Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE

cronica de teatru radiofonic de cristina chirvasie o repetitie moldoveneasca

sigla cronica de teatru radiofonicÎntotdeauna m-au ademenit povestirile despre teatru. Porneam în călătorii fascinante printre gradenele amfiteatrelor antice, mă strecuram printre corişti, mă îngrozeam de satirii cu coarnele lor de ţap, apoi mă piteam, cât ai clipi, în spatele scenelor comedianţilor dell’arte, adulmecând fumul cald al făcliilor. Îmi plăcea înghesuiala din balcoanele teatrului elisabetan, iar ceva mai târziu am învăţat să mă ascund în cuşca sufleorului. Dar cel mai mult îmi plăcea când puteam să mă plimb prin culisele largi, cu „pantalonii” lor bine întinşi, de unde puteam privi scena în voie. Captivanta scenă! Magnetul oamenilor de teatru!

Ei bine, printre aventurile mele imaginare nu se putea să nu ajung la teatrul nostru şi mă opream destul de des la o perioadă cuprinsă între mijlocul veacului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea. Alegeam acest răstimp pentru că are un parfum distinct, cu gust de… Caragiale.

Dar nu vreau să vă vorbesc despre Caragiale, cel care avea să reformuleze prin doar opt comedii şi-o dramă arta dramatică românească, ci despre unul dintre unchii lui, dinspre tată. Şi mai precis, vreau să-l pomenesc pe Costache Caragiale. Precum ştiţi, Ion Luca Caragiale a avut doi unchi, ambii artişti dedicaţi scenei româneşti, care-şi doreau un teatru adevărat şi, mai cu seamă, un teatru cu un repertoriu naţional.

Costache_Caragiale

Costache Caragiale

Menţionat cu parcimonie de istoria literară, Costache Caragiale a prins o revoluţie. Un eveniment istoric atât de important ca Revoluţia de la 1848 nu putea să nu creeze resorturi puternice pentru tânărul de 33 de ani care iubea cu ardoare scena. Acest tânăr, care debutase recitând versuri pe scena Teatrului Momolo este începutul dinastiei Caragiale! El avea să fie primul director al Teatrului cel Mare din Bucureşti.

Actor, dramaturg, regizor, traducător, director de trupă şi de teatru şi, nu în ultimul rând, iscusit dascăl de artă dramatică, rival fără voie al perifanului Matei Millo, Costache iubea naturalul. Un natural care lipsea cu desăvârşire de pe scenele acelor timpuri. De altfel tocmai din această cauză avea să sfârşească, după 17 de ani de teatru, într-o sărăcie lucie, exact în anul în care Teatrul lui cel Mare a căpătat numele de Teatru Naţional.

inceputurile teatrului romanesc familia caragiale

De la dramaturgul Costache Caragiale nu s-au păstrat decât patru texte care demonstrează vivacitatea sa dramatică şi, din perspectivă literară vorbind, o tehnică originală a dialogului cu un limbaj colorat, bine armonizat cu vremurile. Costache nu era un iluminist,  ci un revoluţionar în deplinul sens al cuvântului. Voinţa lui teatrală era activă, reformatoare şi, mai cu seamă, patriotică. Aceste însuşiri devin în cariera sa titluri de noblețe. Vocaţia comică, acrimonioasă, plină de inventivitate şi vervă dramatică este vocea lui Costache Caragiale, este moştenirea pe care a lăsat-o ca o provocare de nerefuzat pentru viitorime, dar care, în chip tragic, l-a condamnat la… uitare. Să nu trecem cu vederea totuşi că fascinanta şi aventuroasa lume a teatrului a fost, este şi va fi prin însăşi condiţia ei, un climat propice pentru triumfuri, dar din păcate şi pentru ranchiune.

