Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ

omul cel bun din seciuan cronica de teatru razvana nita

Omul cel bun din Seciuan de Bertolt Brecht, regia Andrei Şerban, Teatrul „Bulandra”, 2014

În toate perioadele de criză (şi nu au fost puţine, ba, mai mult, mă tem că istoria umanităţii e sinonimă cu istoria crizelor pe care aceasta le-a parcurs) a fost testată nu numai forţa de rezistenţă, de anduranţă a corpului social, ci şi (sau mai ales) capacitatea morală a fiecărui individ. Cu alte cuvinte a supravieţui nu e totul, esenţial şi valoros e să rămâi neatins, nepervertit la nivel etic, moral, sufletesc. Chiar dacă asta presupune sacrifiu, scrâşnirea dinţilor, o viaţă pe brânci.

omul cel bun din seciuan brecht bulandra

Eroina din Omul cel bun din Seciuan este o prostituată, dar nu una „cu vocaţie”, ci din nevoia de a supravieţui într-un oraş mare, cu lume de tot felul, rece, egoistă, nemiloasă. Shen Te are în schimb vocaţia prieteniei (exersată mai ales pe vânzătorul de apă Vang), un tip de o generozitate simplă şi o grijă pentru semeni vecină cu harul. Faptul că acceptă să găzduiască zeii în cămăruţa ei obscură devine astfel un gest de la sine înţeles. Şi mai are o calitate Shen Te – stăpâneşte arta dedublării. Pentru a-şi păstra debitul de tutun cumpărat din mărinimia  zeilor, ea se dă drept altcineva, cu alte cuvinte „joacă teatru”. Va împinge acest travesti până la limita maximă a dramatismului; aproape în pragul aducerii pe lume a unui copil, luată drept proprietarul lipsit de scrupule al tutungeriei, va fi judecată de întreaga comunitate şi pedepsită. Un martiraj pe cât de nedrept pe-atât de vechi de când lumea. Niciodată oamenii nu au ştiut să înţeleagă şi să răsplătească gesturile bune. Poate de aceea oamenii buni au fost întotdeauna puţini iar exemplul lor nu a putut mântui, salva lumea.

În viziunea lui Andrei Şerban, Seciuan e lumea. Nu ne aflăm în China imperială, nu asistăm la o reconstituire istorică, dar nici la o localizare, deşi ni se spune la final: „Aici Seciuan e Bucureşti.”

foto mihaela marin omul cel bun din seciuan

O lume anapoda, impresionant sugerată scenografic (Iuliana Vâlsan) – în prima parte norii sunt pe podea, florile au rădăcini în cer creând un plafon paradisiac, pentru ca în partea a doua totul să capete valenţe reci, tehnice, austere, un cer pustiu din care zeii au fugit şi rătăcesc prin lume, parcă în căutarea unei reconfirmări.

cronica de teatru revista teatrala radio omul cel bun din seciuan

Andrei Şerban a creat un mesaj spectacular fascinant în care întâlnim şi elemente de musical, de cabaret (senzaţional şi surprinzător Vlad Ivanov mai ales pentru cei care nu l-au văzut în Elizaveta Bam), o bogăţie de tonuri de la parodic şi burlesc la amar, sarcastic şi emoţionant cu un frison al implacabilului de tragedie antică dar şi un constant fior liric. Toate acestea se adună într-un rezultat perfect articulat şi cu o dinamică remarcabilă care nu numai că ţine spectatorul „captiv” şi captivat, dar îl pune pe gânduri, îi activează resorturi interioare ce ţin de conştiinţa socială, de apartenenţa la comunitate.

vlad ivanov omul cel bun din seciuan

Este punctul cel mai evident în care Şerban se întâlneşte cu Brecht, cel care teoretiza valoarea  „gestus-ului social” care este teatrul, purtător de mesaj, cristalizator şi catalizator al reperelor, manifest cu impact sigur. Omul cel bun din Seciuan este un proiect ambiţios, curajos, care şi-a găsit o distribuţie pe măsură, actori talentaţi, tenace, ludici, deschişi dar şi pătrunşi de misiunea lor – o producţie demnă de vremurile revoluţionare ale Teatrului „Bulandra” de altădată.

brecht andrei serban omul cel bun din seciuan

Ar mai fi de spus câte ceva despre semnalul ferm, limpede din final, acela ca publicul să nu aplaude în picioare, regizorul considerând acest gest unul obtuz, o gimnastică lipsită de consistenţă şi sens, un ritual în sine ajuns de la sine înţeles, care nu mai e asumat, ci repetat, copiat mecanic, indiferent că produsul răsplătit astfel merită genul acesta de efuziune sau nu.

rodica mandache

Omul cel bun din Seciuan. Fotografii de Mihaela Marin

Cred că nu trebuie căzut în extrema cealaltă. Ideal ar fi ca publicul să nu reacţioneze monolitic (nici ca toată lumea, dar nici cum ne învaţă Andrei Şerban). Ideal ar fi să ne simţim liberi să aplaudăm (în picioare sau aşezaţi), să ieşim din sală dacă reprezentaţia nu ne spune nimic, să huiduim sau să nu ne manifestăm nicicum. Nu putem înlocui un gest extrem cu altul din aceeaşi categorie dovedind astfel cât de uşor manipulabili suntem. Aşadar fiţi senini, liberi, gândiţi cu propria minte şi reacţionaţi în acord cu voi înşivă, cu ceea ce simţiţi!

Am aplaudat în picioare, deşi au existat secvenţe care m-au emoţionat atât de puternic încât aş fi aplaudat în genunchi.

Videoclip


razvana nita

  Răzvana Niță. Foto: Petre Lupu

logo revista teatrala radio

Alte articole de Răzvana Niță: Va fi ora exactă 

Quo Vadis, Marie…cronică de teatru

„Port doliul vieţii mele…”, cronică de teatru 

Cu seriozitate, despre umor, cronică de teatru

Sub semnul creativităţii, cronică de teatru

Mozart rulz, cronică de teatru

Dance me to the end of love

Istoria pe scenă

Seducţia vocilor şi actualitatea clasicilor, cronică de teatru radiofonic

Constantin Brâncoveanu – cu trei zile înaintea Învierii, cronică de teatru radiofonic

Tablouri într-o expoziţie, cronică de teatru radiofonic

Aventura care schimbă destine, cronică de teatru radiofonic

Moartea glumeşte până la capăt, cronică de teatru radiofonic

Taina întâmplării: Felix şi Pietro – Such a perfect day, cronică de teatru radiofonic

Între Mitică, prinţul mahalalei şi Hamlet, prinţul Danemarcei 

Teatru în grădină – Comedii, capriţuri, pamplezircronică de carte

Caragiale – între exces şi blestemul veşnicei actualităţi, cronică de carte

Există și întâmplări fericite

Arhiva rubricii Spectator, ca la teatru de Răzvana Niță

Vezi: arhiva rubricii Cronica de teatru

costintuchilaCRONICA DE TEATRUandrei șerban,aplauze in picioare,bertolt brecht,bucurești si brecht,china imperială,cronica de teatru revista teatrală radio,omul cel bun din seciuan,răzvana niță,seciuan,shen te,teatrul bulandra
Cronică de teatru de RĂZVANA NIȚĂ Omul cel bun din Seciuan de Bertolt Brecht, regia Andrei Şerban, Teatrul „Bulandra”, 2014 În toate perioadele de criză (şi nu au fost puţine, ba, mai mult, mă tem că istoria umanităţii e sinonimă cu istoria crizelor pe care aceasta le-a parcurs) a fost testată...