Cronică de teatru tv de ANI BRADEA

printul-negru iris murdoch tvr 2 stefan iordache cronica de teatru tv

cronica de teatru tv siglaEste una dintre replicile finale ale spectacolului difuzat luni, 15 septembrie 2014, de către Televiziunea Română. Prințul negru, realizat după piesa scriitoarei irlandeze Iris Murdoch, a fost înregistrat cu public la Teatrul „Nottara” și a avut premiera TV în anul 1997. Adaptarea pentru televiziune și regia artistică sunt semnate de Cornel Todea, iar traducerea îi aparține Antoanetei Ralian.

stefan iordache in printul negru tv nottara

Ștefan Iordache în Prințul negru. Foto: TVR

Spectacolul a fost redifuzat luni seara în amintirea regretatului actor Ștefan Iordache, de la a cărui moarte s-au împlinit, pe 14 septembrie, șase ani. El interpretează rolul personajului central, Bradley Pearson, un scriitor care renunță la postul de inspector financiar pentru a se retrage undeva, în afara Londrei, să-și împlinească marele vis: acela de a scrie o carte și, astfel, de a deveni „scriitor serios”. Alături de Ștefan Iordache, în distribuție mai apar: Dana Dogaru, Constantin Cotimanis, Cristina Stoica, Victoria Cociaș, Camelia Zorlescu, Ion Haiduc, Alexandru Jitea, Justinian Radu, Sandu Moldovan, Costel Lăpușan, Nicolae Vlădoiu, Cristian Tudor, Marian Burst, Adrian Alexandriu.

Iris Murdoch

Iris Murdoch

Spectacolul începe cu scena pregătirii pentru călătorie, Bradley Pearson fiind foarte hotărât să renunțe la orice activitate care i-ar purtea perturba concentrarea asupra scrisului, acest fapt incluzând demisia și retragerea într-un loc liniștit, departe de tumultul metropolei. Este însă reținut de fostul cumnat, care apare pe neașteptate, un personaj pe care Bradley nu și-l mai amintește și de un telefon primit de la vechiul său prieten, scriitor prolific și de duzină, Arnold Baffin, care-l anunță că într-un acces de furie și-a ucis nevasta, pe Rachel. Alarma se dovedește însă a fi falsă și ceea ce urmează e un șuvoi de replici spumoase, care te fac să crezi că ai de-a face cu o comedie. În final se adeverește din plin credința conform căreia niciodată nu e potrivit să anticipezi. De la certurile prietenilor, la încurcăturile pricinuite de crizele surorii sale depresive, apariția fostei neveste sau, cea care-i schimbă definitiv planurile, dragostea pentru Julien, fiica prietenilor săi, care-i mărturisește că-l iubește încă din copilărie, toate amână și fac imposibilă călătoria în scopul dinainte programat. Chiar dacă până la urmă plecarea are loc cu Julien, fugind de părinții ei revoltați, ascunzându-se pentru a-și trăi pasiunea, nici fericirea în dragoste și nici visul său nu vor fi atinse astfel. Părăsit de iubită, când ea află adevăruri ce-i fuseseră ascunse, inclusiv o scurtă aventură a lui Bradley cu mama sa, acesta se întoarce în Londra plângându-și dragostea pierdută și incapabil să mai scrie măcar un rând. Este starea deplorabilă în care îl găsim în una dintre scenele de final, când telefonul sună din nou și situația de la început se repetă, doar că actorii ei interpretează rolurile inversate: Rachel îl anunță că într-o dispută casnică și-a ucis soțul! Încercând să-și ajute prietena, Bradley aleargă spre locuința acesteia și, constatând că de data asta chiar a avut loc o crimă, încearcă să șteargă urmele acoperindu-le cu propriile amprente. Este acuzat de uciderea prietenului său nu doar datorită probelor culese de la locul faptei, ci și a mărturiilor tuturor celor apropiați: Rachel, adevăratul criminal, geloasă, neputându-i ierta dragostea pentru propria fiică, fosta soție, care-i reproșează inclusiv condiția de artist, afirmând la proces: ce este aceea artă și cine are nevoie de ea?; fostul cumnat, dar și Julien, rece și impasibilă, considerând iubirea pentru Bradley o rătăcire regretabilă a tinereții. Dar, paradoxal, pierderea libertății îi aduce o eliberare, una visată de multă vreme, eliberarea cărții din el, vis care se materializează în închisoare. Condamnatului pe viață i se împlinește astfel cea mai mare dorință, iar pe Julien, curățită de toate păcatele, pură și imaculată, așa cum numai inima sa o mai putea închipui, o închide între coperți, devenită personaj al mult visatei cărți.

