Cronică de teatru de VLAD LUNGU

Casa cu nebuni cronica de teatru

Sâmbătă, 2 decembrie 2017, am pătruns pentru prima dată pe tărâmul poveştilor tălmăcite în limbaj nonverbal, localizat în incinta Teatrului Masca, imperiu artistic creat de domnul Mihai Mălaimare în urmă cu 27 de ani. De obicei urmăresc cu interes inovatoarele producţii ale acestei instituţii, organizate în aer liber, în cadrul unor evenimente desfăşurate în Bucureşti sau în alte oraşe din ţară, cum ar fi Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă Bucureşti (ediţia a IX-a, 1–30 iulie 2017) şi Festivalul Sinaia Forever (ediţia a XXIII-a, 6–8 octombrie 2017).

Teatrul Masca

Teatrul Masca

Încă de la intrare îţi dai seama cu uşurinţă că este un loc cu totul aparte, sugerat şi prin deviza ”Un altfel de teatru”, în care bannere de dimensiuni impresionante anunţă o nouă premieră a stagiunii de interior (4 noiembrie 2017): ”Casa cu nebuni”, bazată pe scrierile lui George-Mihail Zamfirescu (în principal pe romanul ”Maidanul cu dragoste”, publicat în anul 1933), singurul spectacol promovat de Teatrul Masca în acest sfârşit de an. Într-un decor de sărbătoare, atrag atenţia tricolorul arborat pe faţada clădirii, semeţul brad din curte împodobit cu globuri şi luminiţe multicolore, amfiteatrul cuprins de licăre ce găzduieşte vara diverse spectacole, dar şi casa de bilete decorată sub forma unei sere în care tronează ghivece cu mandarini şi ficuşi. În interior, atmosfera Crăciunului a pus stăpânire peste tot, în centru remarcându-se un frumos brad ornat în jurul căruia voiajează liniştit un trenuleţ de jucărie, iar lângă acesta sunt expuse diferite pachete, cadouri, cărţi, tablouri. Dacă în foaier avem de a face cu un peisaj de poveste, pe scenă se transpune, în contrast, lumea mahalalei de la marginea Bucureştiului interbelic, dominată de insalubritate, sărăcie, vise spulberate şi destine frânte.

Casa cu nebuni

Acest loc (numit ”Casa cu nebuni”, din cauza deselor scandaluri de aici) surprinde o comunitate care-şi acceptă (in)voluntar condiţia umană, izolată de exterior, captivă într-un cerc magic, în care trăiesc 15 suflete de vârste şi tipologii diferite, după cum aflăm din intro-ul spectacolului, din vocea naratorului, singura auzită pe parcurs (excepţie făcând-o unele sunete − murmur şi exclamaţii − ale personajelor, dar şi romanţa tristă interpretată de ţiganca Safta): grecul Tino Stavros (Nicolae Pungă), proprietarul unei simigerii şi soţia lui, Maro (Cristiana Savu), Gore (Valentin Mihalache), hamal la gară, şi soţia lui, ţiganca Safta (Ana Maria Pîslaru), fostă cântăreaţă prin cârciumile mahalalei, Mădălina picior de lemn (Alina Bondoc), văduva aflată într-un permanent conflict cu fetele de moravuri uşoare Sultana (Cristina Panait) şi Domnica (Laura Dumitraşcu Duică), dar şi cu mama lor, Tinca (Dora Iftode), ţintuită într-un scaun cu rotile şi căsătorită cu Pascu (Alexandru Budacă), Fana (Amalia Popa), sora cea mică a Sultanei şi a Domnicăi şi prietena de nedespărţit a tânărului Iacov (Alexandru Ionescu), Ivan (Eugen Fetescu), rusul revoluţionar devenit pantofar, domnul Stârcu (Sorin Dinculescu) şi Salomia (Alina Crăiţă), proprietara casei închiriate, care, deşi căsătorită, trăieşte cu Fane (Nicolai Popescu), un fost puşcăriaş renumit pentru hoţiile petrecute în mahala.

