul face parte din programul Casei de producție a TVR de promovare a dramaturgiei contemporane. Matei Vișniec, interzis până în 1989, a fost pus în scenă la Teatrul de Televiziune, în 1990, cu Ce facem cu violoncelul?, în regia lui Nicolae Scarlat, re-difuzat anul acesta în ianuarie.

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de Casa de producție a TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni.

Comunicat al Casei de producție a TVR

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Teatru TV 

Arhiva rubricii Cronica de teatru tv de Ani Bradea

costintuchilaTEATRU TVAda Simionică,beckett,buzunarul cu pâine,casa de productie tvr,godot,Ioan Coman,matei vișniec,parabola cainelui,piese de matei visniec,sediu TVR strada moliere,teatrelli,teatru tv,tudor chirila
Miercuri seară, la sediul CREART, Teatrelli, din Piața Lahovary, a avut loc avanpremiera spectacolului de teatru TV Buzunarul cu pâine, realizat după piesa lui Matei Vișniec, în regia lui Tudor Chirilă, cu doi actori tineri în distribuție, Ada Simionică și Ioan Coman. Prin această producție, Casa de producție a...