Caragiale anticipat de… Caragiale. Aşa ar putea suna o butadă potrivită cu ceea ce a izbutit să realizeze Costache Caragiale în teatrul românesc. El şi-a anticipat nepotul inclusiv prin conţinutul dramatic al unora dintre textele sale şi asta numai dacă ne gândim la Zaraful său politic care devansează în chip evident Scrisoarea pierdută… Dinamica personajelor sale este ca o preîntâmpinare a tipicului dramatic al genialului Conu Iancu care, la numai câţiva ani distanţă de unchiul său, va împlini moştenirea literară pe care o dobândise pe linie paternă.

o repetitie moldoveneasca de costache caragiale

Grafica CD: Ion Andrei Puican

Dar să dăm ceasul mai repede, făcând un pas de 170 de ani şi să ne oprim în anul 2014, atunci când la Clubul Ramada-Majestic din Bucureşti a fost audiată producţia Teatrului Naţional Radiofonic O repetiţie moldovenească sau Noi şi iar Noi, o adaptare a textului scris de Costache Caragiale în anul 1844 semnată de Costin Tuchilă. Difuzată în premieră în anul 2003, farsa lui Costache Caragiale este o surpriză. Mai bine spus, încă o surpriză de proporţii pe care ne-a făcut-o mult regretatul regizor Cristian Munteanu. De altfel audiţia de la Majestic a fostul miezul unei emoţionante evocări a strălucitorului actor Ştefan Iordache, la trecerea celor 6 ani de la plecarea sa dintre noi.

Originala farsă a lui Costache Caragiale este un text-document, fiind punctul zero de la care putem vorbi despre o dramaturgie naţională. Un text neaşteptat, construit pe motivul teatrului în teatru, un uimitor şi savuros tablou al moravurilor şi apucăturilor teatrale de la mijlocul veacului al XIX-lea. Un document cu valoare de dicţionar teatral post-paşoptist în care termeni ca teatru, teatralitate, moft, ironie, comedie, parodie, modernism, naturalism şi caragialism sunt confirmaţi ca performanţă. O situaţie simplă, de viaţă, pur realistă, tradusă în termeni dramatici, farsa îşi declină verbele la timpul prezent, curat, fără complicaţii. Poate că la o simplă lectură textul al putea părea indigest şi steril, dar decriptat în această formulă radiofonică el devine o delectare. O gustare moldovenească în termeni teatrali.

cristian-munteanu

Cristian Munteanu

Spectacolul lui Cristian Munteanu, ingenios construit, este încântâtor nu numai pentru că are o distribuţie de excepţie, aşa cum de altfel au toate producţiile care îi poartă semnătura, ci şi printr-o articulare naturală a filonului dramatic. Cristian Munteanu pare că s-a jucat cu acest text, nu că textul a fost jucat. Partitura rolului Costache Caragiale, în ipostază de regizor, cuprinsă în portofoliul dramatic al maestrului Ştefan Iordache este memorabilă. Tandemul teatral Munteanu-Iordache devine ideal printr-o delegare de funcţii. Cristian Munteanu i-a împrumutat personajului Costache Caragiale o parte din atributele identitare ale unui regizor. Ştefan Iordache le-a dat finalitate actoricească. Ascultând spectacolul ai senzaţia că spaţiul dedicat pantalonilor scenei, despre care vorbeam mai devreme, îţi aparţine nu numai la nivel auditiv, ci şi vizual. E ca şi cum te-ai uita pe gaura unei chei care a ferecat mult timp o uşă demult uitată şi prin care descoperi o lume reală, la fel de reală ca aceea din care faci parte.

stefan iordache

Ștefan Iordache

Domnul Greceanu, actor (interpretat cu voluptate de Valentin Teodosiu), domnul Idieru, actor (surprins de George Ivaşcu cu acribia-i specifică), domnul Boian, sufleorul (intuit cu o delectare teatrală unică de regretatul Dumitru Rucăreanu), domnul Masé, directorul (al cărui temperament şi mecanism psihologic a fost admirabil pătruns de inconfundabilul Virgil Ogăşanu) şi, nu în ultimul rând, doamna Masé, actriţa (ale căror coordonate dramatice au fost radiografiate şi etalate în amănunt de neuitata Ruxandra Sireteanu). Toate acestea sunt personaje reale. Actorii şi regizorul, sufleorul, directorul, femeia de serviciu şi maşinistul devin personaje ale teatrului în teatru, generând un spectacol suculent, cu accente moderne certe.

