constantin-chiriac-premiu

Constantin Chiriac, director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a primit Premiul „Contribuție la Patrimoniul Cultural Român” la Gala Aspen pentru Leadership, ce s-a desfăşurat în seara de 3 decembrie 2014, la Athénée Palace Hilton Bucharest. 

Constantin Chiriac_sebastian-marcovici

Constantin Chiriac. Foto: Sebastian Marcovici

Premiile Aspen pentru Leadership aduc recunoaștere unor personalități care au marcat societatea românească, au inovat și au oferit un exemplu de conduită etică şi profesională, în domenii precum patrimoniu cultural, serviciu public, sport sau cercetare. 

Premiul „Contribuție la Patrimoniul Cultural Român” se acordă personalităților care au contribuit, prin activitatea lor profesională, la consolidarea patrimoniului cultural românesc și la promovarea internațională a imaginii României. Constantin Chiriac a fost desemnat să primească acest premiu pentru contribuţia unică adusă culturii româneşti, prin crearea şi organizarea Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. 

Constantin Chiriac, născut la Iaşi pe 3 octombrie 1957, îndeplineşte multiple funcţii care au impact în lumea culturală internaţională: preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (din 1994); preşedinte al Fundaţiei „Democraţie prin Cultură” (din 1994); director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu (din 2000); director al Bursei de Spectacole de la Sibiu (SPAOM); Ambasador Onorific al Turismului; Ambasador al Cetăţeanului pentru Anul European al Cetăţeanului 2013; Ofiţer al Ordinului Coroanei – distincţie acordată de Majestatea Sa Regele Albert al II-lea; preşedinte al Fundaţiei Româno-Japoneze „Casa Prietenului”; secretar general al Fundaţiei Româno-Suedeze „Rom-Swed-Aid” Sibiu-Stockholm.

A fost decorat prin decret prezidenţial cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler (2000). A obţinut de două ori Premiul pentru „Cel mai bun manager de teatru din România”, merit recunoscut de Secţia română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi de juriul Uniunii Teatrelor din România în cadrul Galelor UNITER (2001). I-a fost conferit Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor pentru promovarea teatrului românesc în lume (2003). A fost vicepreşedinte al Asociaţiei Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007 (2004–2007), iar apoi membru al Comisiei de selecţie şi de monitorizare a oraşelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană (2008–2012). A primit titlul de Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană (2010), iar în anul 2014 a fost desemnat Ambasador Onorific al Turismului Românesc şi a primit Premiul de Excelenţă pentru Contribuţie la imaginea României în lume la Gala Biz 15 ani.

constantin-chiriac1

Constantin Chiriac a absolvit UNATC la Bucureşti (1980), obţinând o diplomă de Artă Teatrală. Acesteia i s-au adăugat trei diplome în management cultural conferite de United States Information Agency (1996); University of Hull în Marea Britanie (1998 -1999); Virginia Commonwealth University în Richmond, Virginia (1999). Este doctor în teatru cu teza “Poezia ca spectacol”, susţinută la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu şi la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş (2006). I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Leeds Metropolitan University (2008).

A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one-man show-uri, susţinând recitaluri în peste 50 de ţări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără Moromeţii (regia Stere Gulea), Croaziera (regia Mircea Daneliuc) şi Undeva la Palilula (regia Silviu Purcărete). 

Daniela Plopeanu

PR, Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu

costintuchilaPREMIIconstantin chiriac,Premiile Aspen pentru Leadership,teatrul national radu stanca sibiu
Constantin Chiriac, director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a primit Premiul „Contribuție la Patrimoniul Cultural Român” la Gala Aspen pentru Leadership, ce s-a desfăşurat în seara de 3 decembrie 2014, la Athénée Palace Hilton Bucharest.  Constantin Chiriac. Foto: Sebastian...