Cronică de teatru de MIRELA NICOLAE

cronica-de-teatru-suntem-ultimii-5-de-mirela-nicolae

M-am obişnuit să văd în cadrul proiectului 9G (Noua Generaţie) de la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, experimente ambiţioase (Hotel Europa de Andrei Raicu sau After Hours de Radu Iacoban). De unele am fost încântată pentru că au pus în valoare jocul tinerilor actori, subiectul, măiestria scenografilor sau pe a sunetiştilor. N-a fost cazul spectacolului regizat de Dragoș Alexandru Mușoiu.

Suntem ultimii 5 de Samuel Beckett este o încercare nereuşită de portretizare a lumii (lumilor) în care trăim. Pornind probabil de la titlu, Dragoş Alexandru Muşoiu şi-a gândit montarea folosind cifra magică 5: 5 actori, 5 scene, 5 poveşti. Pentada este semnul microcosmosului sau al omului; în interpretările kabbalistice este numărul răului. Transpunerea acestei filosofii într-o versiune scenică greoaie, cel puţin în primele două tablouri ale spectacolului, îl îndepărtează pe privitor făcându-l să iasă epuizat din sală înainte de gongul final.

suntem-ultimii-5-2

Regizorul porneşte de la premisa că în univers nu existăm ca identităţi clare. Suntem fire de praf, poate roboţi sau maşini dominate de civilizaţii superioare, ele însele roboţi sau maşini. El reinterpretează natura fiinţelor în raport cu macro şi microcomunitatea din care fac parte.

Cunoscutul critic teatral Ileana Lucaciu a numărat minutele din prima scenă în care actorii nu fac altceva decât să se plimbe pe acorduri de muzică tehno şi electronică, într-un dans ritualic, cu scene şi ritmuri care se repetă obsesiv. I-au ieşit 15 la număr, enorm pentru răbdarea celor care privesc din scaune. Mesajul primei scene poate face trimitere la o galaxie, după desenul din podea (un soi de ţintar). Luminile colorate se sting şi se aprind pe el cu intermitenţe obositoare.

suntem-ultimii-5-1

A doua scenă ne sugerează divinitatea creată de minţile inferioare dar şi raportul stăpân/sclav, om/robot. Totul se petrece într-o penumbră ciudată, rece şi calculată care-ţi dă fiori. În mintea spectatorilor încolţeşte gândul firesc: „Ce caut eu aici?” Cam atunci încep să plece. La început doi, apoi patru.

Urmează scena a treia, în sfârşit destul de reuşită, una care aduce-a teatru dar… se bazează mult pe mimă şi pantomimă. Mitul lui Sisif este reluat în această secvenţă ca o prezentare nu neapărat a poverii pe care-o purtăm în drumul nostru prin lume cât, mai ales, a stărilor alternative prin care trecem de-a lungul vieţii: ducem cu noi greutăţi, de-obicei pe cele ale apropiaţilor, dar avem perioade în care şi cei dragi ne duc în spate.

suntem-ultimii-5-5

În scena a patra vedem lumea mahalalei din a cărei ecuaţie omenirea nu iese pentru că nu-şi doreşte. În fond şi în definitiv, în fiecare din noi zace o gospodină clevetitoare. În acest moment ies din sală alte două, trei, patru cupluri.

Scena de final, a cincea, reînvie prin repetiţia monologurilor sparte, eternul triunghi conjugal: soţia, amanta şi soţul care se ceartă precipitat cu ei înşişi într-un discurs depresiv. Din sală mai ies uşor, uşor câteva cupluri. Am renunţat să mai număr.

suntem-ultimii-5-4

Păcat! Înţeleg şi apreciez erudiţia tânărului Dragoș Alexandru Mușoiu, dorința lui de a epata. Dar ce-i mult strică! Azi, în 2016, oamenii dintr-un mare oraş cu probleme sale de poluare, trafic, socializare vin la teatru ca să se bucure. Este emoţia principală pe care o caută spectatorii, fie ei tineri, fie bătrâni. S-au săturat de experimentele politicienilor şi nu mai doresc aceleaşi lucruri şi în zona artistică. Degeaba creezi un debut care se vrea misterios şi original pe culoarul care duce în sala de spectacol dacă imediat ce este ridicată cortina, spectatorii văd orice altceva în afară de teatru.

