Roma caput culturae, rubrică de RALUCA NIŢĂ

michela murgia grazia deledda

rubrica roma caput culturae”Da, este pentru prima oară în viaţa mea când urc pe o scenă şi joc teatru. De aceea, cred că va fi şi ultima”, mărturiseşte Michela Murgia, scriitoare notabilă de origini sarde, care a debutat anul acesta pe scena Teatrului India din Roma în spectacolul  ”Quasi Graziade Marcello Fois, regia: Veronica Cruciani.

Murgia interpretează rolul scriitoarei Grazia Deledda, câştigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1926 ”…pentru scrierile sale de inspiraţie idealistă în care, cu o plastică claritate, zugrăveşte viaţa de pe insula ei natală şi pentru profunzimea şi simpatia cu care se ocupă de problemele omeneşti în general”, cum putem afla din motivaţia juriului de atunci. 

”În postura de actriţă vezi lucrurile într-o perspectivă cu totul şi cu totul unică. Nu spun că nu m-ar atrage să fac această meserie, dar vorbim de o activitate şi un stil de viaţă care pretind o angajare complexă şi totală. Este o artă care nu iartă iar, dat fiind faptul că mă ocup deja cu o alta tot atât de bogată pe cât de dificilă, presupun că această experienţă se va încheia aici”, recunoaşte Michela Murgia.

Michela Murgia în ”Quasi Grazia”

Michela Murgia în ”Quasi Grazia”

Spectacolul are la bază un text scris de Marcello Fois, un fel de roman în formă de teatru. Premiera a avut loc la Nuoro, în Sardinia, insula unde Deledda s-a născut dar cu care nu a avut niciodată un raport idilic. Nemo propheta in patria, dupa cum se ştie. Însă, poate de această dată i s-a făcut dreptate, dat fiind faptul că reprezentaţiile au dus la o creştere impresionantă a vânzărilor romanelor acestei scriitoare.

Grazia Deledda s-a născut în localitatea Nuoro din Sardinia într-o familie de mici proprietari. Începe să scrie la 16 ani, dedicându-se literaturii şi publicând prima carte de povestiri în anul 1890 (”În azur”). Spontaneitatea şi intuiţia compensează absenţa culturii teoretice (scriitoarea a fost autodidactă) iar puterea de muncă, neobişnuită, s-a concretizat în peste 50 de cărţi, marea majoritate romane, scrise în mai puţin de cincizeci de ani.

Grazia Deledda

Grazia Deledda

În 1890, căsătorindu-se cu Palmiro Madesani, un înalt funcţionar de stat, se stabileşte definitiv la Roma. Madesani era un om de o modestie rară, dedicându-se total soţiei şi reuşitei în carieră a acesteia. Deledda făcuse doar patru ani de şcoală elementară, era acuzată că nu ştie să vorbească corect în limba italiană deoarece folosea foarte mult dialectul sard. Luigi Pirandello, care era invidios şi o dispreţuia va scrie un roman împotriva ei şi împotriva cuplului Deledda-Madesani, intitulat ”Suo marito” (”Soţul ei”). Scriitorul şi dramaturgul sicilian, despre care se ştie că avea un raport mai mult decât conflictual cu soţia sa bolnavă psihic, destesta relaţia de întrajutorare şi înţelegere care exista între Grazia şi Palmiro, atât de mult încât va ajunge să îl numească pe soţ Grazio Deleddo.

Povestea de pe scena Teatrului India se încheie cu diagnosticarea unei boli teribile, cancer la sân în fază avansată, care va duce la dispariţia scriitoarei în anul 1936.

Marea popularitate de care s-a bucurat în timpul vieţii se datorează deopotrivă numărului mare de cărţi publicate şi impactulului pe care romanele sale, de factură realistă, cu puternice accente lirice, l-au avut asupra publicului cititor. Alături de Michela Murgia, în ”Quasi Grazia” mai joacă şi actorii Lia Careddu, Valentino Mannias, Marco Brinzi şi Giaime Mannias. Spectacolul este produs în colaborare cu Sardegna Teatro.

Corespondenţă de la Roma

Raluca Niță

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Roma caput culturae de Raluca Niță

Alte articole de Raluca Niță: Compania Ricci/Forte: doi Stanislavski ai anilor 2000

„Dirty Dancing” devine musical la Milano 

Romeo Castellucci, un regizor care provoacă „în dulcele stil clasic”

Când Falstaff citează din Nietzsche, Kafka şi Orson Welles

Cine sunt noii dramaturgi italieni?

Viaţa lui Aung San Suu Kyi pe scena Teatrului din Ravenna

Peter Brook explorează nuanţele necunoscute ale minţii

Roman Polanski, regizor de musical la Paris

Eduardo De Filippo, 30 de ani de la moarte

Dario Fo se întoarce în televiziune cu povestea Sfântului Ambrozie

Filmul „Casablanca”, un mit născut dintr-o piesă de teatru

Jeroen Verbruggen, un coregraf pop care urăşte comparaţiile

Cazul Lehman Brothers la Piccolo Teatro din Milano

„Antigona” africană în interpretarea tinerilor actori din Senegal la Prato

Lindsay Kemp: 76 de ani fără un pas greşit

S-a stins din viaţă Luca Ronconi, ultimul regizor vizionar din teatrul contemporan

„Segreti d’autore”, Festivalul Mediului, Ştiinţelor şi Artelor de la Cilento (Salerno)

Marcidofilm!, un nou teatru la Torino

Nouvelle Vague pe scena Teatrului Carignano din Torino

Globe Theatre prezintă „Hamlet” în 197 de teatre din lume

Shakespeare: un spectacol, o epocă, un afiş

„Numele trandafirului”, ultimul text teatral gândit de Umberto Eco

Pacienţii în sală, medicii pe scenă!

Daţi-i un teatru şi vă construieşte o lume – povestea unui dramaturg de succes

La Milano, „Regele Lear” se joacă în piscină

Într-o cetate medievală se face teatru sărac din idei bogate

Gianfranco de Bosio, un destin, mai multe vieţi

Dario Fo, un artist al Renaşterii în zilele noastre

Suferinţa de a te simţi străin, la Teatrul Elfo Puccini din Milano

În Italia teatrul se face şi în sufragerie

Bologna: la Dom, teatrul este un loc al experienţelor sociale

”Bestie di scena” sau Când teatrul se dezbracă şi se întoarce în peşteri

Un ”Vis de toamnă”, în care eroii sunt morţi de la început

”Madame Pink” şi o viaţă de câine 

Paola Borboni, ”domnişoara teribilă” a teatrului italian

Când regizorii de film se îndrăgostesc de teatrul liric

Yasmina Reza, o artistă discretă, îndrăgostită de Veneţia

20 de ani fără Giorgio Strehler

logo revista teatrala radio

Arhiva rubricii Evocări

Arhiva rubricii Portrete

Arhiva rubricii Corespondență

costintuchilaROMA CAPUT CULTURAEGrazia Deledda,luigi pirandello,Michela Murgia,Quasi Grazia,roma,teatre la roma,Teatrul India din Roma
Roma caput culturae, rubrică de RALUCA NIŢĂ ”Da, este pentru prima oară în viaţa mea când urc pe o scenă şi joc teatru. De aceea, cred că va fi şi ultima”, mărturiseşte Michela Murgia, scriitoare notabilă de origini sarde, care a debutat anul acesta pe scena Teatrului India din Roma...