de PUȘA ROTH

costache caragiale portret de pusa roth revista teatrala radio

Pe 13 februarie 2015 se împlinesc 138 de ani de la dispariţia de pe scena lumii a actorului, dramaturgului şi profesorului de artă dramatică, Costache Caragiale (Caragiali), care s-a născut în 29 martie 1815, la București și a murit într-o zi de 13, februarie 1877, la București, în locuința sa de pe strada Brezoianu nr. 13, în urma unui atac de cord.

Costache_Caragiale

Costache Caragiale

Al doilea dintre băieții credincerului Ștefan Caragiali, după Luca, tatăl lui I. L. Caragiale, Costache este primul Caragiale celebru al familiei. A fost elevul lui Costache Aristia și și-a pus întreaga artă în slujba idealurilor progresiste, democratice ale Revoluţiei din 1848. A debutat în teatru cu rolul Întâiul american din Alzira de Voltaire, pe scena teatrului Momolo.

teatru-vechi-romanesc1

Teatrul din Botoșani

În anul 1838, în urma închiderii Societăţii Filarmonice, pleacă la Botoşani pentru a organiza o stagiune teatrală în limba ţării, iar în 1839 pune bazele trupei naţionale din Iaşi. Revine la Bucureşti, unde înfiinţează Teatrul de diletanţi (1844). După Revoluţia din 1848, prigoniţi pentru ideile lor, Costache Caragiale şi Costache Mihăileanu pleacă la Craiova unde organizează prima trupa profesionistă de teatru. Teatrul Naţional va fi inaugurat la 29 iunie 1850. În prima stagiune teatrală se prezintă: Duelurile de Costache Caragiale, Piatra din casă de V. Alecsandri şi Moartea lui Mihai Bravul de C. Halepliu.

În anul 1851 preia conducerea trupei Teatrului Naţional din Bucureşti, iar în anul următor inaugurează noua clădire a teatrului. Costache Caragiale a fost cel dintâi director concesionar, împreună cu I. A. Wachmann, al Teatrului Național (Teatrul cel Mare) din București, în perioada 1852–1855. 

Teatrul-National-la-1900

Teatrul Naţional (Teatrul Cel Mare) din Bucureşti în 1900

În anul 1855 este îndepărtat de la conducerea Teatrului Naţional din Bucureşti, în favoarea veşnicului său rival, Matei Millo. Se retrage din teatru şi devine judecător de pace în Culoarea de verde. Este solicitat de C. A. Rosetti la Teatrul cel Mare ca profesor de declamaţiune (1868–1870), printre elevi aflându-se fiul său, George și nepotul său, Ion Luca Caragiale. Aici va interpreta, ocazional, diferite roluri în spectacole de binefacere, silit de condiţiile materiale precare în care trăia. În anul 1866 apare pentru ultima oara în piesa Doamna Ruxandra de B. P. Hasdeu. În 1867 publică în tipografia lui C. A. Rosetti lucrarea Teatru Naționale în Țara Românescă, dedicată „publicului român”, scurtă istorie e teatrului românesc, prima scriere de acest fel din cultura română, care, în ciuda inerentelor ei neîmpliniri și a faptului că autorul ține să-și caracterizeze propriile texte dramatice, își păstrează și astăzi nu numai interesul documentar. „Un exemplar, aflat la Muzeul Teatrului Naţional din Bucureşti, poartă dedicaţia unchiului către nepotul său, Ion Luca, şi un autograf al celui din urmă – se pare că i-a fost dăruit pe când urma cursurile de declamaţie şi mimică ale lui Costache, împreună cu George, fiul lui Kosty, respectiv vărul primar al lui I. L. Caragiale.” (v. Istoria teatrului românesc, pagină facebook).

teatrul national in tara romaneasca costache caragiali

Costache Caragiale, Teatru Naționale în Țara Românescă, 1867. Exemplar cu dedicație către I. L. Caragiale și însemnarea cu semnătură a lui I. L. Caragiale: „Suvenire dela Profesorul meu de Declamațiune C. Caragialy, I. L. Caragialy, 1868-69”

Aşa cum am mai spus, autorul Repetiției moldovenești și-a trăit ultimii ani într-o sărăcie extremă. La moartea lui moștenirea era: 4 lei, o cămaşă şi „o vastă bibliotecă” (cf. Florin Tornea, Un artist cetăţean, Costache Caragiale, Bucureşti, ESPLA, 1954). Să fi fost Costache Caragiale pândit de ghinion? Posibil dacă observăm că acest om de teatru cu vocație de întemeietor a avut o carieră foarte scurtă, de numai 17 ani, între 1838, când organiza reprezentații în limba română la Botoșani, și 1855 când părăsea directoratul Teatrului cel Mare. Nici destinul dramaturgului nu a fost mai fericit. S-au păstrat de la Costache Caragiale patru piese și două mici lucrări ocazionale. Dacă O soaré la mahala sau Amestec de dorințe, din 1845, Îngâmfata plăpămăreasă sau Cucoană sunt (1846), Doi coțcari sau Păziți-vă de răi ca de foc (1849) suferă de convenționalismul și stângăciile epocii la nivel compozițional, limbajul lor colorat este fermecător, anunțând, după G. Călinescu, „dialogul atât de strălucit al marelui său nepot, I. L. Caragiale”.

