premiera tv cei ce nu uita gavriil pinte

La 50 de ani de la numirea lui Nicolae Ceaușescu, în data de 22 martie 1965, ca prim-secretar al Partidului Comunist Român, Casa de producție TVR propune spre difuzare în premieră Cei ce nu uită…, un spectacol-mărturie în regia lui Gavriil Pinte, la Teatrul „Regina Maria” din Oradea. Spectacolul este programat luni, 23 martie 2015, la ora 20.10, la TVR2 și TVR HD. 

foto cei ce nu uita 2 20

În distribuție: Andreea Gabor, Alina Leonte, Mirela Lupu, Anca Sigmirean, Angela Tanko, Anda Tămășanu, Dania Ținca, Denisa Vlad, Ion Abrudan, Șerban Borda, Ciprian Ciuciu, Tiberiu Covaci, Andrei Fazecaș, Andrei Gliga, Sori­­­n Ionescu, Igor Lungu, Sebastian Lupu, Eugen Neag, Ion Ruscuț, Alexandru Rusu, Emil Sauciuc, Alin Stanciu, Radu Tudor, Răzvan Vicoveanu. Orchestra: Petru Popa, Dumitru Negrean, Sorin Costache, Gheorghe Căbuța, Nicu Moldovan, Eduard Albina. Regia artistică și ilustrația muzicală: Gavriil Pinte. Scenografia: Roxana Ionescu.

Echipa TV: realizator Iulian Foișor, producător Silviu Jicman, producător coordonator Demeter  András  István, producător delegat Dana Andriescu, director de imagine Rudolf  Szilágyi, cameramani: George  Fustanela, Remus  Tigoianu, montaj: Robert  Kallós, Emil  Bedreag, Andrei  Sălăjan, regizor muzical Mihaela Constantinescu, sunet: Marius  Stanciu, Neculai  Tofan, postprocesare sunet Victor  Epure, asistenți imagine: Puiu Gorescu, Dragoș Tănase, producția: Traian Andriescu, Marius Flonta. 

Acest program poate fi urmărit şi online, pe portalul video TVR+.

foto cei ce nu uita 2 04

În 19 martie 1965, dispare Gheorghe Gheorghiu-Dej, Secretar General al Partidului Comunist Român, conducătorul comunist al României din 1945 până în acel moment. Trei zile mai târziu, pe 22 martie 1965, Nicolae Ceaușescu, un lider care răspundea de sectoarele cheie ale puterii, armata, securitatea, justiția și miliția, a fost ales prim-secretar al partidului în cadrul Plenarei C.C. al P.C.R . După o perioadă de relativă acalmie, „regimul” Ceaușescu se va dovedi la fel de opresiv ca cel promovat de sovietici în timpul predecesorului său.

foto cei ce nu uita 2 24

Continuând programul dedicat istoriei recente, „25+26”, Casa de producție TVR aduce pe micul ecran această preluare a spectacolului Cei ce nu uită… al Teatrului „Regina Maria” din Oradea, producție câștigătoare a Premiului Special al Juriului la Festivalul de Teatru Scurt Oradea 2013. 

Gavriil Pinte își începe cutremurătorul parcurs dramaturgic cu o informație șoptită de actorii în zeghe, legați la ochi: „După 50 de ani, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei nu a reuşit, în ianuarie 2006, să determine condamnarea oficială a crimelor comunismului.  În sala pe jumătate goală a Palatului Europei, nu s-a putut vota recomandarea oficială, ca ideologia care a ucis milioane de oameni şi executanţii ei să fie trimişi în instanţe, aşa cum s-a întâmplat în cazul procesului de la Nürnberg. Neavând parte de judecată, de dreptate, de morminte, martirii regimurilor comuniste nu se pot odihni decât în memoria noastră – poate singura f­­­­­ormă de justiţie.” 

foto-cei-ce-nu-uita-08

Sursa foto: TVR

Șoapta răsună și bântuie restul spectacolului, un drum al memoriei celor care nu și-au găsit nicicând liniștea și pentru care doar noi, publicul, rămânem păstrători de justiție. Una dintre spectatoare mărturisește: „Golul din stomac se simte si acum, la trei zile după ce am făcut parte din Cei ce nu uită…. Poate din cauză că am intrat în sală trecând de gardienii care-mi verificau cartela și numărul primit la intrare. «Numărul 32?», îmi spuneau răspicat și cu dispreț. Da, eram numărul 32. Îmi pierdusem identitatea, dintr-o dată. Nu mai eram Oltea, deși îmi repetam obesiv numele și numărul cartelei. Eram numărul 32, dintr-un total de 56.” (mai multe detalii pe blogul http://nebuloasa.info/sunt-printre-cei-ce-nu-uita

logo mic casa de productie tvrDifuzarea spectacolului marchează parteneriatul dintre TVR și Casa de producție TVR cu UNITER în vederea susținerii Campaniei „Artiștii pentru artiști”. Mai multe informații pe site-ul www.uniter.ro

Comunicat al Casei de producție TVR

Videoclip

logo revista teatrala radio

Vezi: arhiva rubricii Teatru TV

Arhiva rubricii Cronica de teatru tv

costintuchilaTEATRU TVcasa de productie tvr,cei ce nu uita,crimele comunismului,detinuti politic,gavriil pinte,gheorghe gheorghiu-dej,omul ca număr,teatrul regina maria oradea
La 50 de ani de la numirea lui Nicolae Ceaușescu, în data de 22 martie 1965, ca prim-secretar al Partidului Comunist Român, Casa de producție TVR propune spre difuzare în premieră Cei ce nu uită..., un spectacol-mărturie în regia lui Gavriil Pinte, la Teatrul „Regina Maria” din Oradea. Spectacolul este programat...