Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ

mozart si salieri cronica de teatru

Mozart şi Salieri. S-a scris atât de mult despre aceste două personaje încât pare că totul a fost spus. Duşmani sau prieteni? Mozart – nebun sau geniu? Sau amândouă? Genialitatea şi nebunia se exclud oare? A fost Salieri un criminal, cu adevărat? Sunt atâtea întrebări care, aparent, nu au răspuns. Şi totuşi… Muzica poate oferi răspuns oricărei nelămuriri, fie ea de natură mistică, spirituală, legendară ori laică.

Opera Naţională Bucureşti trece prin momente de cumpănă. În frumoasa ei existenţă, această perioadă este, poate, cea mai neagră şi instabilă, spectacolele fiind anulate sau amânate. Totuşi, publicul a avut norocul să se bucure de reprezentaţia programată în cadrul stagiunii camerale din foaierul instituţiei (locul care, cândva, găzduia fascinantul Muzeu al Operei Naţionale şi care acum este o tristă umbră a ceea ce a fost). Iată-ne, aşadar, într-un spaţiu intim, cu câteva locuri (în jur de 60), nerăbdători să asistăm la una dintre cele mai neobişnuite piese de teatru din istoria dramaturgiei universale: Mozart şi Salieri, tragedie de Aleksandr Sergheevici Puşkin. Textul, structurat în câteva tablouri şi având doar două personaje (Wolfgang Amadeus Mozart şi Antonio Salieri), devine mai mult decât o simplă piesă. Este un poem, un imn închinat creatorului şi creaţiei sale, indiferent care ar fi aceştia. Cele două personaje devin doar vehicule ale unor idei poetice şi filosofice care preamăresc însăşi ideea divinului în operă – fie ea muzicală, dramatică sau de orice altă natură artistică.

Mozart și Salieri

Mozart și Salieri

Cristian Iacob, în rolul lui Salieri, a oferit un recital deosebit prin interpretarea sa atentă la detalii. Fiecare gest parcă trăda amestecul de admiraţie şi invidie pe care compozitorul italian trebuie să-l fi simţit faţă de mai tânărul său rival. Momentele în care Mozart îl invită pe Salieri să-i asculte compoziţiile au fost conturate de Cristian Iacob cu mult rafinament. Extrem de interesant a fost de urmărit expresivitatea facială a actorului din care se putea observa profunzimea sentimentelor trezite de geniala muzică mozartiană. Păstrând raporturile şi proporţiile, strigătul final al lui Salieri-Cristian Iacob: „Mozart!” m-a dus cu gândul la sfâşietorul strigăt mut al Helenei Weigel din finalul spectacolului Mutter Courage.

De cealaltă parte, Ionuţ Vişan, cel care i-a dat viaţă lui Amadeus, a adus cu sine o altă faţetă a geniului din Salzburg. Publicul a avut ocazia să admire talentul tânărului actor care a reuşit să dea forţă şi însemnătate unui personaj aparent şters. Mimând adeseori o ameţeală ce nu se ştie dacă era dată de alcool sau de nebunia compozitorului, Ionuţ Vişan a apropiat personajul nu doar de sine, ci şi de sufletul spectatorilor de astăzi, transformându-l într-un tânăr măcinat de obsesiile creative şi, în acelaşi timp, bântuit de figura morţii iminente.

mozart si salieri opera nationala romana

Fiind, totuşi, un recital muzical organizat la Opera Naţională, spectacolul a inclus şi nenumărate arii şi fragmente mai puţin cunoscute din creaţiile lui Mozart şi Salieri. Trebuie să recunosc că aş fi preferat ca ponderea dintre cei doi compozitori să tindă mai mult şi către maturul italian, nu doar spre mai tânărul vienez, ale cărui compoziţii sunt oricum mult mai cunoscute. Însă publicul s-a bucurat chiar şi aşa de programul muzical ales de dirijorul Daniel Jinga – care, trebuie spus, a condus cu măiestrie Cvintetul „Elite” al operei bucureştene (Cristian Balaș – vioara I, Dorina Ciurea – vioara a II-a, Claudia Mihalache – violă, Mladen Spasinovici – violoncel, Mădălina Florescu – pian). De altfel, micul ansamblu a făcut faţă cu brio cerinţelor componistice şi în nicio clipă nu a fost resimţită lipsa unei orchestre simfonice sau chiar de cameră.

mozart si salieri spectacol

Cei cinci solişti ai serii s-au ridicat la nivelul aşteptărilor şi dificultăţii ariilor interpretate. Maria Jinga (mezzosoprană) a reconfirmat – dacă mai era nevoie – agilitatea în rolurile de forţă şi de coloratură, împletind melancolia cu virtuozitatea în cele două arii mozartiene. Cristina Marta Sandu (soprană) a dovedit că poate sta alături de marile voci ale repertoriului mozartian. Prima arie, „Aer tranquillo e di sereni”, i-a permis să îşi etaleze calităţile dominante, virtuozitatea, dar şi căldura glasului. Elena Dincă (soprană), cea mai tânără dintre soliştii serii (şi recent debutantă pe scena operei bucureştene, în rolul Fiordiligi, din Così fan tutte), nu s-a lăsat mai prejos faţă de mai experimentatele sale colege şi a oferit publicului o interpretare plină de candoare şi prospeţime a celor două arii ce i-au fost încredinţate de dirijor (şi, de ce nu, chiar de providenţă). Soprana a demonstrat că are o voce frumoasă, rotundă şi plină – care, desigur, în timp va deveni şi mai calitativă.

