Cronică de teatru radiofonic de ANI BRADEA

mustele sartre cronica de teatru radiofonic ani bradea

sigla cronica de teatru radiofonicLa sfârșitul lunii ianuarie 2015 se vor împlini șapte ani de la moartea regizorului Cristian Munteanu, personalitate care și-a adus o contribuție semnificativă la evoluția teatrului radiofonic din ultimele decenii. „Eu am o părere extraordinară despre teatrul radiofonic. Este cel mai rafinat teatru. Regizorul este ca un dirijor, el trebuie să facă o orchestrație. Eu cred că m-am îndrăgostit de teatrul radiofonic făcându-l”, spunea regizorul într-un interviu acordat Domnicăi Țundrea în 2006. În preajma aceastei comemorări Radio România Cultural a difuzat, duminică, 18 ianuarie 2015, piesa lui Jean-Paul SartreMuștele, în regia artistică a marelui dispărut.

cristian-munteanu-teatru radiofonic mustele sartre

Cristian Munteanu. Fotografie Vasile Blendea, 1979

Romancier, eseist, dramaturg, important reprezentant al literaturii secolului XX, dar și fondator al unui nou curent de idei cunoscut sub numele de existențialism, Jean-Paul Sartre se inspiră din dramaturgia antică. Folosind bogata sursă de documentare ca modalitate artistică de exprimare, concepe o nouă filosofie existențialistă asupra condiției umane, asupra societății în general și a problemelor sale religioase. Inspirată din miturile etno-religioase ale antichității, respectiv mitul Electrei, Muștele, dramă în trei acte, aduce în prim-plan relația intelectualului cu societatea, un individ rațional, educat, ce-și caută locul printre semenii săi cu mândria și luciditatea libertății sale. Mitul Electrei, foarte prezent în operele dramatice din prima jumătate a secolului al XX-lea, este revalorificat de Sartre, care îi aduce noi elemente tematice. Personajului Electra în versiunea lui Sartre i se alătură Oreste, fratele său și co-participant la actul răzbunării.

jean-paul-sartre-teatru

Jean-Paul Sartre la Teatrul Antoine din Paris, cu ocazia premierei spectacolului La Putain respectueuse (Târfa cu respect), 8 noiembrie 1946. Fotografie de Boris Lipnitzki 

Oreste revine în orașul natal, Argos, după o absență de douăzeci de ani, după ce fusese alungat și prigonit de moarte de către regele Egist, ucigașul tatălui său, regele Agamemnon și noul soț al mamei sale, regina Clitemnestra. Orașul îl întâmpină îndoliat, nimerind în plină sărbătoare a zeului Jupiter, zeul muștelor și al morții. De fapt locuitorii săi sunt bântuiți de remușcările crimelor din trecut, de superstițiile și frica paranoică alimentată de Egist, căruia Jupiter i-a venit în ajutor trimițând asupra orașului roiuri de muște murdare, grase și răzbunătoare. Teroarea este întreținută de rege prin sărbătoarea morților și prin credința, inventată de el, că morții se întorc în acea zi pentru a-i pedepsi pe cei vii pentru greșelile lor. Frica este singurul sentiment care îl poate face pe om onest, consideră Egist, manipularea aceasta ajutându-l să domnească după propriul plac peste un popor pe jumătate mort, care-și alungă oaspeții și-și ucide bucuria de a trăi sub haine cernite, plânsete și vaiete permanente. Întâlnirea cu Electra, sora sa, care-l înduioșează povestindu-i de condiția ei de sclavă în propria-i casă, îl determină pe Oreste să-și decline adevărata identitate (ascunsă până în acel moment) și să consimtă la planul răzbunător al acesteia împotriva regelui Egist și a mamei lor Clitemnestra. Influențat de ura puternică a Electrei pentru cei doi, dorindu-și să o salveze pe ea și pe ceilalți locuitori ai orașului de sub tiranie, Oreste este de acord să comită crimele, asumându-și responsabilitatea și consecințele faptelor sale. Spre deosebire de acesta, Electra, cu toată atitudinea inițială de revoltă față de divinitate și față de condiția concetățenilor săi, sfârșește prin a fi înspăimântată de violența fratelui său și, amenințată de Jupiter care trimite asupra sa Furiile, cade pradă remușcării și sentimentului de vinovăție. Furiile nu sunt altceva decât personificarea remușcărilor și a îndoielilor privind justețea răzbunării. Ele vor devora în final sufletul pierdut în ghearele lor. Oreste, rămânând ferm în fața amenințărilor zeului și alegând să-și păstreze libertatea, ia asupra sa toate remușcările celor din Argos și salvându-și poporul prin exemplul sacrificiului personal, pleacă din cetate cu muștele și Eriniile (Furiile) călcând pe urmele lui.

