Cronică de teatru tv de ANI BRADEA

cronica de teatru tv ani bradea revista teatrala radio

cronica de teatru tv siglaÎn 12 ianuarie 2015, Casa de Producție a TVR a difuzat pe programul 2 al Televiziunii naționale spectacolul Ce facem cu violoncelul? de Matei Vișniec, în regia artistică a lui Nicolae Scarlat. Piesa de teatru scrisă într-un singur act are doar patru personaje, a căror identitate nu este importantă, ele numindu-se, în funcție de prezența scenică, Bătrânul cu baston, în interpretarea lui Gheorghe Dănilă, Doamna cu Voal – Camelia Zorlescu, Omul cu ziarul – Claudiu Istodor și Omul cu violoncel, rol jucat de Dan Joițoiu. Spectacolul a avut premiera în 1990. Matei Vișniec a fost un autor cenzurat în mod constat de regimul comunist, motiv pentru care a părăsit țara în 1987 și a cerut azil politic în Franța. După 1989 a devenit foarte prezent pe scenele românești, fiind primul dramaturg care a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească în 1991 cu Angajare de clovn.

matei visniec cronica teatru tv

Matei Vișniec

Continuator al stilului consacrat de Eugen Ionescu, Matei Vișniec abordează în piesa Ce facem cu violoncelul? tema așteptării, temă prezentă și în alte piese ale sale ca Groapa din tavan sau Buzunarul cu pâine, unde starea de expectativă este parte a condiției umane și se datorează unui gol interior de care omul nici nu pare a fi conștient. Aici timpul stagnează, existența încetând să mai fie gândită ca o mișcare continuă și vitală. Scrisă în 1989 ca formă de protest împotriva regimului politic din România, în care arta și artiștii își găseau din ce în ce mai greu un loc și erau tot mai puțin tolerați, piesa a fost lansată în 1990 la televiziunea publică, ulterior înregistrând numeroase montări în teatrele din București și din țară.  

Începutul spectacolului pare a fi o continuare, personajele sunt deja pe scenă, preocupate, mai bine zis plictisite deja, într-o sală de așteptare în care un violoncelist cântă fără a da semne că ar avea de gând să se oprească vreodată. Singurul care intră ulterior în cadru este Omul cu ziarul. Acesta este momentul debutului propriu-zis al acțiunii, când atmosfera se înviorează, personajul provocându-i pe cei doi la dialog și instigându-i astfel împotriva Omului cu violoncel. Până în acel moment Doamna cu voal era convinsă chiar de talentul violoncelistului, comparându-i prestația, mai slabă spune ea, cu cea din ziua precedentă, iar Bătrânul cu baston părea să fi fost indiferent. Aflăm așadar că așteptarea e o stare permanentă, antecamerei în care se află personajele putându-i-se atribui multiple înțelesuri. De la o sală de așteptare obișnuită, oriunde ar fi ea, ca spațiu închis, malefic, la viața ca o așteptare, antecameră a morții (la un moment dat cei trei descoperă că nu există ferestre, ei fiind închiși în propria viziune obtuză asupra existenței) sau încăperea ca metaforă ce sugerează sfârșitul lumii, așteptarea potopului (ploaia de afară care nu se mai termină inducând această idee).

ce facem cu violoncelul matei visniec ani bradea

Pe tot parcursul spectacolului suntem urmăriți de ambiguitatea unei interpretări opuse: Omul cu violoncel ca victimă, amenințat de ceilalți trei care doresc să-l alunge, ba chiar să-l omoare (existând și această ipoteză), sau același personaj ca torționarul celor trei, pe care-i agresează cu muzica sa, aducându-i în pragul nebuniei. În cel de-al doilea caz personajele lui Vișniec se consideră îndreptățite să se revolte. Doamna cu voal, Bâtrânul cu baston și Omul cu ziarul oscilează între apărarea condiției lor reale, mediocre, de ființe anoste, lipsite de preocupări spirituale și revolta împotriva unui sistem care, deși nu are interdicții fățișe (doamna, deranjând cu fumul de țigară, întreabă unde scrie că e interzis fumatul, „aici nu e interzis nimic”), practică o persecuție a indivizilor, violoncelistul fiind plătit de sistemul opresiv, pentru că „de-aia ne omoară cu violoncelul”. Acumularea tensiunilor atinge cote alarmante atunci când, într-o încercare disperată de a-l opri pe violoncelist, Domnul cu baston cântă la muzicuța moștenită din familie, și se dovedește că are un oarecare talent, iar Doamna cu voal dezvăluie calități de soprană. Toate aceste însușiri sunt percepute însă ca fiind vinovății de către Omul cu ziarul, al cărui tată cânta și el la acordeon, „dar numai noaptea în camera lui”. Harul este așadar un handicap ce trebuie ținut în frâu, pentru a nu-i agresa pe oamenii „normali”. „Ce e mult nu e bun, chiar dacă nu e rău” este argumentul decanului de vârstă al grupului, Domnul cu baston, în apelurile insistente de a opri muzica.

