de EDITH NEGULICI

cronica carte de teatru

John F. Deeney este lector principal la Catedra de Artă Contemporană a Universității Metropolitane din Manchester, Marea Britanie. Este coeditor, alături de Maggie B. Gale, al volumului The Routledge Drama Anthology and Sourcebook: From Modernism to Contemporary Performance” (2010).

Maggie B. Gale este profesor și decan al Catedrei de Teatru a Universității din Manchester, Marea Britanie. Este coeditoarul seriei Routledge Modern and Contemporary Dramatists, iar alături de John F. Deeney a coordonat volumul ”The Routledge Drama Anthology and Sourcebook: From Modernism to Contemporary Performance” (2010).

”Cincizeci de dramaturgi moderni și contemporani” reprezintă o introducere critică în opera celor mai importanți și mai influenți dramaturgi care au scris începând cu anii 1950 și până în prezent. Fiecare eseu este scris de profesori și cercetători universitari – experți în teatru și artele spectacolului – și oferă o analiză detaliată a textelor fundamentale, a recepției lor critice și a carierei fiecărui dramaturg, evaluând contribuția tuturor la arta teatrală. Cincizeci de dramaturgi moderni și contemporani” reflectă imensa varietate de lucrări produse de dramaturgii europeni și americani încă din anii 1950 și oferă o panoramă a principalilor dramaturgi din anii 1950 până în prezent – atât mainstream (Ayckbourn, Reza etc.) dar şi experimentali (Churchill, Beckett), care au avut impact divers  asupra dezvoltării dramaturgiei şi a practicii teatrale din ultimii 70 de ani. Dintre personalităţile literaturii dramatice îi amintesc pe: Samuel Beckett, Jean Genet, Eugène Ionesco, Sarah Kane, Arthur Miller, Heiner Müller, Harold Pinter, Sam Shepard.

Cincizeci de dramaturgi moderni şi contemporani (coperta)-john-f-deeney-maggie-b-gale

Încercând să includă personalităţile ale căror texte dramatice de referinţă sunt cunoscute publicului larg, în volumul Cincizeci de dramaturgi moderni și contemporani” autorii  țin cont şi de dramaturgii care traversează contexte diferite, odată cu producţia pieselor lor de teatru – de  la cei ale căror piese au fost realizate în teatre de stat subvenţionate de instituţiile publice sau în teatre independente şi/(sau) comerciale şi până şi până la cei ale căror piese au fost montate în spaţii experimentale, gen fringe în Marea Britanie şi Off-Off-Broadway.

Majoritatea dramaturgilor moderni şi contemporani au debutat într-o stare de euforie critică ostentativă sau într-un dezacord total şi apoi au ajuns să fie apreciaţi după succesul iniţial – Samuel Beckett, Harold Pinter şi Tennessee Williams. În timp ce alţi autori dramatici care nu s-au plâns din cauza contextului socio-politic sau a influenţelor culturale au ajuns să se bucure de cariere longevive de peste patru decenii – Peter Shaffer, Edward Bond, Howard Barker şi Caryl Churchill. Pe parcursul ultimelor decenii, teatrul (ca industrie, dar şi ca instituţie) s-a transformat din punct de vedere economic şi estetic. Cu atât mai mult cu cât toţi aceşti dramaturgi moderni şi contemporani au fost nevoiţi să scrie în medii profesionale extrem de diferite. Cu unele excepţii – ca în cazul lui Howard Barker – dramaturgii depind de buna funcţionare a ierarhiei profesionale, cea care promovează constant valoarea, fără ca în realitate piesa respectivă să ajungă să fie montată. Câţiva dintre aceşti dramaturgi au avut totuşi norocul să fie ”adoptaţi” de către teatre de prim rang: Alan Bennett şi David Hare la Teatrul National, Caryl Churchill la Royal Court. Acest fapt a avut impact considerabil asupra creaţiei lor: piesele lor au putut fi dezvoltate într-o echipă de creaţie colectivă. Alţi dramaturgi s-au bucurat de succes încă de la debut datorită ecranizărilor, Peter Shaffer şi David Mamet devenind cunoscuţi publicului larg mai mult ca scenarişti decât ca dramaturgi, deşi teatrul s-a dovedit un mediu mai generos pentru producţiile pieselor lor. Acum, probabil, autorii au mai puţin acces imediat la contextul teatral şi deseori piesele lor – înainte de a fi puse în scenă – sunt supuse unei serii de intervenţii, întotdeauna utile. Această cultură a ”dezvoltării” predomină în sectorul privat, mai ales în Marea Britanie. Odată cu  deschiderea Royal Court Theatre în anii 1950 ca teatru de repertoriu, dramaturgii s-au putut implica direct şi imediat în natura colectivă a producţiei teatrale. Unii dramaturgi au colaborat strâns cu un anumit regizor – Tenneessee Williams cu Elia Kazan, Harold Pinter cu Peter Hall, David Hare cu Richard Eyre şi, în mod excepţional, David Mamet cu el însuşi! Dar în general, pentru ”noile voci” reprezentate de Shelagh Delaney în anii 1950, era mai dificil să fie montate, dacă nu depăşeau o serie de obstacole artistice financiare şi profesionale.