Nu-i pot menţiona pe cei cinci tineri actori care-şi fac conştiincios treaba pentru că nu m-au impresionat. Asta din cauza indicaţiilor primite de la regizor: de a fi şi acţiona ca o fiinţă multicelulară. Cât priveşte luminile de discotecă folosite ca ilustraţie vizuală, acestea rămân negrăitoare la propriu şi la figurat.

suntem-ultimii-5-3

Imagini din spectacol

Sunt convinsă că mesajul filosofic al spectacolului Suntem ultimii 5 de Samuel Beckett, gândit de Dragoș Alexandru Mușoiu poate fi revizuit şi transmis într-o cheie unitară şi clară. Nu-mi pare rău că am stat până la sfârşit. În astfel de programe experimentale precum cel de la TNB, văd ideile tinerilor creatori şi simt pulsul oamenilor de rând. Poate, data viitoare, ruptura dintre ei va fi mai mică.

mirela-nicolae

Mirela Nicolae

logo revista teatrala radio

Vezi: Arhiva rubricii Teatru și educație de Mirela Nicolae

Alte articole, interviuri și reportaje de Mirela Nicolae: Reîntoarcerea la valori poate determina progresul, reportaj 

Ora de educație teatrală 

Între mesajul educaţional şi cel protestatar – NETA 2015, cronică de teatru

Realitatea dintre vis şi coşmar, cronică de teatru

Teatru la superlativ – „Noaptea lui Helver” de Ingmar Vilkvist la NETA 2015, cronică de teatru

Umor negru și parodie amară la Sala Mică a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”, cronică de teatru

Poveşti şi învăţăminte pentru adulţi în spectacolul „Omul-pernă” de Martin McDonagh, cronică de teatru

Divorţul ca pretext pentru o căsătorie necesară, cronică de teatru

Un studiu memorabil: „«Tovarăşul de luptă» Caragiale”, cronică de carte

Citindu-l pe clovnul iubitor de viaţă, cronică de carte

Hohote de râs într-o montare radiofonică antologică: „Burghezul gentilom” de Molière, cronica discului de teatru radiofonic

Gânduri despre A. P. Cehov spuse împreună cu regizorul Gavriil Pinte, interviu

O dramatizare de excepție: „Salonul roșu”, reportaj

„Pisica verde”, o piesă cu adolescenți, despre adolescenți, dar pentru părinți, reportaj

Diana Mihailopol: „«O zi din viața lui Robinson Crusoe», un spectacol despre singurătate și disperare”, interviu

CD-urile „Ora veselă” cu Birlic şi Tănase, remediu pentru oameni trişti, reportaj

Premieră la Teatrul Naţional Radiofonic: „Olga Greceanu – Pe urma paşilor Tăi, Iisuse…”, reportaj

Avanpremieră: „Povestea alfabetului” de Pușa Roth, reportaj

Tartuffe, portretul unui necunoscut, cronica discului de teatru radiofonic

„Biografii, memorii”: Maria Rosetti, reportaj

Ultima cafea cu Iuliu Maniu, reportaj

logo-revista-teatrala-radioVezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRU9G la tnb,after hours,cronică de teatru rtr,mirela nicolae,piese scurte samuel beckett,suntem ultimii 5 beckett,teatrul național bucurești
Cronică de teatru de MIRELA NICOLAE M-am obişnuit să văd în cadrul proiectului 9G (Noua Generaţie) de la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, experimente ambiţioase (Hotel Europa de Andrei Raicu sau After Hours de Radu Iacoban). De unele am fost încântată pentru că au pus în valoare jocul...