george marcu radio

George Marcu în Studioul „Mihai Zirra” al Radiodifuziunii. Fotografie de Renata Rusu

Există câteva momente în acest spectacol – amprente sonore unice – care, cu siguranţă, au fost create intenţionat de Cristian Munteanu pentru a rămâne în memoria auditoriului. Acest lucru s-a putut petrece şi datorită colaborării cu un excelent muzician de radio, compozitorul George Marcu, cel care a semnat partitura sonoră şi versurile cântecelor. Zornăitul banilor, cântecul femeii de serviciu sau cel al maşinistului abţiguit sunt de un comic remarcabil.

costache caragiale o repetitie moldoveneasca adaptare de costin tuchila

Aşadar, merită să te azardezi în timp. La fel cum meritariseşte să te uiţi şi prin gaura cheii istoriei. Vei fi frapat de poveşti care şi astăzi ar putea fi scrise cu aceleaşi cuvinte. Trebuie doar să faci o repetiţie. O repetiţie a trecutului pentru prezent. În orice loc ar fi trăit el. Noi rămânem aceiaşi… noi. Noi şi iar noi.

O repetiţie moldovenească sau Noi şi iar noi, farsă compusă de Costache Caragiale la anul 1844, martie 17, pentru plăcerea și pitrecerea a vreo câțiva prieteni. Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Ștefan Iordache, Virgil Ogăşanu, Valentin Teodosiu, Dumitru Rucăreanu, Ruxandra Sireteanu, George Ivaşcu, Dumitru Chesa, Sorin Gheorghiu, Silvia Codreanu, Eugen Racoţi, Ioana Chelaru. Muzica originală şi versurile cântecelor: George Marcu. Au acompaniat: Grigore Marian (vioară) şi Radu Nelu (ţambal). Redactor: Puşa Roth. Regia de montaj: Florina Verdeş şi Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare difuzată în premieră în 18 mai 2003. Redifuzată marți, 30 septembrie 2014, ora 19.00, la Radio România Cultural.

Fragment din spectacol

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

cronica de teatru radiofonic in revista teatrala radio

logo revista teatrala radioAlte cronici de Cristina Chirvasie:

Trei legende într-un singur spectacol

Un funt pentru datorie sau Moneda lui Puican

Lanţurile uriicristina chirvasie

Liftul societăţii sau liftingul sentimental

Lecţiile lui Mary Poppins

Livada ca vis

Moștenirea Cehov

Pura lentilă a lumii

Multiviziunile unui titan

Revolta absurdului sau Gingaşa balanţă a echilibrului

„A fost odată…” revine!

Scala și escalele puterii

„Cymbeline” sau strania poveste a unui romance

Iona sau Răzbirea spre lumină

Insomniile lui Gregor sau Metamorfoza închipuirii

Jocul cu fantasme sau Imponderabila senectute

Aparent… o comedie despre dragoste

Lăuntrul exemplar

Râs oficial. Suflet absent

Monodrama unei despărţiri anunţate

La sud de copilărie sau metafora lui Harper Lee

Seducătorul din Sevilla sau Comedia cu gust de dramă

Tandrul Clemenceau

Când istoria devine doină

Shakespeare festiv

logo revista teatrala radioVezi și: Efectul Cristian Munteanu

Un prieten up-to-date

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICcostin tuchilă,cristian munteanu,cristina chirvasie,familia caragiale,farsă,george marcu,începuturile teatrului radiofonic,matei millo,moft,o repetitie moldoveneasca,parodie,perifan,ruxandra sireteanu,ștefan iordache,teatru radiofonic fonoteca de aur,text document despre teatru,zaraf politic,zornăitul banilor
Cronică de teatru radiofonic de CRISTINA CHIRVASIE Întotdeauna m-au ademenit povestirile despre teatru. Porneam în călătorii fascinante printre gradenele amfiteatrelor antice, mă strecuram printre corişti, mă îngrozeam de satirii cu coarnele lor de ţap, apoi mă piteam, cât ai clipi, în spatele scenelor comedianţilor dell’arte, adulmecând fumul cald al făcliilor....