de COSTIN TUCHILĂ

aniversare cehov de costin tuchila

Se împlinesc astăzi, 17 ianuarie 2015, 155 de ani de la nașterea lui Anton Pavlovici Cehov (dacă luăm în considerare data pe stil vechi).

A P Cehov 5 mai 1889

A. P. Cehov, 5 mai 1889

Opera lui Cehov este greu de circumscris unui curent, fiind deopotrivă o concluzie, expresia artistică a unui sfârşit de veac – şi un început.

Încercând s-o înscrie într-un curent literar, impresionism, simbolism, naturalism, realism, stabilind izvoarele literare, un fel de arbore genealogic care i-ar cuprinde deopotrivă pe Ibsen, Turgheniev, Ostrovski, dar şi pe autorii antici, comentatorii operei lui Cehov au consimţit că se află în faţa „unuia dintre cele mai tulburătoare fenomene literare”. Cehov este greu de circumscris unui curent, fiind deopotrivă o concluzie, expresia artistică a unui sfârşit de veac – şi un început. Dramaturgia de la mijlocul secolului al XX-lea şi-l revendică pe Cehov tot aşa cum teatrul cum teatrul de la începutul veacului trecut nu este lipsit de influenţa lui. În Cehov găsim atât realismul în înţeles contemporan, cât şi izvoare ale teatrului absurdului. Opera sa rămâne o sinteză deschisă.

„Cehov, ca şi Dostoievski sunt scriitori la care te gândeşti fără să vrei, fiind un fel de automatisme ale epocii noastre.” (Leonida Teodorescu, Dramaturgia lui Cehov, Bucureşti, Editura Univers, 1972).

a p cehov si teatrul modern de costin tuchila revista teatrala radio

Cu siguranţa unei profeţii, autorul Pescăruşului încredinţa hârtiei următoarea frază: „Pe mine mă vor citi în Rusia încă vreo câţiva ani… Apoi, timp de şapte-opt ani nu mă va citi nimeni, pentru a fi reluat mai târziu şi atunci pentru multă vreme…”

În ciuda siguranţei ei, afirmaţia aceasta poate fi ciudată la un autor care, începând să scrie teatru, se arăta profund nemulţumit de lipsa de vocaţie pentru dramaturgie, mărturisită în Scrisori: „Mi-am isprăvit piesa. Sunt mai mult nemulţumit decât mulţumit de ea. Acum, când am recitit-o, mă conving din ce în ce mai mult că nu am stofă de dramaturg”; „Nu prea mi-a reuşit. Trebuie să recunosc că nu mă pricep la dramaturgie”; „Mă simt ca împietrit, nu încerc decât dezgust pentru piesele mele şi revizuiesc în silă corecturile.”

Indiferent de cronologia unor astfel de afirmaţii, cel care revoluţiona limbajul teatral şi însăşi concepţia asupra conflictului dramatic, Anton Pavlovici Cehov (17/29 ianuarie 1860, Taganrog – 2/15 iulie 1904, Badenweiller, Germania), era mai degrabă înclinat să creadă că noutatea, părăsirea canoanelor scenice sunt lipsite de substanţă dramatică; altfel spus, că este prea multă literatură. O aflăm indirect din actul I al Pescăruşului:

Sorin: Nu se poate trăi fără teatru.

Treplev: Trebuie căutate forme noi. Şi dacă aceste forme noi nu sunt, mai bine să nu mai fie nimic. […]

Nina: Piesa dumitale e greu de jucat. Nu are personaje vii.

Treplev: Ce însemnează «personaje vii»? Nu trebuie să înfăţişăm viaţa aşa cum e, sau cum ar trebui să fie, ci cum ne-o închipuim în visurile noastre!

Nina: Piesa dumitale are prea puţină acţiune. Numai literatură. Şi, după părerea mea, într-o piesă trebuie neapărat şi dragoste…” (Traducere de Moni Ghelerter şi Radu Teculescu).

cehov 155 ani de la nastere costin tuchilaÎn „regatul plictisului”, care este scena teatrului cehovian, sunt spulberate vechi adevăruri, cu statut imuabil. Din punct de vedere al conflictului dramatic, deschis, vizibil, definibil, în piesele lui Cehov nu se întâmplă aproape nimic. O spune autorul însuşi: „În piesele mele nu se întâmplă nimic. Oamenii vorbesc şi beau ceai”; „Încerc sentimentul că am văzut tot, dar că mi-a scăpat tocmai esenţialul.”