Casa cu nebuni imagine spectacol

Într-un loc în care nu există moralitate, în care sufletele personajelor sunt înnegrite, pline de tare, doi tineri încep să cunoască şi să trăiască primele clipe de iubire pură, în cel mai frumos moment poetic al spectacolului. Lirismul vizual se împleteşte cu cel sonor… Lângă calea ferată, locul de întâlnire al celor doi, Iacov îi oferă Fanei o floare, dar şi aceasta având aceeaşi cromatică cenuşie, tristă precum vestimentaţia şi decorul din jur. Timpul, simbolizat prin apariţia diferitelor faze ale lunii iluminate în nuanţe de mov, se scurge rapid, anotimpurile se succed şi ele, însă mahalaua rămâne aceeaşi… cu aceleaşi conflicte domestice, invidii, insatisfacţii personale, legături extraconjugale, jocuri de cărţi. Doar evadând din acest coşmar al mahalalei, iubirea lui Iacov şi a Fanei va dăinui.

Regizorul Mihai Mălaimare (şi autor al scenariului) a reuşit cu multă măiestrie, naturaleţe şi originalitate să transpună vizual lumea mahalalei cu nume ruşinos creată de G.-M. Zamfirescu, punând accentul pe relaţiile dintre personaje şi nu pe acţiunea în sine a spectacolului.

Mimica, gestica și coregrafia mişcărilor (în ralenti − robotizate, mecanizate − sau dinamice − de dans, coordonate de Mirela Simniceanu), însoţite de melodiile interbelice instrumentale sau vocale (inspirat alese de Răzvan Alexandru Diaconu) ne fac să pătrundem în atmosfera de maidan şi al dragostei (iubirea incipientă, adevărată a tinerilor Iacov şi Fana, aventurile de-o noapte ale surorilor Sultana şi Domnica), şi al dramei (agresivitatea frecventă a lui Tino faţă de soţia sa, Maro), şi al veseliei (şicanele dintre blegul Pascu şi soţia lui, Tinca, oloagă înverşunată pe viaţă).

Cristina Panait

Cristina Panait. Sursa foto: Teatrul Masca

Mijloacele artistice se personifică: migălosul machiaj devine un personaj în sine, la fel şi costumele şi spaţiile de joc scenografic (platformele cu scaune, turnuri, scări, calea ferată, locomotiva) ce corespund din punct de vedere cromatic nuanţelor de verde cenuşiu şi gri murdar, iar muzica urmăreşte diversele trăiri ale personajelor, fiind când veselă, când tristă, pe acordurile auzite în Micul Paris.

Tristele sau amuzantele întâmplări ale unor personaje pitoreşti, conflictele, certurile, poveştile de iubire ivite între acestea, primii fiori ai dragostei unor tineri inocenţi ce pot spera doar să evadeze din acest mediu nociv, tragismul pierderii vieţii, lupta pentru supravieţuire într-un colţ uitat de lume, veselia şi duioşia muzicii interbelice, sinergismul dintre impresionanta scenografie axată pe impactul cromatic vizual, fascinantul machiaj şi ingenioasele costume redau sclipitor fresca mahalalei bucureştene, considerente ce pot atribui ”Casei cu nebuni” titlul de cel mai original spectacol al anului 2017.

Vlad-LUNGU

Vlad Lungu

logo revista teatrala radioAlte articole de Vlad Lungu: ”Magazinul de bărbaţi”, fantezie comică pentru femei, cronică de teatru 

Workshop de actorie cu Radu Gabriel la Festivalul ”Film 4 Fun”, Sinaia, 2017

Vezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUBucureşti interbelic,Cristina Panait,cronică de teatru rtr,g m zamfirescu,limbaj nonverbal,maidanul cu dragoste,mihai mălaimare,teatrul masca
Cronică de teatru de VLAD LUNGU Sâmbătă, 2 decembrie 2017, am pătruns pentru prima dată pe tărâmul poveştilor tălmăcite în limbaj nonverbal, localizat în incinta Teatrului Masca, imperiu artistic creat de domnul Mihai Mălaimare în urmă cu 27 de ani. De obicei urmăresc cu interes inovatoarele producţii ale acestei instituţii,...