cornel-todea

Cornel Todea

Dincolo de această succintă prezentare a acțiunii, mesajul este profund și tema dintre cele mai actuale. Condiția artistului, până unde este kitsch și de unde începe arta, frământările, nefericirile, sacrificiul creatorului, jertfa, fără de care nicio operă nu se lasă finalizată, sunt tot atâtea motive de privit și analizat acest spectacol cu maximum de atenție. Scriitorul pretențios cu sine însuși până la suferință, amânând publicarea unui text de care nu este pe deplin mulțumit, scrupulos, perfecționist, versus scriitorul superficial, lipsit de profunzime, banal și indiferent la calitatea scrierilor sale, care publică mereu, cărți după cărți, disprețuind tenacitatea și exigența prietenului său, a fost, este și va fi o temă de mare actualitate. Dacă e mai nimerit să apară cărți proaste, dar din abundență, dacă autorii ar trebui sau nu să mai fie cantonați în obsesia confecționării operei, e o altă discuție. Arta începe însă, întotdeauna, acolo unde începe frământarea, acolo unde sacrificiul este acceptat și prețul plătit fără ca măcar o clipă să fie pusă în balanța protejarea sinelui. Și se sfârșește acolo unde creația devine obiect, adăugat la altele și altele, confecționate și întregind cu avariție o… operă.  Încă odată se adeverește că sacrificiul pentru artă este nu numai necesar dar și asumat, artistul găsindu-și împlinirea totală doar în contemplarea propriei creații finalizate.

stefan iordache printul negru teatrul nottara tvr 2

Despre superficialitate, despre renunțarea la exigență și la concentrarea maximă pentru ca ideea să ducă la un rezultat cu adevărat valoros, Ștefan Iordache, interpretându-l pe Bradley Pearson, spune: „În artă, ca și în viața noastră, a oamenilor, lucrurile mari se pierd, pentru că în momentul crucial, când imaginația stă în cumpănă, gata să execute saltul final, lăsăm să ne scape clipa supremă, a inspirației, spunându-ne că merge și-așa și acceptând soluția cea mai comodă în locul celei mai bune.”

iordache cotimanis printul negru

Ștefan Iordache și Constantin Cotimanis

Dana Dogaru în Rachel realizează, în accepțiunea mea, unul dintre cele mai bune roluri secundare. Interpretarea de excepție îi revine însă lui Ștefan Iordache, personajul central căpătând astfel un plus de valoare. Emoționant, reușind să transmită, așa cum a făcut-o de fiecare dată, foarte mult din trăirile personajului, actorul se transformă pe scenă: râde, plânge, iubește, urăște și toate aceste sentimente se simt aievea, noi uitând, adeseori, că privim un spectacol de teatru. Revăzându-l pe Ștefan Iordache în Prințul negru, nu pot să nu mă gândesc cât de săraci suntem fără el, de când magazinul lui de vise, nu mai vinde nimănui…

Videoclip


ani bradea

Ani Bradea

Vezi: arhiva rubricii Cronica de teatru tv

Reamintim că Revista Teatrală Radio a dedicat luna septembrie 2014 actorului ȘTEFAN IORDACHE 

(3 februarie 1941–14 septembrie 2008)

stefan iordache revista teatrala radio septembrie 2014

Vezi: Ștefan Iordache la rubrica Remember de Annie Muscă 

Marele Premiu Ștefan Iordache la cea de a 17-a Gală HOP de Doina Papp

Ștefan Iordache în „Prinţul negru” de Iris Murdoch, la TVR 2

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei de Răzvana Niță

Luna septembrie 2014, dedicată actorului Ștefan Iordache de Costin Tuchilă

costintuchilaCRONICA DE TEATRU TVani bradea,bradley pearson,conditia scriitorului,cronica de teatru tv,io haiduc,iris murdoch,luna dedicata lui stefan iordache,magazin de vise,marele vis,prințul negru,rtr,ștefan iordache,teatrul nottara,tvr 2,victoria cociaș
Cronică de teatru tv de ANI BRADEA Este una dintre replicile finale ale spectacolului difuzat luni, 15 septembrie 2014, de către Televiziunea Română. Prințul negru, realizat după piesa scriitoarei irlandeze Iris Murdoch, a fost înregistrat cu public la Teatrul „Nottara” și a avut premiera TV în anul 1997. Adaptarea pentru...