scrieri de costache caragiale

1Scrieri de Costache Caragiale, Iaşi, „Cantora Foaiei Săteşti”, Iași, 1840; 2O repetiție moldovenească sau Noi și iar noi, farsă într-un act compusă de Costache Caragiale la anul 1844, martie 17, pentru plăcerea și pitrecerea a vreo câțiva prieteni, „Cantora Foaiei Săteşti”, 1845; 3 – O soaré la mahala sau Amestec de dorințe, comedie în 2 acte de Costache Caragiale,  Tipografia lui C. A. Rosetti şi Vinterhalder, București, 1847. Sursa foto: Istoria Teatrului Românesc

„Farsa O repetiție moldovenească sau Noi și iar noi, scrisă în 1844, jucată cu succes la Iași, publicată în anul următor în «Cantora Foaiei Sătești» din Iași și reeditată de Nicolae Iorga în 1908 la Vălenii de Munte, este una dintre cele mai originale scrieri dramatice românești din secolul al XIX-lea. Pe lângă interesul documentar semnalat de Mihail Kogălniceau, care o considera «un document important pentru viitorii cercetători ai începutului teatrului național», O repetiție moldovenească atrage și pentru că este singura piesă din dramaturgia românească a secolului al XIX-lea, construită pe motivul «teatrului în teatru». Repetiția unei scene prilejuiește în farsa lui Costache Caragiale un prețios tablou al moravurilor și al modalității de lucru din teatrele epocii. Persoanele reale, membrii trupei, devin personaje cu aceeași identitate, autorul-regizor recomandându-le naturelețe în jocul dramatic. În plus, modalitatea ingenioasă prin care Costache Caragiale abordează motivul «teatrului în teatru» se dovedește de o suprinzătoare modernitate.” (Costin Tuchilă).

În Fonoteca Teatrului Național Radiofonic există două spectacole cu piese de Costache Caragiale: 

Îngâmfata plăpumăreasă sau Cucoană sunt, comedie-vodevil. Adaptare radiofonică de Rodica Leu. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Boris Petrof, Virginia Mirea, Dorina Chiriac, George Ivaşcu, Gheorghe Dănilă, Eugen Cristea, Marius Gâlea, Ion Arcudeanu, Nicolae Stângaciu, Nicolae Ieremciuc. Muzică originală de George Marcu. La ţambal: Marin Ulei. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Redactor: Georgeta Răboj. Înregistrare din anul 1996.

O repetiţie moldovenească sau Noi şi iar noi, farsă compusă de Costache Caragiale la anul 1844, martie 17, pentru plăcerea și pitrecerea a vreo câțiva prieteni.  Adaptare radiofonică de Costin Tuchilă. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Ștefan Iordache, Virgil Ogăşanu, Valentin Teodosiu, Dumitru Rucăreanu, Ruxandra Sireteanu, George Ivaşcu, Dumitru Chesa, Sorin Gheorghiu, Silvia Codreanu, Eugen Racoţi, Ioana Chelaru. Muzica originală şi versurile cântecelor: George Marcu. Au acompaniat: Grigore Marian (vioară) şi Radu Nelu (ţambal). Redactor: Puşa Roth. Regia de montaj: Florina Verdeş şi Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Înregistrare difuzată în premieră în 18 mai 2003.

O repetiţie moldovenească sau Noi şi iar noi de Costache Caragiale – fragment

 Grafică, ilustrații și editare multimedia: Costin Tuchilă.

pusa-roth

Pușa Roth

logo revista teatrala radioArticole și interviuri de Pușa Roth:  Poveste despre tatăl meu, cronică de teatru

„Capriciile Fenisei” de Lope de Vega

Dumitru Radu Popescu: „Am scris multe piese plecând de la actori”

Lucian Giurchescu: „Teatrul nu se poate face la fiecare în bucătărie”

Ruxy

Actriţa Ruxandra Sireteanu a încetat din viață

Ruxandra Sireteanu: „Teatrul este dragostea şi chinul meu”

„Comedia măgarilor” de Plaut

Caragiale – 162

Anotimpuri de teatru

„Orestia” de Eschil

„Cel ce se pedepsește singur” de Terențiu

„Mizantropul” de Molière la Teatrul Național Radiofonic

Dorel Vişan: „Teatrul românesc s-a încurcat în iţele democraţiei”

Ştefan Iordache – lecţia despre simplitate şi firesc

Remember Irina Petrescu

Coca Andronescu în „Peribañez şi comandorul de Ocaña” de Lope de Vega

Ștefan Iordache în „Amphitryo” de Plaut

Un zâmbet pentru un iris

Săli de teatru în Bucureşti în secolul al XIX-lea

Profesiunea doamnei Warren, cronică de teatru

Cristian Munteanu

costintuchilaPORTRETE13 februarie,actorul costache caragiale,c a rosetti,când a murit costache caragiale,costache caragiale,costache si i l caragiale,curs de declamatiun costache caragiale,Îngâmfata plăpumăreasă sau Cucoană sunt,matei illo,o soare la mahala,pusa roth,str brezoianu,Teatru Naționale în Țara Românescă,teatrul cel mare,Un artist cetăţean
de PUȘA ROTH Pe 13 februarie 2015 se împlinesc 138 de ani de la dispariţia de pe scena lumii a actorului, dramaturgului şi profesorului de artă dramatică, Costache Caragiale (Caragiali), care s-a născut în 29 martie 1815, la București și a murit într-o zi de 13, februarie 1877, la București,...