Câţiva dintre dramaturgii ale căror creaţii au fost totuşi regizate în primele decenii ale perioadei menţionate, şi-au găsit sprijin în actorie sau în regie. Iar cei mai tineri autori dramatici – Sarah Kane – au avut şansa să ajungă în teatre profesioniste datorită cursurilor universitare de scriere dramatică, populare la începutul anilor 1980. Într-o economie instabilă care nu avea ca prioritate încurajarea şi susţinerea artei, mulţi dramaturgi şi-au asigurat existenţa predând cursuri de scriere dramatică în perioadele când piesele lor nu aveau prea mare succes la public sau nu le mai erau comandate de către teatre. Unii dramaturgi ale căror piese se jucau  în anii 1990  ”cu casa închisă” – David Mamet –  acum sunt montaţi mai rar. Alţii, precum Yasmina Reza, care a fost concediată de la universitate, continuă să găsească spaţii de joc importante şi vedete interesate să joace în spectacolele lor. Iar alţi câţiva dramaturgi moderni şi contemporani au avut succes relativ târziu în carieră: astfel, April De Angelis a reuşit abia după treizeci de ani să iasă din zona fringe pentru a ajunge pe scena teatrelor profesioniste: Royal Court Theatre, National Theatre şi West End. Totuşi un spectacol de succes montat la West End Theatre în secolul XXI se datorează dramaturgului Caryl Churchill. Chiar dacă ea rămâne devotată teatrului experimental şi depăşirii limitelor experienţei teatrale, este considerată un mare autor dramatic inovator. Alţi dramaturgi – Anna Deavere Smith şi Mark Ravenhill – au extins definiţia dramaturgului scriind şi interpretând propriul one-woman-show [The Arizona Project] şi respectiv one-man-show [Product]. Aceste spectacole interoghează explicit forţa şi rolul limbajului dramatic în spectacol, dar şi autenticitatea prin care acesta reflectă realitatea socială şi experimentală şi estompează graniţa dintre originea şi interpretarea textului dramatic. Problema autenticităţii şi a exactităţii stă la baza celor mai recente tendinţe ale teatrului documentar şi ale teatrului verbatim, forme de asemenea abordate aici de cei cincizeci de dramaturgi moderni şi contemporani.

În altă ordine de idei, volumul invită la o cartografiere considerabilă în spaţiul cultural al dramaturgilor-cheie, dincolo de timp şi zonă geografică. Intenţia lucrării este ca piesele acestor dramaturgi să surprindă, de asemenea, imensele şi semnificativele schimbări culturale de după anii 1950. De la experimentele moderne ale lui Eugène Ionesco, Jean Genet şi Samuel Beckett, trecând prin inovaţii formale – María Irene Fornés, Bernard-Marie Koltès – şi până la răspunsul dat postmodernismului – prin Martin Crimp şi Heiner Müller, scrierea dramatică reflectă copleşitoarea diversitate a transformărilor cu care se confruntă teatrul modern în această perioadă. O altă calitate a acestui studiu o reprezintă numărul dramaturgilor care, de pe poziţii diferite şi din perspective politice extrem de diferite, analizează şi critică idei despre naţionalitate, naţionalism, dar şi propria lor raportare şi relaţie cu acestea. Întrebări despre structura temelor dramatice, dacă ele se încadrează sau nu în discuţiile despre rasă, sex, sexualitate, apar în centrul tuturor pieselor abordate aici.     

”Cincizeci de dramaturgi moderni şi contemporani răspunde întrebărilor legate de datoria teatrului de a schimba sau cel puțin de a provoca societatea, de a a interoga tabuurile lumii și de a  oglindi adevărul acestor timpuri.

”Cincizeci de dramaturgi moderni și contemporani”publicată de Editura Tracus Arte și lansată recent la Festivalul Național de Teatru – conectează publicul la scena lumii, spectacolul realităţii la realitatea spectacolului și rămâne o fascinantă percepţie a realităţii umane prin toţi porii ei. 

Edith Negulici

Edith Negulici

logo revista teatrala radioAlte cronici de Edith Negulici: „Viaţa mea a fost un spectacol bun!”

„Sunt al dracu’ de fericită! Încă o vodcă!!!”

Totul despre sex

„E ca şi cum corpul meu ar simţi!”

„Am un chef incredibil să înjur şi acum am şi curaj. Te-am iubit mai mult decât orice pe lume!”

”Ținutul din miezul verii”/”cimitirul vesel” al familiei destrămate

Polina – danser sa vie

Să trăiești orice ar fi – Tribut Barbarei, cronică de teatru

logo revista teatrala radioVezi și: Arhiva rubricii Cartea de teatru

    

costintuchilaCARTEA DE TEATRUarthur miller,cartea de teatru rtr,Cincizeci de dramaturgi moderni și contemporani,edith negulici,editura tracus arte,eugene ionesco,harold pinter,Heiner Müller,jean genet,John F. Deeney,Maggie B. Gale,National Theatre,Royal Court Theatre,sam shepard,Samuel Beckett,Sarah Kane
de EDITH NEGULICI John F. Deeney este lector principal la Catedra de Artă Contemporană a Universității Metropolitane din Manchester, Marea Britanie. Este coeditor, alături de Maggie B. Gale, al volumului ”The Routledge Drama Anthology and Sourcebook: From Modernism to Contemporary Performance” (2010). Maggie B. Gale este profesor și decan al Catedrei...