teatru si muzica

Alături de cele trei soliste s-au aflat Marius Boloş (bas) şi Andrei Lazăr (tenor). Pe primul dintre cei doi am avut bucuria de a-l asculta într-una din cele două (cât de puţine!) piese ale lui Salieri prezente în programul serii: aria lui Trofonio, „Spirti invisibili”, din opera La grotta di Trofonio. Atât aici, cât şi în scânteietoarea „Diggi daggi” din Bastien şi Bastienne de Mozart, Marius Boloş a captivat privirile, inimile şi aplauzele publicului. Şi aceasta nu doar prin puterea vocii sale profunde şi cutremurătoare, dar şi datorită prezenţei scenice şi a carismei actoriceşti (iată un cântăreţ-actor pe care, nu demult, am putut să îl admirăm şi în dificilul, dar încântătorul rol al lui Mefisto din Faust-ul lui Gounod). Andrei Lazăr a fost şi el una dintre atracţiile serii datorită repertoriului ales. Ambele sale arii l-au pus în postura de a-şi dovedi abilitatea în pasajele de forţă şi de virtuozitate. De menţionat este şi recenta sa evoluţie în rolul Ferrando din aceeaşi Così fan tutte, unde, de asemenea, a dovedit că este una dintre speranţele primei scene a ţării (mai ales că ducem o lipsă acută de tenori). Alături de soliştii vocali şi actori, s-au remarcat şi doi dintre membrii Cvintetului „Elite”. Este vorba de Cristian Balaş (vioara I) şi Mădălina Florescu (pian). Dulceaţa solo-urilor de vioară a răsunat melancolic în foaierul operei, în timp ce pianul a susţinut în mod ambiţios micul ansamblu şi vocile interpreţilor.

Nu în ultimul rând, regia lui Radu Apostol – cunoscut şi apreciat regizor al generaţiei tinere şi medii – a permis personajelor lui Puşkin, atît de angrenate în propria lor existenţă şi oarecum încâlcite în hăţişul filosofiei creaţiei, să devină mai umane. Apropierea extrem de mare de public a actorilor şi soliştilor a transformat un text rece şi o muzică ce ar fi putut deveni la fel de îndepărtată precum versurile puşkiniene într-un spectacol intim, cald şi extrem de personal. Toate schimbările de stare şi de timp au fost ingenios orchestrate prin aportul luminilor, iar costumele au evocat spiritele şi fantasmele aflate în mintea tulburată a lui Amadeus.

puskin mozart si salieri

Deşi a avut loc într-un context deloc favorabil imaginii Operei Naţionale din Bucureşti, spectacolul Mozart şi Salieri s-a dovedit a fi o reuşită, căci publicul a fost prezent într-un număr foarte mare, mai ales ţinând cont că în mintea şi sufletul românilor recitalurile camerale şi spectacolele de teatru şi muzică nu sunt atât de bine împământenite ca în alte locuri.

Mozart și Salieri, tragedie de A. S. Pușkin. Momente muzicale din lucrări de W. A. Mozart și A. Salieri. Interpretează: Ionuț Vișan – actor (invitat) – Mozart; Cristian Iacob – actor (invitat) – Salieri; Elena Dincă – soprană (invitată); Cristina Marta Sandu – soprană; Maria Jinga – mezzosoprană; Andrei Lazăr – tenor; Marius Boloș – bas. Cvintetul „Elite” (Cristian Balaș – vioara I, Dorina Ciurea – vioara a II-a, Claudia Mihalache – violă, Mladen Spasinovici – violoncel, Mădălina Florescu – pian). Aranjamentele şi conducerea muzicală: Daniel Jinga. Regia: Radu Apostol (invitat).

Tudor Sicomaș

Tudor Sicomaș

logo revista teatrala radioAlte articole de Tudor Sicomaș: O farsă cât se poate de reală, cronică de teatru 

Cea mai frumoasă pledoarie pentru libertate, cronică de teatru 

O jumătate de om… mai bună decât niciun om…, cronică de teatru

Imnul iubirii sau Cântec despre Anita, cronică de teatru

Vezi și: arhiva rubricii Cronica de teatru 

costintuchilaCRONICA DE TEATRUcristian iacob,cristina marta sandu,cronică de teatru rtr,daniel jinga,ionuț vișan,Maria Jinga,mozart si salieri,opera nationala bucuresti,pușkin,tudor sicomas
Cronică de teatru de TUDOR SICOMAȘ Mozart şi Salieri. S-a scris atât de mult despre aceste două personaje încât pare că totul a fost spus. Duşmani sau prieteni? Mozart – nebun sau geniu? Sau amândouă? Genialitatea şi nebunia se exclud oare? A fost Salieri un criminal, cu adevărat? Sunt atâtea...