de COSTIN TUCHILĂ

ipar de costin tuchila linotip culegere mecanica

De la Berlin, în 1910, Caragiale îi trimitea editorului de la „Adevărul” o scurtă epistolă, alături de corectura a doua a volumului Schițe nouă, care urma să apară în acel an, tipărit de Atelierele „Adevărul”. Acest ultim volum apărut în timpul vieții autorului conține, între altele, povestirile fantastice Kir Ianulea și Calul dracului. Pe un ton elegant dar ferm, scriitorul se arată intrigat de greșelile de tipar, preacoperta caragiale schite noua editia princeps adevarul 1910 multe și schimbând înțelesul textului, mai ales că era vorba de ultimele coli din corectura a doua, când se presupunea că erorile de culegere semnalate la prima corectură fuseseră îndreptate. Firește, orice autor e deranjat de greșelile de tipar care pot mutila un text. Se știe cât de meticulos și de grijuliu era Caragiale cu textul dat la tipar, atent fiind la orice semn care ar fi putut dăuna frazei sale. Era, cu o expresie care s-a încetățenit, „moș virgulă”. Dar cum să nu fie intrigat când vedea că în rândurile respective, în loc ca textul să fie în sfârșit corect, apăruseră greșeli noi. De ce apăruseră noi greșeli e ușor înțeles și Caragiale, care avea o practică îndelungată în gazetărie și în corectura făcută la tipografie, îi explică amicului său. Aceste greșeli erau tributul plătit tehnicii noi a culegerii mecanice, la linotip, care înlocuise culegerea manuală, literă cu literă, făcută de zețar: „cu linotipul, la corectura a doua, când vrei să te dregi, mai rău te strici, căci se îndreptează după corectura primă şi în rândul cu îndreptarea se fac din nou alte mai multe greşeli.” Probabil că linotipiștii vremii nu erau nici ei prea perfecționați…

caragiale corespondenta culegere linotip atelierele adevarul volum proza schite noua

Pentru cei mai puțin familiarizați cu istoria tiparului (căci, vai, linotipul, e de mult istorie!), să explicăm. Linotipul este o mașină de cules, dotată cu o tastatură relativ asemănătoare cu cea a mașinii de scris (ceva mai complexă însă). Linotipistul fixează, conform indicației din manuscris, formatul rândului (lungimea acestuia în cvadrați*), alege caracterul literei și textul iese cules rând cu rând (plăcuțe de plumb, cu literele pe muchie, în relief). Mașina are un cazan în care se topește plumbul și o magazie de matrițe pentru litere, cu caractere și mărimi diferite.

Matrițe și rând cules la linotip

Înainte de apariția acestei mașini, complexă pentru vremea ei, textul se culegea manual, adică literă cu literă, de către zețar. Avantajul linotipului este viteza de culegere și, implicit, aranjarea cuvintelor în rânduri. Zețarul, devenit paginator, ia aceste rânduri și le așează în ordine în pagină (o ramă metalică). Dezavantajul este că, dacă apare o greșeală într-un cuvânt sau dacă nu ai cules un semn de punctuație, trebuie să reculegi întregul rând, cu riscul de a face, din grabă sau neatenție, altă greșeală.

linotipul ottmar mergenthaler

Linotipul lui Ottmar Mergenthaler

Linotipul a fost inventat în 1884 de Ottmar Mergenthaler (11 mai 1854–28 octombrie 1899), inventator german stabilit în America, la Baltimore, în 1872. Mașina s-a răspândit repede și în Europa, iar spre sfârșitul secolului al XIX-lea și mai ales în primii ani ai celui următor, este evident că marile tipografii din România, cum era și cea a ziarului „Adevărului”, aveau deja linotipuri.

linotip1889 america tipar clasic cu plumb culegere mecanica

Linotip, 1889, America

Tiparul înalt, cu plumb, a început să piardă teren în fața celui modern, offset, apoi în tehnică digitală, foarte târziu, în deceniul al șaptelea al secolului trecut, coexistând însă o lungă perioadă. La noi, în primii doi-trei ani de după 1990, încă mai existau tipografii sau secții de tipar înalt, implicit culegere la linotip. Sigur, față de perioada de început, lucrătorii la aceste mașini se perfecționaseră foarte mult, de la viteza de culegere, adevărat dans pe tastatura mașinii, la acuratețea textului cules. Ca și la mașina de scris, unii culegeau după metoda oarbă, fără a se uita pe taste. Și nu erau puțini linotipiștii care culegeau pagini întregi de manuscris fără greșeală.