matei visniec spectacol tv

În primul sens, Omul cu violoncel poate fi perceput ca victimă. Vorbim în acest caz despre condiția artistului într-o lume total, sau aproape total insensibilă, o lume pentru care arta este calificată drept inutilă și chiar ofensatoare. Viața Omului cu violoncel are un scop diferit de al celorlalți trei, pentru el trecerea timpului nu are alt rost decât de perfecționare a talentului său, de căutare permanentă a modalității de exprimare a unui ideal. De aceea el nu vede și nu aude atunci când vor să-l oprească din cântat, confundându-se într-atât cu muzica încât prezența sa în carne și oase nici nu mai este percepută. El este muzica în sine, dramatică, gravă, răsunând fără oprire. În final îl vor alunga, într-o viziune insinuată îl vor omorî chiar, întrebarea obsesivă din final a Doamnei cu voal, dar și violoncelul rămas, contribuind la inducerea sentimentului de vinovăție. „Dar cu violoncelul ce facem?”, întreabă mereu doamna, în vreme ce personajele celelalte se întorc la preocupările obișnuite, ignorând-o în totalitate. Rămâne mărturie violoncelul: ca obiect de tortură, ca dovadă de neșters a crimei săvârșite, dar și ca metaforă pentru „îngroparea” artei, a cărei evoluție este imposibilă în absența creatorului, a artistului alungat, limitat și îngrădit de un sistem incapabil să-i conștientizeze valoarea. 

cronica de teatru tv ce facem cu violoncelul claudiu istodor gheorghe danila camelia zorlescu

Fotografii din spectacol. Sursa: TVR

Gheorghe Dănilă, în Bătrânul cu baston, întruchipează un personaj matur, cu pretenții de eleganță și autoritate în special datorate vârstei, dar fără o judecată logică și incapabil de a-și argumenta cererile altfel decât prin prisma îngâmfării (are dreptate pentru că e normal să aibă dreptate) și a unei revolte permanente pentru orice situație.

Claudiu Istodor este Omul cu ziarul, reprezentant al unei generații mai tinere dar la fel de inactive. Considerându-se îndreptățit să formuleze opinii, se vrea a fi un lider, dar se dovedește dezinteresat de cei din jur. Aruncând sămânța discordiei, se retrage în spatele celuilalt personaj masculin atunci când se trece efectiv la acțiune. Doamna cu voal, interpretată de Camelia Zorlescu, este un rol ce se conturează în aceeași linie, emblemă a unei categorii cu pretenția de atoateștiutoare, foarte întâlnită în viața de zi cu zi.

Finalul spectacolului poate părea puțin forțat și nu doar incertitudinea stârnită de ieșirea bruscă din scenă a personajului feminin, după ce la intrare, în ușă, abandonează violoncelul, creează această impresie. Dar să nu uităm că și începutul, așa cum am arătat deja, nu este chiar un început, pare tăiat, decapitat. În fond piesa este un semnal de alarmă și din acest motiv trebuie să provoace. Ea atrage atenția asupra unor disfuncționalități, într-o societate închistată în reguli și norme absurde. Întrebarea, rostită cu atât mai insistent cu cât ea nu este auzită de ceilalți, „Dar cu violoncelul ce facem?”, ar putea fi formulată altfel: „Dar cu arta ce facem?

Videoclip

cronica de teatru tv rubrica revista teatrala radio

ani bradea

Ani Bradea

Grafică de Costin Tuchilă. 

logo revista teatrala radioVezi: arhiva rubricii Cronica de teatru tv de Ani Bradea

costintuchilaCRONICA DE TEATRU TVani bradea,antecamera morții,arta sub comunisti,ce facem cu violoncelul? de matei visniec,claudiu istodor,cronica teatru tv,gheorghe danila,nicolae scarlat,omul cu violoncel camelia zorlescu,omul cu ziarul,regimul comunist,tvr
Cronică de teatru tv de ANI BRADEA În 12 ianuarie 2015, Casa de Producție a TVR a difuzat pe programul 2 al Televiziunii naționale spectacolul Ce facem cu violoncelul? de Matei Vișniec, în regia artistică a lui Nicolae Scarlat. Piesa de teatru scrisă într-un singur act are doar patru personaje, a...