premiera sfatul tarii teatrul national iasi

Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași și Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău invită publicul duminică, 30 decembrie 2018, ora 19.00, în Sala Teatru la Cub a TN Iași, la spectacolul excepțional ”Sfatul țării”.

Coproducția se va juca în memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României, silit să abdice și să părăsească țara, pe 30 decembrie 1947, monarhia constituțională fiind astfel înlocuită cu dictatura comunistă. 

Scenariul: Mariana Onceanu și Cristian Hadji-Culea. Documentare: Ioana Bujoreanu. Regia: Petru Hadârcă și Cristian Hadji-Culea. Scenografia: Rodica Arghir. În distribuție: Haruna Condurache, Anatol Durbală, Radu Ghilaș, Radu Homiceanu, Ion Mocanu, Oana Sandu, Andrei Sava, Valentin Zorilă, Mihai Zubacu.

AFIȘ COPRODUCȚIE

Petru Hadârcă, director general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” Chișinău: ”Dacă timp de un mileniu și mai bine, soarta popoarelor s-a decis în lupte sângeroase, atunci în 1918, deși eram în plin război mondial, soarta oamenilor născuți între Prut și Nistru a fost decisă de votul pro-Unire al celor 86 de deputați din Sfatul Țării, dar și de o serie de alți factori care ne-au oferit șansa să facem parte din România Mare. Centenarul, cum era și firesc, a generat mai multe discuții, dezbateri și controverse asupra diverselor aspecte legate de evenimentele istorice: a fost legitimă sau nu instituția Sfatului Țării și votarea Unirii, au fost cumpărați sau nu deputații, s-a făcut oare Unirea în Parlament, în culoarele diplomatice, sau de către Armata Română? Răspunsurile adesea multiplică îndoielile și scepticismul care planează asupra trecutului. Dar un singur lucru rămâne cert – Unirea Moldovei dintre Prut și Nistru cu România a însemnat salvarea a milioane de vieți și amânarea «terorii roșii» cu două decenii. Un alt lucru sigur este faptul că fără perioada interbelică, în care s-au făcut investiții românești în școli, cărți, concerte și teatru, adică  în educație și cultură, nu ar fi fost posibilă mișcarea de Renaștere Națională din anii 90.” 

”Centenarul a oferit prilejul de a menține timp de un an pe agenda zilei subiectele de istorie. Acest spectacol s-a adunat și a fost inspirat din documentele, expozițiile, dezbaterile organizate cu acest prilej, dar și din atitudinile și reacțiile contemporanilor noștri față de istorie, cu toată gama manifestării acestora, de la admirație la scepticism. Textul, la care am avut fericita ocazie și onoare să lucrez împreună cu domnul regizor Cristian Hadji-Culea, încearcă să surprindă ambele perspective: și cea cronologic istorică, și pe cea a receptării evenimentelor de la 1918 cu ochiul zilei de astăzi.”  – Mariana Onceanu, jurnalist. 

Spectacolul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, în cadrul Programului Centenar.

Comunicat al Teatrului Național ”Vasile Alecsandri” din Iași

logo revista teatrala radioVezi: Arhiva rubricii Premieră

costintuchilaPREMIERĂcristian hadji-culea,petru hadarca,premiera rtr,teatrul național iași,unirea basarabiei
Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași și Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău invită publicul duminică, 30 decembrie 2018, ora 19.00, în Sala Teatru la Cub a TN Iași, la spectacolul excepțional ”Sfatul țării”. Coproducția se va juca în memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României, silit să abdice și...