teatrul tandarica hong kong colaborare mariana ciolan

…este genericul sub care s-a derulat în toamna lui 2013 cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrului de Animaţie, organizat de Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti. În contextul multiplelor deschideri ale festivalului şi ale teatrului-gazdă (membru UNIMA şi membru ASSITEJ) – dialogul nemijlocit prin spectacole, demonstraţii de tip atelier ori conferinţe susţinute de personalităţi ale artei păpuşăreşti din Europa, Asia şi America, un demers cât se poate de edificator în direcţia colaborărilor artistice l-a constituit spectacolul Călătorie spre Soare-apune. Povestea din spatele muntelui, co-producţie girată de Institutul „MING RI” pentru educaţie şi artă din Hong Kong şi Teatrul de animaţie „Ţăndărică”.

teatrul tandarica hong kong

Spectacolul, în regia semnată Călin Mocanu, Wong Tim Keung Simon, care a adunat un numeros şi participativ public, îmbina într-un chip cuceritor elemente de străveche artă teatrală asiatică, între care jocul de umbre a fost un adevărat regal, şi unele sugestii europene. Povestea maimuţei născute dintr-un ou de piatră care s-a transformat în Regele Maimuţă s-a derulat cu simplitate şi limpezime, ca o explozie de culoare şi mişcare, actorii trecând pe nesimţite din postura de mânuitori în personaje „la vedere”, adică în carne şi oase, într-o alternanţă de ritmuri şi schimbare de mijloace care a făcut ca până şi acei spectatori care încă nu vorbeau bine să stea în braţele părinţilor ori în scaune fără să clintească, iar cei mai avizaţi să-l considere spectacol-eveniment al festivalului. Totul a început cu un soi de ritual, prin care a fost întâmpinat publicul de către actorii în costumele de scenă, bluze cu mâneci largi, pantaloni degajaţi de corp, mlădioşi în faţa tuturor, oferindu-le tuturor, cu chipuri zâmbitoare, bomboane în ambalaje multicolore, strălucitoare, în timp ce îi conduceau spre locurile din sală. Nu ştiu dacă procedează astfel la orice reprezentaţie din ţara lor, dar aici era o certă dovadă de curtoazie extrem orientală pe care am întâlnit-o la atâtea şi atâtea trupe venite la noi din acel spaţiu geografic şi cultural şi un semn al bucuriei produse de întâlnirea bucureşteană.

calatorie spre soare apune teatrul tandarica in colaborare

Călătorie spre Soare-apune. Sursa foto: Teatrul „Țăndărică” din București

După ce anul trecut, în acelaşi festival, am putut vedea şi o reprezentaţie cu măşti uriaşe înfăţişând lumea Disney a desenului animat susţinută de trupa Teatrului de păpuşi din Guanzhou-Qingdao, dar şi o savuroasă versiune chineză a spectacolului Alice în Țara minunilor, prezentat de mânuitorii Teatrului „Ţăndărică”, cu replicile rostite de nativi chinezi, iată în 2013 s-a mai făcut un alt pas de apropiere de lumea animaţiei asiatice, la rândul ei, din câte am înţeles, foarte interesată de colaborarea cu Europa.

calin mocanu tandarica

Călin Mocanu

Despre parcursul colaborării începute cu Institutul pentru educaţie şi artă din Hong Kong prin spectacolul Călătorie spre Soare-apune, despre etapele acesteia în anul 2014, când vor vedea luminile rampei alte producţii în aceeaşi conlucrare artistică multiculturală, am aflat amănunte de la dl. Călin Mocanu, directorul Teatrului „Ţăndărică”, chiar pe durata Festivalului Internaţional.

Mariana Ciolan

 

costintuchilaFESTIVALURIalice în țara minunilor,călătorie spre soare apune,institutul ming ri hong kong,interviu cu calin mocanu,mariana ciolan,multiculturalitate,teatrul țăndărică bucurești
...este genericul sub care s-a derulat în toamna lui 2013 cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional al Teatrului de Animaţie, organizat de Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti. În contextul multiplelor deschideri ale festivalului şi ale teatrului-gazdă (membru UNIMA şi membru ASSITEJ) – dialogul nemijlocit prin spectacole, demonstraţii de tip...