Revenind la scrisoarea lui Caragiale, pe care vă invit s-o citiți mai jos, ea fost publicată prima dată într-un articol nesemnat, apărut la o săptămână după moartea scriitorului, în 16 iunie 1912, în ziarul „Dimineața”, cu titlul I. L. Caragiale și linotipul.  

——————

*) Cvadrat (quadrat), unitate de măsură în tehnologia tipografică tradițională, având 18,04 mm (48 de puncte).

Scrisoarea lui I. L. Caragiale către redacția ziarului „Adevărul”

1910

Stimate amice, iată şi corectura a doua pe sfârşitul volumului. Trebuie să mărturisim împreună că, pentru o corectură a doua, este prea bogată în greşeli. Eu v-am mai atras atenţia în privinţa a ceea ce constatasem: că, cu linotipul, la corectura a doua, când vrei să te dregi, mai rău te strici, căci se îndreptează după corectura primă şi în rândul cu îndreptarea se fac din nou alte mai multe greşeli. Pentru convingerea dv., v-am lipit pe corectura a doua câteva mustre din întâia: veţi vedea şi dv., la locurile însemnate cu un cerc roşu, că la corectura întâia acele greşeli nu existau. Aşadar, vă rog trimiteţi-mi îndată o revizie pe aceste din urmă coale. Vă alătur şi Cuprinsul volumului. Rog, măcar acest Cuprins să se culeagă cu mâna, nu cu linotipul.

În coalele tipărite pe cari le-am primit până acum (1–7 inclusiv) s-au strecurat, tot din pricina linotipului, câteva greşeli grave, cari strică cu totul înţelesul textului.

Pentru acestea trebuie neapărat să dăm o Erată la finele volumului, înainte de Cuprins. Aşadar, aştept cât mai degrabă revizia pe coalele 8 şi 9, precum şi Cuprinsul, corectura întâia. Împreună cu acelea revizuite definitiv, vă trimet şi Erata, la care sper că nu ne va mai trebui încă o Erată. Şi această Erată, rog să se culeagă tot cu mâna.

În aşteptare, vă salut pe toţi de la „Adevărul” cu frăţească dragoste.

Al dv. prietin devotat,

Caragiale

P.S. – Se înţelege că, împreună cu revizia, îmi trimiteţi şi corectura a doua a mea, ca să am după ce revizui.

——————

Scrisoarea a fost publicată prima dată în articolul, nesemnat, I. L. Caragiale şi linotipul („Dimineaţa”, IX, nr. 2974, 16 iunie 1912, p. 3), de unde a reprodus-o Şerban Cioculescu în ediţia  I. L. Caragiale, Opere, VII, Corespondenţă, Fundaţia Regală pentru Literatură și Artă, Bucureşti, 1942, p. 315–317. Retipărită în vol. I. L. Caragiale, Opere, ediția a doua, revăzută și adăugită de Stancu Ilin, Nicolae Bârna, Constantin Hârlav, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, București, 2011 vol. V, p. 1–2. „Nu am văzut originalul, dar am colaţionat textul din volum cu cel din ziar  şi am corectat o greșeală de tipar, introducând cuvântul lipsă (în Opere, VII) în expresia: «se fac din nou alte mai multe greşeli». Datarea, aproximativă, 1910, stabilită de Şerban Cioculescu, după referinţele din textul scrisorii la volumul Schiţe nouă, Atelierele «Adevărul».” (Nota editorilor, ed. cit., 2011).

costin tuchila

Costin Tuchilă

logo revista teatrala radioAlte articole de Costin Tuchilă:

