de RALUCA NIȚĂ

regizori de film la opera milano roma

De la Woody Allen la Sofia Coppola, de la Gabriele Salvatores la Marco Bellocchio, este tot mai lungă lista regizorilor de film care astăzi se dedică operei. Datorită lor, teatrul liric încasează sume de bani cu adevărat “pop”.

Gabriele Salvatores (Premiul Oscar cu filmul Mediterraneo în 1991) a avut de curând premiera cu Coţofana hoaţă de Gioachino Rossini la Teatrul Scala din Milano, sub bagheta dirijorului Riccardo Chailly. Scenografia monumentală a spectacolului a fost realizată în atelierele-laborator ale teatrului care din 2001 sunt găzduite în fostele oţelării Ansaldo.

Cotofana hoata foto Il Giorno

”La Gazza ladra” (”Coțofana hoață”), Scala din Milano. Foto: Il Giorno

Melodrama Coțofana hoață este povestea unei fiice tinere de la țară (Ninetta), condamnată la moarte pentru culpa de a fi furat argintăria unui fermier bogat (Fabrizio Vingradito). În ultima clipă este descoperit adevăratul “hoț”: o coțofană.

În viziunea lui Salvatores, coţofana în colivie devine o tânără acrobată, o artistă care provine din mediul aşa-zisului nouveau cirque. Stă în permanenţă pe scenă, gestionează schimbările de decor, atârnând de un enorm laţ care simbolizează inevitabila execuţie capitală.

La gazza ladra foto La stampa

”La Gazza ladra”. Foto: La Stampa

Opera a fost compusă de Rossini în anul 1817 tocmai pentru Teatrul Scala din Milano, unde s-a bucurat de un enorm succes încă de la premieră, după cum spune un cronicar de excepţie din epocă, Stendhal.

Din cele trei ore de muzică, însă, după numai 30 de ani circula doar spumoasa uvertură pe care în 1971 o va folosi Stanley Kubrick în scenele de o teribilă violenţă din filmul Portocala mecanică.

Andrea-Chénier

Dar Gabriele Salvatores nu este unicul regizor de film îndrăgostit de teatrul liric. Aproape simultan, la Roma, mai precis la Teatro dell’Opera, Marco Bellocchio regiza Andrea Chénier de Umberto Giordano, din care publicul îşi aminteşte cu siguranţă aria ”La mamma morta”, ascultată şi comentată de actorul Tom Hanks într-o intensă scenă din dramaticul film Philadelphia (1993).

“Faţă de film, opera are o măşinarie de producţie foarte diferită, explică Bellocchio. Cred că Luchino Visconti spunea că în teatru dispui de un singur cadru: cel total. Nu sunt traveling-uri, planuri panoramice. În operă, ca şi în teatru, regizorul trebuie să dea viaţă acelui cadru «total» plecând întotdeauna de la un enorm respect faţă de muzică, aceasta rămânând prioritară”.

Photo © Yasuko Kageyama - Teatro dell'Opera di Roma

”Andrea Chénier”. Foto © Yasuko Kageyama

În stagiunile trecute, Opera din Roma a produs spectacole regizate de Terry Gilliam şi Mario Martone, ca şi prima montare lirică semnată Sofia Coppola, Traviata cu costumele semnate de Valentino. Spectacolul a costat 1.800 000 de euro dar instituţia şi-a recuperat investiţia şi a câştigat încă pe atât. Acelaşi spectacol a fost prezentat la Palau de les Arts din Valencia, iar în toamnă va fi văzut şi de publicul de la Colón din Buenos Aires. Urmează în 2018, Tokyo.

Gurile rele susţin că tendinţa “cross over” se răspândeşte tot mai mult pentru că atrage atenţia mass-mediei. “Dar dacă ar fi vorba despre o modă, am vorbi despre un fenomen trecător”, susţine directorul Operei din Roma, Carlo Fuortes. “Cred însă că este vorba de o confirmare a puterii de atracţie pe care o are opera faţă de alte forme expresive: nu doar film, ci şi arte vizuale sau modă.” (William Kentridge va monta tot aici, în luna mai Lulu de Alban Berg).

Bilanţul Operei din capitala Italiei îi dă dreptate. în perioada 2014–2016 de când este director Fuortes, încasările au crescut cu 51% (12 milioane de euro în 2016) iar numărul spectatorilor a crescut cu 28%, din care un sfert sunt tineri.

