premiera contra progresului teatrul din sf gheorghe

Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe lansează, duminică, 27 septembrie 2015, cea dintâi premieră a stagiunii care tocmai a început: Contra progresului de Esteve Soler, în regia lui Cristian Ban. Spectacolul va avea loc la Studioul Nou şi va începe de la ora 19.00, însă publicul este invitat în foiaerul teatrului de la ora 18:30, pentru o degustare de vinuri.

contra progresului 2

Parte din trilogia „Contra” – Contra democrației, Contra iubirii și Contra progresului – a dramaturgului catalan Esteve Soler, textul aduce în prim plan monstruozitățile și contradicțiile sinistre ale vremurilor pe care le trăim, o lume a unui om contemporan rătăcit printre valorile răsturnate ale unei societăți degradate spiritual. Universul creat de Soler este unul absurd, dominat de personaje bizare care conturează un viitor sumbru al omenirii. Mai exact, dramaturgul lansează provocarea de a ne imagina cum va arăta lumea peste câteva zeci de ani, dacă umanitatea continuă cursul actual al progresului. Asfel, universul uman al viitorului este măcinat de alienare, de absența emoțiilor și a oricăror repere morale.

sf gheorghe contra progresului

Jucată pe scene din Europa, America și Australia, piesa lui Esteve Soler a fost primită cu entuziasm de public, bucurându-se de un succes remarcabil. „Scopul pieselor este de a trezi spiritul critic în public. În cazul în care, atunci când un spectacol s-a terminat, iar publicul se simte indiferent, înseamnă că am eșuat. Dacă am pus societatea de astăzi pe jar, este pentru că eu cred că această meditație, acest dialog, este mai necesar ca oricând” , spune Esteve Soler.

teatrul andrei muresanu contra progresului

În noul spectacol propus de Teatrul Andrei Mureşanu, publicul din Sfântu Gheorghe va avea prilejul de a-i revedea pe câțiva dintre îndrăgiții actori ai teatrului, care fac parte din distribuție, respectiv Mona Codreanu, Daniel Rizea, Fatma Mohamed, Claudia Ardelean, Ion Fiscuteanu Jr., Ioana Costea, Sergiu Aliuș, Nae Croitoru, Sebastian Marin și Constantin Mailat.

Atmosfera, care reflectă deopotrivă viziunea dramaturgului și pe cea a regizorului, este creată prin viziunea scenografului Alpár Albert, la care se adaugă costumele personajelor, create de Elena Gheorghe. Traducerea este asigurată de Luminiţa Voina-Răuţ.

contra progresului esteve soler

Biletele pot fi achiziționate de la Biroul de Organizări Evenimente din centrul orașului, precum și de la Casa de bilete a teatrului. Prețul unui bilet este de 15 lei, iar un bilet cu reducere, de care beneficiază elevii, studenții și pensionarii, costă 7 lei. Spectacolul Contra progresului este inclus în oferta de abonamente TAM, care cuprinde 10 spectacole din stagiunea 2015–2016 și care costă 100 de lei.

Următoarele premiere pe care Teatrul „Andrei Mureșanu“ le-a pregătit pentru publicul iubitor de teatru sunt: Doi galbeni – regia Mirela Bucur, Trei rupturi – regia Radu Afrim și Orb de mină – regia Catinca Drăgănescu.

Comunicat al Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe

logo revista teatrala radioArhiva rubricii Premieră

costintuchilaPREMIERĂcontra progresului,cristian ban,esteve soler,mona codreanu,premiera rtr,teatrul andrei mureșanu

Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe lansează, duminică, 27 septembrie 2015, cea dintâi premieră a stagiunii care tocmai a început: Contra progresului de Esteve Soler, în regia lui Cristian Ban. Spectacolul va avea loc la Studioul Nou şi va începe de la ora 19.00, însă publicul este invitat în...