„Muntele” de D. R. Popescu, la Teatrul Național Radiofonic

„Scene din viaţa lumii mari” de N. V. Gogol

Domnișoara Iulia

De la teatru la operă sau câteva curiozităţi

Shakespeare şi Ziua Sfântului Valentin

Colecție de mușatisme

Gina Patrichi în „Livada de vișini”

Semicentenar George Vraca

20 de ani de la plecarea lui George Constantin

„Insomniile lui Gregor” de Nicolae Sirius, în premieră absolută la Teatrul Național Radiofonic

Coca Andronescu sau „tainica minune a râsului”

Sică Alexandrescu – vocația capodoperei

Coca Andronescu în „Câinele grădinarului” de Lope de Vega

Coca Andronescu în sceneta „Un scos din pepeni”

„Roman de Bucureşti” de Pușa Roth, la Teatrul Național Radiofonic

Mihai Popescu în „Egmont” de Goethe

Ștefan Iordache în „Richard al III-lea” de William Shakespeare

Ștefan Iordache în rolul lui Costache Caragiale

Mircea Albulescu în piesa „Ieri după Shakespeare” de Puşa Roth

Evocare Adrian Pintea la Majestic

„Hagi-Tudose”, cel mai vechi spectacol de teatru radiofonic pe bandă magnetică, păstrat în Fonoteca de Aur

„Martori ai istoriei” de Pușa Roth, singurul serial de teatru radiofonic dedicat Revoluției din decembrie 1989

Édouard de Max, „Prințul tuturor celor ce nu trebuie făcute”

Cehov – 155

Medalion Cristian Munteanu 

Moartea lui Ivan Ilici

„Stăpân pe mine sunt, stăpân pe Univers”

Pagina Istoria Teatrului Național Radiofonic

În pregătire la Teatrul Național Radiofonic: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Eminescu la Radio România

Ruxandra Sireteanu în „Discurs într-un ciorap”, dramatizare radiofonică de Pușa Roth după volumul „Confidențe fictive” de Nina Cassian

V-ar plăcea un stat condus exclusiv de femei?

„La Vulpea Roşie” de Puşa Roth la Radio România Cultural

Un monolog tulburător: „Aiax” de Hristos Ziatas

Teatrul Național Radiofonic: „Mantaua”, dramatizare de Pușa Roth după nuvela lui N. V. Gogol

Bravul soldat Švejk

Aniversare Dumitru Radu Popescu la Teatrul Național Radiofonic

Privire asupra teatrului lui D. R. Popescu

Reîntâlnire cu Édith Piaf

Actorul poet

Un „nevinovat” ringhişpil…

Lumea ca moft

Ion Vova, „Domnul Radio”

„Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker la Teatrul Naţional Radiofonic

În pregătire la Teatrul Naţional Radiofonic: „Pisica verde” de Elise Wilk

Urmuz, „profetul revoltei literare internaţionale”

De la Trigeu la Falstaff – recital Dorel Vișan

O savuroasă farsă clasică: „Doctorul zburător” de Molière

În curând, „Salonul roșu”, scenariu radiofonic de Pușa Roth după romanul lui August Strindberg

„Tirania, o boală ciclotimică a istoriei”

Program dedicat lui Mircea Albulescu la Teatrul Național Radiofonic

„Solii păcii” de Ștefan Petică la Teatrul Național Radiofonic

logo-revista-teatrala-radioVezi: Arhiva Caragiale

costintuchilaCARAGIALEcaragiale si greselile de tipar,corespondenta caragiale,kir ianulea,linotip,schite noua caragiale editia princeps 1910,tipar inalt,ziarul adevarul
de COSTIN TUCHILĂ De la Berlin, în 1910, Caragiale îi trimitea editorului de la „Adevărul” o scurtă epistolă, alături de corectura a doua a volumului Schițe nouă, care urma să apară în acel an, tipărit de Atelierele „Adevărul”. Acest ultim volum apărut în timpul vieții autorului conține, între altele, povestirile...