Chiar şi actul sinuciderii poate fi banal, asemenea tresăririi din final a unei inerţii. Dar, mai mult ca la oricare autor, nevroza inerţiei – maladie a unui secol crepuscular – devine la Cehov tensiune dramatică. La Cehov, „adevăratul ideal implică, printr-o notă esenţială, o imagine realizabilă a umanităţii în genere”, scrie G. Călinescu. Erezia lui este iluzia de a fi întrezărit acest ideal.

 „Cehov, spune G. Călinescu, face parte din familia lui Cervantes şi Molière, adică a acelor genii care au tristeţea veselă.”

Tristeţea veselă: o caracterizare potrivită atât prozei cât şi teatrului cehovian. Între dramă şi comedie, graniţa este, la Cehov, fragilă. De la tragic la ridicol este un singur pas şi el poate fi făcut din inerţie, din plictis sau chiar din dezgust.

Teatrul lui Cehov se naşte din proza sa, nu fără ezitări şi incertitudini.

„Vocaţia teatrală a lui Cehov ia naştere din nuvelistica lui (aşa cum s-a întâmplat mai târziu cu Pirandello şi cum s-ar fi putut întâmpla cu Boccaccio). Este o dezvoltare firească a artei sale de povestitor, a capacităţilor lui de reprezentare vie, elocventă, directă.”(Vito Pandolfi, Istoria teatrului universal, 1964).

piesa neterminata pentru pianina mecanica

Alexandr Kaliaghin (Platonov) în Piesă neterminată pentru pianină mecanică, film de Nikita Mihalkov, 1977

Predilecţia pentru înscernare îl conduce pe autorul Fiinţelor mărunte la teatru, reunind fugarele tuşe de culoare într-o compoziţie unitară. Când, în 1923, a fost descoperit manuscrisul unei piese uriaşe ca dimensiuni, scrisă la 20 de ani, s-a putut observa că marile teme ale teatrului cehovian se află în acest text refuzat de Ermolova la Teatrul Mic din Moscova, gest care îl face pe autor să-şi abandoneze pentru un timp vocaţia dramatică. I s-a spus acestei piese fără titlu Platonov, Un Hamlet de provincie, Don Juan în manieră rusească sau, în filmul antologic al lui Nikita Mihalkov, din 1977, Piesă neterminată pentru pianină mecanică („după Doamna cu căţelul, în  timp, prima veritabilă capodoperă de film cehovian” –  Florian Potra). Temele, motivele, personajele din Platonov se vor împlini în piesele de maturitate: o lume care moare, cea a aristocraţiei, şi una care pare a se instala durabil, burghezia, cinică şi pragmatică; disperarea dar şi resemnarea; dragostea neîmpărtăşită alături de sentimentul de mucava; idealul întrezărit după crunta deziluzie; grotescul în care sfârşeşte orice bovarism; transformarea iubirii dintr-un sentiment sublim într-unul fioros; drama încheiată ridicol şi, odată cu ea, demitizarea inadaptabilului; în fine, galomania şi rusofobia.

Chiar şi din această enumerare sumară se poate înţelege că personajelor care populează teatrul cehovian li se poate atribui rareori o trăsătură dominantă, nu atât sub aspectul caracterului, cât al voinţei şi al acţiunii. Şi nu e vorba aici de ceea ce numim cu un termen încă vag complexitate psihologică, ci de o observaţie mult mai subtilă pe care o face Cehov, una care ţine de dinamica vieţii şi de răsfrângerea acesteia în conştiinţa personajelor sale. Gesturile radicale, faptele „măreţe” sunt greu, dacă nu imposibil de întâlnit. Ele aparţin mai degrabă proiecţiei noastre, sunt literatura cu care ne place să îmbrăcăm ceea ce în realitate este mult mai simplu, mai firesc.

Tchekov david levine sua

Cehov, desen de David Levine, SUA

„În viaţă – scria Cehov – oamenii nu se împuşcă, ci vorbesc aiurea, mănâncă, beau, dar toate sunt atât de complicate în viaţă; oamenii stau la masă dar în acelaşi timp fericirea lor se poate împlini.”  Sau: „…în viaţă cel mai adesea se mănâncă, se bea, se flirtează, se spun prostii. Asta trebuie să se vadă pe scenă. Trebuie scrisă o piesă unde oamenii vin, pleacă, vorbesc de ploaie şi de timp frumos, joacă wist.”

