Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN

umbre cronica de teatru de mariana ciolan rtr

„Copilul râde/Înțelepciunea și iubirea mea e jocul”… Încă nu foarte îndepărtată de această „față” a omului, fixată de pana poetului Lucian Blaga, adolescenta de 17 ani Georgiana Barcan din Bacău descoperă atracția unui altfel de joc, dincolo de seninătatea înscrisă în genele copilăriei. Îi prinde gustul, el se numește teatru, iar în cercul și mai larg al privirii avid deschise către lume, își dă seama că grație acestuia viața din jur poate fi descifrată tot ca o posibilă distribuire/redistribuire de roluri. Chiar aşa, dacă am pretinde să se inverseze unele dintre aceste „partituri”, adică oamenii să-și schimbe între ei pozițiile, cum ar fi, bunăoară, călăul și condamnatul. Într-o lume ce pare iremediabil guvernată de mecanica subterană a manipulării. Este una dintre ideile majore ale piesei sale într-un act, Jocul de-a teatrul, prin care a fost desemnată câștigătoarea concursului New Drama, inițiat în toamna lui 2014 la Teatrul Excelsior din București, la puțină vreme după instalarea echipei manageriale conduse de actorul Adrian Găzdaru.

UMBRE 1

Nu știu cum vor fi fost celelalte șase piese finaliste la prima ediție a acestei competiții deschisă adolescenților, dar aceasta aproape că înspăimântă prin gravitatea temei. Desigur, adolescența este vremea cuvintelor mari, a setei de absolută îmbrățișare a celor ce înconjoară, precum și a descifrării propriului eu, așa că, într-un fel, se explică meditația autoarei ca o lucidă dar sumbră perspectivă asupra alterității. Ea vine dintr-o explorare a străfundurilor firii ca sursă comună a imaginației, a spaimelor și a neliniștilor. Conform celor înscrise în regulamentul New Drama, piesa este montată acum, iată, pe scena de la Excelsior.

umbre-3

Spectacolul are însă o a doua parte. Este un text comandat de teatru și reprezintă rezultatul strădaniilor Ilincăi-Anamaria Prisăcaru, studentă la Regie de Teatru în cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”. Acesta merge pe același palier al interogării eului, într-o formă dramatică care are drept liant glisarea călău-condamnat, fiind dominată de un dialog între mamă și fiu. Fără a părăsi zona nebuloasă a căutării de sine şi de sensuri în lume, discursul celei de-a doua autoare, al cărui titlu, Umbre, dă și titlul spectacolului, se îndreaptă către o perspectivă mai optimistă. „În plină derută, scopul nostru este să ieșim la lumină […] Paradoxal, pentru a ieși la lumină trebuie să ieși din lumină. Condiția este să știi foarte bine ce vrei să vezi”, scrie autoarea „umbrelor”.

Horia Suru

Horia Suru

A fost chemat să dea un suflu și o carne scenică textului actorul și regizorul Horia Suru, apreciat anterior la Excelsior pentru adaptarea după Aventurile lui Tom Sawyer. Își intitulează demersul de-acum „un studiu” și îl definește ca fiind „realizat cu ochii închiși ca o scurtătură către hăul din noi”. Este împlinit ca un rafinat balans între străfulgerări strălucitoare și aburi misterioși de negură (light design Adrian Neculcea), într-un spațiu imaginat și configurat tot de regizor, în sala minionă, intimă, Sala Studio, care a fost nu de foarte multă vreme inaugurată şi se dovedeşte atât de potrivită acestor scurte piese cu o mare doză reflexivă și lirică.

umbre 2

Umbre, regia: Horia Horu, Teatrul Excelsior din București

Spectacolul-studiu păstrează acelaşi spirit, potențat prin jocul static, adică în poziţie nemişcată, pe care îl impune actorilor, prin dialogul copios cu două mari ecrane cu proiecții video (video & sound design Luca Achim), capabile să scoată în evidență țipătul interior, la propriu, prin intensitatea sunetului, în contrast productiv cu rostirea actorilor. Din ale căror meandre de intonație și accent se caută prin „multe întrebări” să se ofere „multe răspunsuri posibile”. Îi aflăm în distribuție pe actrița Isabela Neamțu, şi aici remarcabilă prin forța de comunicare în rolul Mama, pe Oliver Toderiță și pe Marian Rădulescu, împlinindu-şi convingător şi dăruit rolurile, anume, Condamnatul, respectiv, Călăul. Pe bandă, în secvențele filmate se aud cristaline și sugestive vocile copiilor interpretate de Daniel Cosmin Țâcu, Sara Maria Ghimpu.