mustele jean paul sartre

Prin personajul Oreste, Sartre aduce în prim-plan omul care alege dreptul de a fi liber, chiar dacă asta înseamnă să acționeze împotriva voinței divine sau tocmai pentru a scăpa de această supunere. Pentru că, spune Jupiter, „Din clipa în care libertatea a făcut explozie în sufletul unui om, zeii nu mai pot face nimic împotriva lui. Asta-i o treabă omenească, și numai ceilalți oameni – numai ei – au căderea să-l lase în libertate sau să-l strângă de gât.” Astfel, Sartre exprimă unul dintre principiile filosofiei sale existențialiste, conform căruia individul nu devine om prin naștere ci prin alegerile pe care urmează să le facă în viață, prin acțiunile pe care trebuie să le săvârșească și prin consecințele pe care trebuie să și le asume. Oreste devine om prin alegerea crimei și asumarea conștientă a responsabilității pentru consecințele care derivă din actul răzbunării, în vreme ce Electra, prin dezicerea de crimă și prăbușirea sub povara remușcării, rămâne la nivelul condiției de individ comun, cu toate încercările fratelui său de a o salva.

În spectacolul Muștele de Jean-Paul Sartre, înregistrat la Radio în 1994, se regăsesc voci mari ale teatrului românesc: Adrian Pintea (Oreste), Mircea Albulescu (Jupiter), Victor Rebengiuc (Egist), Mirela Gorea (Electra), Irina Mazanitis (Clitemnestra), Constantin Dinulescu (Pedagogul), Ion Pavlescu (Marele Preot), Julieta Strâmbeanu (Bătrâna). Traducerea este semnată de Nicolae Minei și Ani Florea, adaptarea radiofonică: Nicolae Neagoe, iar regia artistică, așa cum arătam la începutul acestui articol, aparține regretatului regizor Cristian Munteanu. 

Muştele de Jean-Paul Sartre. Traducere de Nicolae Minei şi Ani Florea. Adaptare radiofonică de Nicolae Neagoe. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Mirela Gorea, Irina Mazanitis, Victor Rebengiuc, Constantin Dinulescu, Ion Pavlescu, Julieta Strâmbeanu, Jeanine Stavarache, Sorin Gheorghiu, Magda Popovici, Nicolae Călugăriţa, Eugen Racoţi, Ioan Chelaru, Valentin Teodosiu, Lucia Maier, Gheorghe Dinuliu, Nicolae Crişu, Gheorghe Pufulete, Petronela Lazăr, George Grigore. Redactor: Georgeta Răboj. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Producție a Teatrului Național Radiofonic, 1994. Redifuzată duminică, 18 ianuarie 2015, ora 14.00, Radio România Cultural. 

Fragment din spectacol

Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

cronica de teatru radiofonic in revista teatrala radio

ani bradea

Ani Bradea

 

logo revista teatrala radioAlte articole de Ani Bradea – vezi: arhiva rubricii Cronica de teatru tv 

Arhiva rubricii Cronica de teatru radiofonic

costintuchilaCRONICA DE TEATRU RADIOFONICani bradea,argos,clitemnestra,cristian munteanu,electra,erinii,existențialism,furii,jupiter si muștele,mirela gorea,muștele de sartre cronica de teatru radiofonic,oreste,teatru de jean paul sartre,zeul muștelor
Cronică de teatru radiofonic de ANI BRADEA La sfârșitul lunii ianuarie 2015 se vor împlini șapte ani de la moartea regizorului Cristian Munteanu, personalitate care și-a adus o contribuție semnificativă la evoluția teatrului radiofonic din ultimele decenii. „Eu am o părere extraordinară despre teatrul radiofonic. Este cel mai rafinat teatru....