Probabil că tocmai acest mod de a percepe realitatea, care, transpus pe scenă, reprezenta desigur o noutate în epocă, deschizând drumul unei întregi literaturi dramatice în pragul veacului al XX-lea, fascinează în teatrul lui Cehov. Cehov nu este de fapt modern prin mijloacele dramatice propriu-zise, revoluţia lui nu a fost una de limbaj. Ea este rezultatul unei atitudini distincte proiectate asupra personajului şi modului său de a intra în relaţie pe scenă, din care a dispărut orice urmă de maniheism, în general, orice posibilitate de împărţire categorială.

Am grupat mai jos câteva fragmente din spectacole radiofonice cu piese de Cehov, din Fonoteca de Aur, pe care le-am publicat în paginile și la rubricile Revistei Teatrale Radio.

Livada de vișini, regia: Dan Puican. Data difuzării în premieră: 25 iulie 1983. Cronica de teatru radiofonic: Livada ca vis de Cristina Chirvasie, 22 martie 2014

 George Constantin în Unchiul Vanea, regia: Dan Puican 1984.  Data difuzării în premieră: 9 iulie 1984. Remember: George Constantin de Annie Muscă, 3 mai 2014

Judecata, regia: Ion Vova. Data difuzării în premieră: 18 mai 1969. Revista Teatrului Național Radiofonic, realizator: Irina Soare, 31 mai 2014.

Silvia Popovici în Trei surori, regia artistică: Dan Puican. Data difuzării în premieră: 8 iunie 1981. Remember: Silvia Popovici de Annie Muscă, 16 septembrie 2014 

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

costin tuchila revista teatrala radio

Costin Tuchilă

logo revista teatrala radioAlte articole de Costin Tuchilă:

V-ar plăcea un stat condus exclusiv de femei?

„Muntele” de D. R. Popescu, la Teatrul Național Radiofonic

„Scene din viaţa lumii mari” de N. V. Gogol

La Vulpea Roșie

Domnișoara Iulia

De la teatru la operă sau câteva curiozităţi

„Șambelan la viezuri” de Pușa Roth, la Teatrul Național Radiofonic

Shakespeare şi Ziua Sfântului Valentin

Colecție de mușatisme

Gina Patrichi în „Livada de vișini”

Semicentenar George Vraca

20 de ani de la plecarea lui George Constantin

„Insomniile lui Gregor” de Nicolae Sirius, în premieră absolută la Teatrul Național Radiofonic

Coca Andronescu sau „tainica minune a râsului”

Sică Alexandrescu – vocația capodoperei

Coca Andronescu în „Câinele grădinarului” de Lope de Vega

Coca Andronescu în sceneta „Un scos din pepeni”

„Roman de Bucureşti” de Pușa Roth, la Teatrul Național Radiofonic

Mihai Popescu în „Egmont” de Goethe

Ștefan Iordache în „Richard al III-lea” de William Shakespeare

Ștefan Iordache în rolul lui Costache Caragiale

Mircea Albulescu în piesa „Ieri după Shakespeare” de Puşa Roth

Evocare Adrian Pintea la Majestic

„Hagi-Tudose”, cel mai vechi spectacol de teatru radiofonic pe bandă magnetică, păstrat în Fonoteca de Aur

„Martori ai istoriei” de Pușa Roth, singurul serial de teatru radiofonic dedicat Revoluției din decembrie 1989

Édouard de Max, „Prințul tuturor celor ce nu trebuie făcute”

Medalion Cristian Munteanu 

Pagina Istoria Teatrului Național Radiofonic

costintuchilaANIVERSAREa p cehov,aniversare cehov revista teatrala radio,costin tuchilă,critică literară,dan puican,gina patrichi,leonida teodorescu,nikita mihalkov,nina zarecinaia,pescarusul de cehov,Piesă neterminată pentru pianină mecanică,portret cehov,regatul plictisului cehov,silvia popovici,taganrog,treplev,un hamlet de provinicie
de COSTIN TUCHILĂ Se împlinesc astăzi, 17 ianuarie 2015, 155 de ani de la nașterea lui Anton Pavlovici Cehov (dacă luăm în considerare data pe stil vechi). A. P. Cehov, 5 mai 1889 Opera lui Cehov este greu de circumscris unui curent, fiind deopotrivă o concluzie, expresia artistică a unui sfârşit de...