NEW-DRAMA-concurs-dramaturgie-adolescenti

Să ne reamintim, New Drama – concurs de dramaturgie pentru adolescenți este cel dintâi proiect din cadrul programului Excelsior Educațional și are drept țintă adolescenți între 14 și 18 ani care sunt încurajați să își dezvolte imaginația prin însușirea tehnicilor de scriere dramatică. Se desfășoară în mai multe etape. Doritorii trebuie să trimită mai întâi o cerere de înscriere la concurs menționând și motivația pentru care îşi doresc această participare. Pe baza textelor trimise de către aceștia, se face o selecție de texte finaliste. Autorii acestora participă la un atelier de scriere dramatică coordonat de profesioniști redutabili. După șase săptămâni, când pot lucra pe textele proprii, într-o a doua etapă, aceste piese într-un act sunt reprezentate ca spectacole-lectură în interpretarea unor actori profesioniști, fiind totodată supuse atenției unui juriu care decide o singură piesă câştigătoare. La prima ediție juriul a fost format din actorii Andi Vasluianu și Alexandru Ioan (ambii, cu vechi „state de colaborare” în teatrul făcut de liceeni) şi dramaturgul Peca Ștefan, unul dintre cei mai tineri în spirit din generaţia sa. Apoi, se împlinește subtitlul concursului, Scrie o piesă într-un act și ea poate deveni spectacol! Primul din această categorie a intrat deja în repertoriul Teatrului Excelsior, adică Umbre, unde la premieră am remarcat mulţi prieteni ai acestei instituţii de spectacol pentru copii, dar şi tot mai pronunţat aflată în căutare de titluri atrăgătoare pentru adolescenţi. Pentru a doua ediție New Drama deja în derulare, s-au primit 70 de piese din 38 de localități ale țării, fapt cu siguranță legat și de sprijinul acordat Teatrului Excelsior de către Ministerul Educației Naționale. Dintre semnatarii acestora, au fost deja anunțaţi șapte finaliști cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, care între 1 și 3 aprilie 2016 vor participa la atelierul de scriere dramatică. El va fi coordonat de conf. univ.dr. Ana-Maria Nistor, cadru didactic la UNATC, unde predă cursuri de „playwriting” și „analiza textului dramatic”. Aşteptăm spectacolele-lectură spre sfârşitul stagiunii şi, fireşte, montarea piesei care va ocupa locul întâi.

logo revista teatrala radioCronici, reportaje și interviuri de Mariana Ciolan:

 Pălăria florentină

„Solitaritate”, un strigăt contemporan

„Blackbird” la UnTeatrumariana ciolan

Teatrul Tineretului în turneu la Bucureşti

„Titanic Vals” deschide anul teatral la „Odeon”

„Construim poduri, trecem graniţe”…

Sincronism european, cronică la spectacolul O poveste ciudată cu un câine la miezul nopţii

Strălucire și sens, cronică la spectacolul Cabaret

Lucian Vărșăndan: „Creșterea trupei Teatrului German din Timișoara este principalul nostru obiectiv”

Annie Muscă: „O lună dedicată unei actrițe inconfundabile”

Spre lumea largă… 

Shakespeare al tuturor

Cei doi Richard…

FITS 2014. Flash – Începutul

FITS 2014. Flash – Orașul pe scenă

FITS 2014. Flash – Omul-spectacol

FITS 2014. Flash. Bursa de spectacole – construind viitorul

Amintiri cu actori, amintiri despre actori: George Constantin

Annie Muscă – biograful și personajele sale

Mircea Cornișteanu: „Robert Wilson vorbește o altă limbă teatrală, pe care nici noi, nici alții nu o cunoaștem”

Eveniment: „Rinocerii” la Teatrul Naţional din Craiova

Saviana Stănescu pe scena Teatrului Odeon – interviu

Festivalul Internaţional de Teatru de la Oradea se deschide cu „Muzicanţii din Bremen”

Orădenii în festival

Premieră la Întâlnirile Internaționale de la Cluj-Napoca

Moartea pentru patrie sau râsu-plânsu… la bloc

Pledoarie pentru teatru

Aniversare Ștefan Mihăilescu-Brăila

Aniversarea a 10 de ani de audiții la Majestic

Bocsárdi László: „Dacă un spectacol de astăzi este și poetic, nu se strică teatrul”, interviu

Aura Corbeanu: „«Clipe de viață», un omagiu adus de artiști importanți din România colegilor lor”, interviu

„Adunarea păsărilor” la Teatrul „Țăndărică”

La Teatrul Excelsior, in focus: tinerii, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „«Bremen», un spectacol în viziune ludică”, interviu