“Regizorii de film la Operă? Nu e ceva nou”, afirmă Alexander Pereira, directorul Teatrului Scala din Milano. Aşa este. În ultimele decenii s-au dedicat teatrului liric regizori ca Woody Allen, William Friedkin, Dario Argento şi mai recent Pablo Lorrain şi Michael Haneke. “Cred însă că este foarte important faptul că au avut experienţe regizorale în teatru, ca Salvatores spre exemplu”, explică Pereira.

Şi bilanţul Teatrului Scala cu acest tip de propuneri artistice este pozitiv. În 2013 numărul spectatorilor era de 332 783 , anul trecut a fost de 424 641.

Încă nu a fost anunţat oficial, dar se pare că şi premiera din 7 decembrie va fi regizată tot de un regizor de film: Mario Martone.

Hitchcock spunea despre film că “este ca viaţa, fără părţile plictisitoare”. Transpus în operă, oare nu e acelaşi lucru?

Corespondenţă de la Roma

Gioachino Rossini, Uvertura operei La Gazza ladra, Filarmonica din Viena, dirijor: Claudio Abbado, Concertul de Anul Nou, 1991

raluca-nita

Raluca Niță

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Roma caput culturae de Raluca Niță

Alte articole de Raluca Niță: Compania Ricci/Forte: doi Stanislavski ai anilor 2000

„Dirty Dancing” devine musical la Milano 

Romeo Castellucci, un regizor care provoacă „în dulcele stil clasic”

Când Falstaff citează din Nietzsche, Kafka şi Orson Welles

Cine sunt noii dramaturgi italieni?

Viaţa lui Aung San Suu Kyi pe scena Teatrului din Ravenna

Peter Brook explorează nuanţele necunoscute ale minţii

Roman Polanski, regizor de musical la Paris

Eduardo De Filippo, 30 de ani de la moarte

Dario Fo se întoarce în televiziune cu povestea Sfântului Ambrozie

Filmul „Casablanca”, un mit născut dintr-o piesă de teatru

Jeroen Verbruggen, un coregraf pop care urăşte comparaţiile

Cazul Lehman Brothers la Piccolo Teatro din Milano

„Antigona” africană în interpretarea tinerilor actori din Senegal la Prato

Lindsay Kemp: 76 de ani fără un pas greşit

S-a stins din viaţă Luca Ronconi, ultimul regizor vizionar din teatrul contemporan

„Segreti d’autore”, Festivalul Mediului, Ştiinţelor şi Artelor de la Cilento (Salerno)

Marcidofilm!, un nou teatru la Torino

Nouvelle Vague pe scena Teatrului Carignano din Torino

Globe Theatre prezintă „Hamlet” în 197 de teatre din lume

Shakespeare: un spectacol, o epocă, un afiş

„Numele trandafirului”, ultimul text teatral gândit de Umberto Eco

Pacienţii în sală, medicii pe scenă!

Daţi-i un teatru şi vă construieşte o lume – povestea unui dramaturg de succes

La Milano, „Regele Lear” se joacă în piscină

Într-o cetate medievală se face teatru sărac din idei bogate

Gianfranco de Bosio, un destin, mai multe vieţi

Dario Fo, un artist al Renaşterii în zilele noastre

Suferinţa de a te simţi străin, la Teatrul Elfo Puccini din Milano

În Italia teatrul se face şi în sufragerie

Bologna: la Dom, teatrul este un loc al experienţelor sociale

”Bestie di scena” sau Când teatrul se dezbracă şi se întoarce în peşteri

Un ”Vis de toamnă”, în care eroii sunt morţi de la început

”Madame Pink” şi o viaţă de câine 

Paola Borboni, ”domnişoara teribilă” a teatrului italian

logo revista teatrala radio

Arhiva rubricii Portrete

Arhiva rubricii Corespondență

costintuchilaOPERĂAlban Berg,Andrea Chénier,Ansaldo,Coţofana hoaţă,Gabriele Salvatores,hitchcock,La gazza ladra,La Traviata,Luchino Visconti,Lulu,Marco Bellocchio,Mario Martone,mediterraneo,Opera din Roma,Philadelphia,portocala mecanica,regizori de film,regizori de operă,Riccardo Chailly,Scala din Milano,Sofia Coppola,stanley kubrick,Terry Gilliam,Tom Hanks,Traviata,woody allen
de RALUCA NIȚĂ De la Woody Allen la Sofia Coppola, de la Gabriele Salvatores la Marco Bellocchio, este tot mai lungă lista regizorilor de film care astăzi se dedică operei. Datorită lor, teatrul liric încasează sume de bani cu adevărat “pop”. Gabriele Salvatores (Premiul Oscar cu filmul Mediterraneo în 1991) a...