Constantin Chiriac: „Noi suntem aici pentru dialog”, reportaj

Școlile și academiile de teatru împreună, cronică de festival

Un spectacol-eveniment: „Dialog imaginar cu Anton Pann” de Pușa Roth

Ecouri FITS 2015, cronică de festival

Spectacolul-lectură la Teatrul „Nottara” – interviu cu Mădălina Negrea

Doina Lupu: „Gala Tânărului Actor – HOP 2015, o ediție cu multe noutăți”, interviu

Mircea M. Ionescu: „Există dramaturgie română. Trebuie doar să fie citită”, interviu

Luminița Puiuleț despre „Antisocial” și alte proiecte teatrale ale studenților sibieni

Alexandru Darie: „«The Bach Files», o poveste despre iubire și căutarea de sine”, interviu

Gala Tânărului Actor HOP în primele zile, reportaj

În căutarea actoriei în stare pură…, cronică de teatru

Festivalul de Teatru Scurt 2015, o ediție atipică, cronică de teatru

„Mai tare decât moartea e iubirea”, recital Emil Boroghină la Tel Aviv, interviu

Lucian Vărșăndan despre „Fuchsiada”, interviu

Petru Hadârcă: „Ne propunem să continuăm proiectul de teatru românesc pe ambele maluri ale Prutului”, interviu

„Omul din La Mancha” – celebrare pe scena FITO, interviu cu actorul Daniel Vulcu

Tragos – „un festival al iubirii de teatru”, interviu cu criticul de teatru Doru Mareș

Festivalul Tânăr de la Sibiu, interviu cu Adrian Tibu

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași își onorează titlul de festival european, interviu cu Oltița Cîntec

 

Tudor Lucanu: „Îmi plac poveștile care să mă emoționeze mai întâi pe mine”, interviu

Liviu Timuș: „Teatrul a prins din nou viață, interviu

Festivalul Național de Teatru – în jurul scenei, cronică de teatru

La Teatrul „Nottara”, plăcerea lecturii continuă, cronică de teatru

Trupa Arcadia – două spectacole, două festivaluri, cronică de teatru

„Omul care mânca lumea” la Teatrul de Artă, cronică de teatru

George Albert Costea: „Un gen inedit deocamdată pentru Craiova”, interviu

Claudiu Goga: „«Dansând în noapte» este un spectacol care propune un stil”

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov – scenă a dramaturgiei contemporane, cronică de festival

Aplauze pentru Lena… la București, cronică de teatru

Trupa românească permanentă din Oradea a împlinit 60 de ani!, cronică de teatru

Lucian Vărșăndan: „Spectacolul «De fapt e frumos» aduce în prim-plan o realitate specifică oamenilor tineri, dar nu numai lor”, interviu

Alexandru Gherman: Proiecte de film și teatru, interviu

Trupa Osonó încheie anul 2015 cu două reprezentaţii la Sfântu Gheorghe, interviu cu actorul și regizorul Fazakas Misi

În căutarea… anului dispărut, cronică de teatru

Vlad Cristache: „Învăluite în umor, problemele grave capătă o valoare mult mai mare”, interviu

Teatrul „Nottara” deschide anul teatral cu un spectacol de Alexander Hausvater, reportaj

„Să fim atenți cum construim prezentul!”, cronică de teatru

Turneul Teatrului Național din Chișinău la București, cronică de teatru

Matei Vișniec: „Fiecare fapt divers are un fel de etaj metafizic”, interviu

Sânziana Stoican: „Caut locul și oamenii cu care să spunem ceva prin spectacolele noastre”, interviu

Teatrul Național din București – între Centenarul Dada și Anul Shakespeare

În retortele trăirii: „Respiră” la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, cronică de teatru

Teatru la Arhiepiscopia Râmnicului – interviu cu Doina Migleczi

Lucian Sabados: „Am adus întotdeauna la București spectacolele pe care le consider reprezentative”, interviu

Curajul de a-ţi asuma alteritatea: „Eu, Oblio” la Teatrul „Ţăndărică”, cronică de teatru

În căutarea „Omului aproximativ”, cronică de teatru

Teatrul la Gala Premiilor Radio România Cultural

Debutul în teatru al regizorului Radu Jude, cronică de teatru

logo revista teatrala radio

Vezi și: Arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUcronică de teatru rtr,horia suru,mariana ciolan,new drama,teatru scris de adolescenti,teatrul excelsior,umbre
Cronică de teatru de MARIANA CIOLAN „Copilul râde/Înțelepciunea și iubirea mea e jocul”… Încă nu foarte îndepărtată de această „față” a omului, fixată de pana poetului Lucian Blaga, adolescenta de 17 ani Georgiana Barcan din Bacău descoperă atracția unui altfel de joc, dincolo de seninătatea înscrisă în genele copilăriei. Îi...